Exilul copiilor sau copiii exilantilor

In deceniile comuniste si dupa, exilul a iscat o alta lume intesata de rupturi, de drame si multa durere.
Copiii celor plecati sau copiii ramasi in tara au cunoscut intrebari la care nicicand nu au primit raspuns.
In aceasta saptamana a renasterii spirituale, a revenirii lui Iisus in constiinta noastra de crestini nu trebuie sa se limiteze doar la a aprinderea lumanarii in noaptea de Inviere.
Am ales un fragment din romanul in drum catre editura FUGA scris impreuna cu Lilly Pierce, in loc de carte de urari de Sfintele Sarbatori Pascale.

Siegi crescuse in afara oricarei afectiuni parintesti. La cei opt ani ai sai se descurca singur.

Se ducea neinsotit la scoala, nu astepta sa traga nimeni de el dimineata.

-Lilly, vrei sa te uiti peste temele mele ? Se indrepta cu caietul deschis catre colega lui de camera. A trebuit sa fac o compunere.

Lilly isi arunca privirea peste pagina umpluta de un scris ingrijit, de caligraf neintrecut.

-Dragul meu, vrei sa-mi citesti tu cu voce tare compunerea?

Siegi isi trase sufletul, se ridica in picioare, incepu ca un adevarat actor sa recite randurile compozitiei sale:

Casa bunicilor mei

Stelele dorm ziua in sura cea mare in fan, iar seara urca una cate una catre cer.

Bunicul imi spunea mereu:”Siegi nu imparstia fanul ca sperii stelutele, si vor fugi de la noi.”

Seara le deschideam usa cea mare sa iasa si sa impodobeasca bolta cereasca. Pe banca din veranda cu bunicul si bunica alaturi priveam cerul.

In vremea aceea mancam totii paine prajita in ulei si cu zahar.

Bunica ne canta ceva din tineretea ei, un vals tirolez cu munti inalti si cu ape albastre, si imi dorea sa ajung acolo.

Imi soptea ca ei sunt prea batrani sa mai urce muntele si prefera sa astepte pe banca din veranda.

Cand voi incepe sa muncesc strang bani si ma intorc pe noapte cand stelele pe cer se aprind si ma strecor sub fereastra bunicilor, la Ortisoara. Voi cumpara cu un casetofon si voi pune muzica in toi de noapte sub fereastra lor in noaptea de Inviere.

Voi pune valsul zapezilor ori cel cu muntii tirolezi cantati de bunica.

Bunicul se va trezi din somn,

va striga in mod sigur: “Ma care esti acolo ?”

Vor ghici imediat cine e... Rexi, catelul nu ma va latra. Si-mi va sari in brate.

Voi sosi incarcat cu Gummi Baren, ciocolata, portocale si voi avea grija ca bunicii sa nu mai manance paine prajita cu untura, cu zahar.

Si voi deschide usa stelelor dimineata sa se retraga in odaia lor cu fan.”

Siegi ramase cu caietul deschis, cu ochii atintiti catre tavan ca si cum ar fi cautat cerul de deasupra casei bunicilor. Purta o tristete mult prea apasatoare pentru un copil.

-Foarte frumos, Siegi. Tu esti un adevarat poet. Felicitari. Ia sa vedem daca ai vreo greseala de ortografie.Lilly il batu pe umar, si se uita  peste compunere. Isi ascundea lacrimile.

                                       (fragment din cap. XIV)