Se împlinesc doi ani de când un minunat prieten a fost forțat să ne părăsească.
A fost un om de viață căruia îi plăcea compania oamenilor de bine, și nu suporta prostia.
Generos, activ și gata să iasă la un pahar!
Trec pe strada copilăriei noastre, casa frumos renovată cu greu își ascunde ochii lui Ioan Vecerdea.
Îmi e greu să trec pe lângă poarta lui, să știu că nu mai este.
Au rămas copiii și nepoții, reputația lui de om harnic și onest.
Bărbați ca el se sting fără să fi avut șansa să fie numiți în funcții cheie. Sunt convins că România ar fi o țară asemenea casei și grădinii lui.
Deși ajunsese la o situație de om avut nu și-a uitat prietenii.
Ne plăcea să hoinărim duminica pe la târg, pe la obor să cumpărăm găini ori tot felul de vechituri. A rămas îndrăgostit de dealurile transilvane, de uitata așezare Topârcea
Nu de multe zile am remarcat plante, flori și copaci crescuți oriunde, chiar și pe acoperișuri.
Semințele zboară și încolțesc oriunde.
Ioan îmi spunea:
- Oamenii în țara asta nu au habar să facă nimic. Îți cad semințe din buzunar și cresc de la sine.
Nu-i uit vorba și prin peregrinările mele prin lume am remarcat cât de greu e să ai o grădină. trebuie să cumperi pământ de la supermaket.
Ioan Vecerdea coboară astăzi din poemul marelui Lucian Blaga și ne reamintește de frumusețea locului natal, de viața curată a unui bunic, tată, socru, prieten și vecin totodată.
"Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!
Un gand de puternica vara, un cer de inalta lumina,
se-ascunde in fiestecare din ele, cand dorm.
Palpita in visul semintelor
un fosnet de camp si amiezi de gradina,
un veac paduret
popoare de frunze
si-un murmur de neam cantaret."
No comments:
Post a Comment