În general nu-mi place să vin cu incantații și ode nejustificate, însă ca apropiat al familiei Vecerdea mă simt îndreptățit să scriu câteva rânduri.
Întâmplător am fost vecin cu bunicii lui, cu părinții lui
și astăzi de asemenea cu familia lui. Am cunoscut-o chiar și pe străbunica lui,
o femeie minunată ce la o vârstă
înaintată lucra o grădină de zarzavaturi. I se spunea Mama Tână ( de la mama bătrână).
Viața ne rezervă surprize.
În 1998 Marius Vecerdea avea să emigreze în SIUA, și
anume în Florida. Am fost vecini și acolo, în orașul Boca Raton, citadelă a
tenisului, celebră pentru Academia Chris Evert șa.
Ca orice imigrant nu și-a început viața ca un răsfățat al
destinului așa cum mai toți emigranții parcurg drumul de jos.
Până la funcțiile sale de antrenor, de director de centru
de tenis au fost momente de luptă cu tot ce înseamnă schimbare într-un
continent atât de controversat, însă deschizător de drumuri.
Mă aflam eu însumi la începutul drumului meu, la a treia
imigrare (după Germania și Canada).
I se impută mereu ca e finul lui Johannis, că ar fi omul
lui.
Marius și Johannis se cunosc de foarte mulți ani, așa cum
și eu cunosc familia prezidențială de astăzi, de zeci de ani. Nu intru în
amănunte.
Oamenii au dreptul la prietenii, la relații de orice fel
atât timp cât nu lezează bunul mers al celorlalți.
S-au derulat în mass media acuzații la adresa lui Marius Vecerdea
și a președintelui Johannis. Că președintele ar fi cumpărat case în Florida pe
numele finului. Fals!
Există în SUA site-uri
de căutare precum Truth Finder,
în care poți afla cam totul despre orice persoană stabilită în SUA.
Casa lui din Florida nu are nimic spectacular, nu e o
vilă ca și cele ale politicienilor îmbogățiți ( Oprișan, Dragnea etc). Aș zice
o casă decentă ca a multor oameni dintr-o categorie americană de mijloc. Am și
atestat de agent imobiliar în SUA, cunosc procesul cumpărării unui imobil.
Banca te creditează în condiții de solvabilitate (dacă ai o istorie bună de
credit, serviciu etc). Intrarea oricărei
sume de bani în numerar trezește suspiciuni.
E normal ca doi prieteni să se vadă, așa cum și eu la
rîndul meu mă întâlnesc cu nenumărați prieteni în afară.
Pare ridicolă ideea și lansarea de știri false pe seama
președitelui. Un președinte de țară
merge la hotel, în resorturi ori în alte locuri confortabile. Pare neavenită campania
de defăimare. Nu vreau să enumăr atacurile din presă, tocmai pentru a nu da
curs pe Google Analytic a unei posibile circulații de dejecții nejustificate.
Omul și-a cumpărat o casă în rate, nu de un milion așa
cum se vehiculează.
S-a întors în țară cu intenția de a deschide un centru de tenis
la Sibiu, proiect pe care l-a și realizat. Cu economii și cu banii rezultați în
urma vânzării casei din Florida a putut începe de la zero o școală de tenis.
Într-o consemnare viitoare voi încerca
un interviu cu Marius Vecerdea pe tema acestui subiect.
Este un om ambițios, muncitor și care
prin manifestul său de luptă nu declară așa cum Ion Țiriac aclama că “alege hoții”.
Sunt convins că talentul lui de
administrator onest ar fi o bună caracterizare pentru un viitor deputat.
(Va
urma)
No comments:
Post a Comment