Thursday, January 21, 2010

Moartea in odajdii violete

Dupa amiaza prin vietile defrisate de visuri,
soarele nu-si mai rostogoleste mangaierea trecand odata cu vorbele desarte
mult deasupra ranilor-cratere indoliate,
deasupra carora ecoul nu infloreste,
rezonanta de viori sparte.

Iarna tropaie peste lume,
ne-au rapit copacii cu fruntile blajine,
nimeni nu mai insotetste nepotii pe alei,
cresc fara povestile cu imparati si ilene prea frumoase.
Valea Plangerii se afunda in intuneric,
odaie neincalzita si cerga vietilor de sclavi
nu acopera durerea,

amurgul isi aprinde plasma mortii
cu ultimele raze violete,
mintind mamele si tatii mai mari
ca sunt vapai,
asa cum zapada inseala frate si sora, Hansel si Gretel
imitand zaharul,

pe cand ratacesc in ninsoare,
prin viata defrisata de arborii seculari,
de visuri.

2 comments:

Liviu said...

Frumos poem! Bafta in toate.

dan said...

Se ridică văpăi violete
Din zăpezi mincinoase.
Timpul îmi apasă fruntea cu secunde false.
Mă târăsc spre un ţărm viscolit.
Ninsorile îmi acopere urmele coatelor
Şi bujorii emoţiilor de pe tâmplele arse.
Ochii oraşului meu au uitat sa mai plângă.
Mi-am uitat anii undeva lângă teiul său nins.
Mă voi ridica primăvara să-i desenez un zâmbet
Pe malul Târnavei.

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...