Lasati Vanatorile !

Orice vanatoare cu tot fastul si cu toata vitejia celor ce abat in fata gloantelor animale nevinovate, suflete pure nu face decat sa dovedeasca o apartenenta barbara.
In urma cu ani am asistat la o vanatoare la care vanatorul si-a impuscat din greseala propriul caine si m-a inspirat la scrierea poemului de mai jos:



Lasati vanatorile! Scria un prieten al meu
intr-un poem.

Timur,
din prima vreme i-au crestat urechiile aurii
mai crud sa fie.
Devenise cel mai temut in tinuturi,
agerimea
si chiar viclenia cu care-si alegea victimele
in bataia ochiului necrutator,
la liziera ruginie in asteptare.
Pornise odata
inainte ca fierbintele glonte sa atinga fiara
ca strabatu gatul ciinelui ce la orice fosnet se-ncorda
atent.
Cu-o ultima privire cazu spre salbaticiunea
din velura cea mai marunta.

Lasati vanatorile! Scria un prieten al meu
si ma bucura alte salbaticiuni ce se ascund mai bine.