Insemnari pe un iPhone. Craciun la Ille–et-Villaine

Sibiul nu mai are nevoie de epitete in definirea sa ca un oras multicultural unic si de invidiat. Asociatia de prietenie romano- franceza Ille-et-Vilaine din Sibiu se distinge prin activitati menite sa apropie doua tari. Infiintat in urma cu peste un deceniu –as numi casa franceza –o mica Franta unde limba lui Voltaire intareste traditia prieteniei romano-franceze.

Cadre didactice din Sibiu, elevi si alti invitati alaturi de cetateni francezi si belgieni au comemorat sarbatoarea nasterii Domnului Iisus prin a aplauda un grup de colindatori. Cu bucurie am tradus versurile incantata “oameni si ingeri canta impreuna”. Romania adevarata redevine un loc al intalnirii divinului cu crestinii prin a fi mai buni, mai curati. Daca in alte parti din lume sarbatoarea Craciunului se reduce la un schimb de cadouri si la o campanie agresiva comerciala, la noi caracterul sacru ramane nealterat.

Gasesc minunata stradania si intentia organizatorilor de a prezenta Romania in lumina umana adevarata si nu in cea contorsionata in tinuta malefica. Sunt convins ca francezii participanti la intalnirile cu sibienii vor duce mai departe mesajul colindelor, al romanilor de bine. Nu au lipsit trio-ul vinului rosu, rose si alb si cozonacii traditionali.

Povesti cu Advent. Maica din deal

Deunazi am avut un intermezzo verbal  soldat cu remarcanta trimitere la origini si la mama.

Conflictul in sine nu avea nimic de a face cu o biata mama ingramadita in basma si in munca de la tara. Mama nu a cunoscut bucurii prea multe in viata. Nu a urmat scoli inalte si si nu s-a lins pe degete de mierea vreunui partid desi a prins deja a treia epoca. Cu ce a gresit biata femeie de la tara sa fie subiectul  unei dispute? Acel “du-te in aia ma-tii” apare ca o lovitura ieftina, as zice si usor de invocat de catre cei puternici. E asa de usor sa lovesti in cei slabi si fara aparare. Cum s-ar putea apara mama invective ?

S-a incetatenit deja in Europa Occidentala ca romanii sa fie portretul a tot ce e mai rau. Aceasta se intampla nu pentru ca romanii ar fi mai rai decat altii, ci pentru simplul fapt ca nu sunt aparati de nimeni, nici macar de propriul sistem de conducere.  Romanii au devenit caini de pripas in lume.  Sa nu uitam insa numarul enorm al celor in exod  ce se evidentiaza prin munca, prin performante. Pentru o populatie relativ restransa concentratia de cadre calificate in informatica, medicina, arte si in alte domenii cifra reala ar da de gandit curentului de etichetare. Sigur nu exista scuze pentru pacatele balcanice si sper ca intr –un viitor romanii vor dobandi o anume demnitate.

Ma duce gandul la lumea de la tara, obidita si mereu injurata. Cand primesti mereu bocancii ultimi ca o lovitura de gratie nici nu poti fi altfel. Imi amintesc de strabunica mea. I se spunea “maica din deal”. Poreclele la tara nu iarta si deseneaza profilul  intr-un cuvant doar. Imi amintesc de o femeie uscata si mica de statura mereu in camasi albe asezata pe prispa. Ochii ii ardeau in ciuda batranetii. Incovoiata spala iile albe de bornagic ori nu mai stiu din ce material intr-o albie de lemn cu sapun de casa. Le fierbea intr-un ceaun la foc de lemn.

Intr—un an s-a intamplat sa si moara. Au dus-o cu un car tras de boi catre cimitirul de pe malul raului. A fost priml meu contact cu moartea. Lumea bocea. Nu intelegeam nimic. Bunicul mi-a zis:

-Ba, nu te speria . Maica doarme. A obosit de atata spalat la camasi. Acolo unde se va duce va scapa de rufe si de lamurit fete de perne, cearceafuri.

Cei apropiati aruncau cu bani. Tata m-a oprit sa alerg cu ceilalti sa culeg monedele zvarlite in drumul mocirlos. Roatele carului se poticneau de parca se impotriveau sa o duca pe mama cea batrana pe drumul de veci.

Tarziu aveam sa inteleg ca “a lamuri” insemna si a clati rufele.

Maica din deal nu a baut, nu injura, nu se certa cu nimeni si nu e o intamplare ca avea mult din aura sfintilor.

