In intampinarea romanilor

In urma cu mai bine de sase luni am intalnit familia Oprean, originara din Sibiu, si anume din cartierul de dincolo de gara, candva o zona din afara cetatii, mai degraba cu infatisare rurala. Ca si mine familia provine din oameni muncitori, din generatii de tarani veniti la oras, in perioada postbelica.

Am copilarit cu parintii Ralucai si ai lui Dumitru Oprean, acum parinti a doi baieti reusiti ce exceleaza in scolile americane.

Baiatul cel mai mare, Marvin Oprean are 12 ani si in luna octombrie a inceput scoala dupa un test de admitere fiind acceptat intr-o clasa superioara varstei lui In ciuda staturii sale mici, alaturi de colegi de clasa mai in varsta decat el (cu doi ani) se situeaza printre primii la invatatura.

Cand l-am intalnit pentru prima oara m-au suprins calmul si interesul lui pentru lectura, pentru stiinta, pentru studiu. Cu o tableta sub brat se aseaza intr-un colt al sufrageriei, apoi inconjurat de caiete, de carti se retrage de grupul celorlalti, si mai ales de televizor.

Am schimbat cuvinte cu el. Isi aduce aminte de strada copilariei, de gradina si de tractorul bunicului, dar si de mancarurile pregatite de bunica.

Un baiat crescut asa cum si noi, la randul nostru, am fost educati prin cuvinte simple, nerasfatati si nicidecum intr-o ambianta de parveniti !

Il privesc si imi vin gandurile, grijile legate de ceea ce se va intampla cu noi si cu copiii nostri adusi pe meleaguri straine.

Imi rasuna inca vorbele unui batran gradinar: “ Copile, nucul ori alt pom, cand il scoti din pamant si il duci departe, ii lungesti timpul pana la primele roade. Nu e ca atunci cand creste in locul lui, de la inceput”

Cu totii suntem niste copaci pribegi, dar multi dintre noi ne tinem drepti si nu ne plecam.

Iata, ca Marvin Oprean rastoarna axioma batranului, si ajunge sa fie premiat, selectionat printre primii elevi de elita din Washington, capitala americana.

Nu e fiu de “jmeker”, nu e trimis la studii pe mii de dolari, parintii nu cunosc pe nimeni aici.

La prima vedere ne-am lovi de remarci malitioase, de riposte, de comentarii acide.

As spune ca multi dintre copiii nostri- pomi tineri si semeti infrumuseteaza lumea de aici, se disting prin bine si prin frumos.

Cum ajuns Marvin sa fie felicitat intr-o sala plina de parinti si de oficialitati, in centrul capitalei americane ?

A fost nominalizat printre primii intr-o copetitie de mii de elevi. A contat punctajul notelor de la scoala – zece pe linie, dublat de activitatea de voluntariat din cadrul si din afara scolii. A vandut brazi de Craciun, a adunat fonduri pentru scoala, a compus o melodie de muzica rap, se afla in corespondenta cu diferite centre de cercetare medicala din zona metropolitana.

Oscileaza intre fizica si medicina. Vrea sa devina medic ori om de stiinta.

Nu trebuie sa fii doar parinte sa te bucuri de reusita unui baiat de clasa a VII- a al carui nivel depaseste clasa a X-a de liceu. Aplaud si eu alaturi de ceilalti veniti la ceremonie.

Premiantilor li se inmaneaza diplomele de merit, medalille de onoare si rostesc un juramant solemn si angajament de a servi cauza nobila a studiului, a stiintei.

Unii poate nici nu stiu unde este Romania, dar de data aceasta invata ca acea tara atat de controversata naste inca oameni minunati, si performanti, carora nimeni nu le poate spune mereu :” Attention, les Roumains !”

Marvin este in vacanta acum.

Imi spune ca lucreaza la un proiect pentru Sibiu. Sa construiasca niste csaute din lemn in care sa puna carti cu regim de inchiriat. Iei cartea, o citesti si o returnezi.

Ar dori sa fie dispuse pe rafturi cartile citite de el. in engleza si in romana.

Intrebarea lui este cum va face cu aprobarile pentru proiect la Sibiu....Dupa cateva momente de tacere, adauga ca e vorba de actiune pe spatiul public si ca ar trebui sa trimitem o scrisoare primariei.