Parca o aud cu vocea blanda :

-Dragul meu, nu te intrista. Nu e murdar cel ce lamureste camasile si le intinde la soare. Nu pot ei murdari cat pot eu curata…

Mos Nicolae

In noaptea aceasta ghetele asteapta randuite in fata usii.
Nu stiu cat de cuminte am fost insa mi-am scos si eu incaltarile la intrare.

De Amicitia.Pur si simplu Carmen

Uneori e foarte greu sa scrii despre prieteni si mai ales cand devin subiectul atentiei mass-mediei cu riscul de cadea in arta flatarii, cu atat mai mult cu cat Carmen Johannis de cand ne stim nu si-a schimbat caracterul si buna dispozitie
Am terminat studiile la Colegiul "Gh Lazar"din Sibiu, numit pe acea vreme Bastilia, un conglomerat de ziduri, porti de fier cu niste suliti inalte ce se inchideau dupa inceperea orelor.
Ne-am revazut dupa anii de facultate la Sibiu. Ea a studiat la Sibiu, eu la Iasi.
Ne vizitam, ieseam la o bere, o cafea si nu stiu daca pe atunci visele de tinerete intrevedeau ce aveam sa devenim. Ca sibieni ne gandeam mereu la alternativa iesirii in Germania. Se spunea ca Muenchen-ul era capitala Sibiului.
Nascuta intr-o familie de crestini catolici transilvani respecta mereu cuvantul Domnului nu in emfaza, ci in multa intelegere pentru cei de jos, pentru nevoiasi. Tatal ei a fost un iscusit maestru blanar, de o blandete dezarmanta, iar mama o gospodina mereu in miscare trebaluind in bucatarie, intr-o locuinta cu chirie, intr-o casa nationalizata cu multi vecini-chiriasi ingramaditi  obligati sa imparta un spatiu stramt si rece. Preocuparile noastre se aglomereau in a gasi o titularizare mai buna, a gasi carne. unt, cafea. Traiam o permanenta vreme de asediu.
Viata restrictiva nu ne impiedica sa ne oprim la Imparatul Romanilor, la restaurantul garii numit Rapid pe atunci, si sa bem o sticla de Jidvei si sa cumparam la suprapret tigari bulgaresti. Era locul navetistilor din zona. Acolo se oprea si dascalul de fizica Klaus Johannis. Cred ca facea naveta dinspre Medias. Mi-l amintesc foarte tacut, asculta cu ingaduinta la taclalele noastre.
Era cel mai normal dintre noi.
Cu greu am obtinut o suplinire intr-o scoala speciala de pe langa Spitalul de Neuropsihiatrie Nr.3 din Sibiu.
Carmen lucra in aceeasi scoala, tot ca suplinitoare.
Predam in clase comasate cu copii veniti din diferite scoli din judet, afectati de tulburari de comportament ori alte boli  Atmosfera de spital, lipsa materialului didactic si mai ales sistemul informational, de pregatire a orelor, precar ne apasau si mai mult.
Carmen cumpara rechizite, dulciuri chiar si haine pentru bietii copii veniti in salile de clasa dupa tratamentul medical. Cu rabdare isi depana orele de germana in deplina voie buna si cantece.
Copiii o imbratisau, se inghesuiau cu voci plangacioase tanjind dupa afectiune, dupa mangaiere.
Nu uit serbarea de iarna. Acel pom de iarna l-am carat impreuna cu o infirmiera de la gara pe marginea caii ferate, cumparat ca obiect de contrabanda.
A fost succesul lui Carmen. Copiii au cantat in limba germana Stille Nacht, O Tannenbaum si alte poezii.
Medicii si intreg cadru medical au ramas uimiti. Nu s-ar fi asteptat niciodata ca micii bolnavi sa fie capabili de o atare reusita, de memorizarea si interpretarea programului artistic.
Ar fi episoade, amintiri nenumarate. Tot in acea scoala era cat pe aci sa fiu dat afara din inavatamant. Iesind de la o redactie a ziarului Transilvania, impreuna cu alti poeti si confrati ne-am oprit la una mica. Atmosfera bahica prelungita si-a pus amprenta pe tot suflul meu. Am ajuns la scoala destul de afumat. Carmen m-a intampinat. Pe vremea aceea aveam si o secretara de partid pe care o numeam Stramba.
Vociferam si adresam epitete colorate la adresa acelei persoane greu de digerat. Impreuna cu doua infirmiere m-au impins intr-o clasa goala. Mi-au facut cafea. Parca o aud si acum pe Carmen: "Linisteste

-te, in numele lui Dumnezeu. Nu-ti dai seama cum esti ? "
Pentru ca era Carmen am tacut si am iesit pe usa din dos catre casa. Le-a spus celorlalti colegi ca mi s-a facut rau de la ficat ori ceva in genul acesta.
Prin 1986 a fost o iarna cumplita. Am fost operat de urgenta de amigdalita intr-o sala de operatie neincalzita. Nu uit vizita colegei mele, Carmen.
A strabatut pe jos parcul Tineretului prin frigul de -20C. Pentru a intra in spital trebuia sa dai cativa lei la cerberul de la intrare, ori sa te strecori prin niste deschizaturi ale gardului din jurul spitalului. A ales sa nu dea bacsis portarului, pe vremea aceea in slangul sibian, numit "boachtar" (erau imbracati intr-un costum maro de postav, agenti de la paza contractuala).
Din afara toate aceste episoade par banale. Pentru noi sunt in parte momente grele si dorim sa nu se repete in viitor.
Intr-o vizita la Sibiu am avut placerea sa fiu parte a unei ore dirigentie tinute catre Carmen Johannis, in liceul nostru, "Gheorghe Lazar", sa vorbesc elevilor despre intamplarile din viata mea si sa ofer elevilor un volum propriu de poezie.
Carmen isi iubeste meseria de dascal si faptul ca e sotie de primar ori acum de presedinte nu o impiedica sa abdice de la misiunea ei.
Elevii o iubesc ca si in urma cu peste doua decenii in scoala speciala, ii sunt parca prieteni.
Altadata la un festival de rock (2013) in Sibiu un licean organist si liderul unei formatii muzicale Andrei Filip mi-a spus ca diriga lui, Carmen Johannis e cea mai "cool  profesoara". Gasesc ca acesta e cel mai performant barometru, oglinda fiecaruia la auzul a ceea ce lumea vede in noi.
Am zambit si as zice la fel ca e la fel de "cool" ca si in vremea tineretii noastre.
O revad astazi in poze si remarc aceeasi simplitate, eleganta si prestanta data nu de bijuterii grele, de posete de mii de euros, ci pur si simplu de bunul simt mostenit de la parinti, de la o lume inca nealterata moral.

Insemnari pe un iPhone.Intoarcerea fiului risipitor

Revin pe blog dupa o absenta indelungata si incerc sa revin la o noua disciplina. Am incercat sa nu mai fiu poet si sa muncesc in diferite domenii straine poeziei.
Nu cred ca au fost multi poeti fericiti, bogati. Dimensiunile orfice si seducerile vietii boeme infrang artistii din pacate si isca o continua ardere, durere fara de care arta nu poate creste.
Nu incerc sa ma justific si nici nu cred ca e cazul !
Am umblat prin lume, am risipit, am strabatut viata in ritm de cantec, in nesabuinta.
De mult timp Sibiul se despleteste in mine precum arinul racoros din parcul sarutului cu iubita liceeana.
Sibiul doare si nu e analgezic mai puternic sa acopere suferinta celui plecat de acasa.
Sibienii plecati isi poarta cu mandrie tatuajul turnurilor, al clopotelor in dimineata si cu atat mai mult gara cu miros de catran prin care trenul numit Wiener Walzer te duce la Viena, caci Sibiul este si o extensie a capitalei austrice.
Ma intorc acasa la fel de sarac asa cum am plecat.
Si nu cred ca mi ar fi schimbat cu nimic intoarcerea acasa in vreun automobil luxos ori cu lanturi de aur masiv in jurul gatului.
Ma intorc acasa bogat in dorinta de a impartasi cateceva din experienta acumulata in tarile prin care am trecut. Sa adaug o piatra in drumul ce urca  Dealul Ursulinelor.
Am auzit in repetate randuri insulte la adresa romanilor, ca e o natie din nastere predispusa la rau.
O mai tanara aspiranta la viata din America numea ostentativ ca in Romania doar looser-ii raman. Atatia altii nu vor sa stie de Romania, se leapada de orice legatura cu tara.
Revenirea mea acasa e doar o coincidenta cu alegerile prezidentiale.
Nu mi reduce insa senzatia de incredere intr-un presedinte ce poate ne va directiona catre orizonturi mai senine.
Poate aceasta sa insemne izgonirea multora din locurile de infruptat cascavalul cel mare.
Am citit cartea lui Klaus Johannis. O suita autobiografica si de confesiuni in care se regaseste aproape orice sibian.
"Acestea au fost locurile cu cea mai mare încărcătură identitară pentru locuitorii Sibiului şi am vrut să le punem în valoare şi pentru turiştii din celelalte oraşe ale ţării. Asta şi pentru că foarte mulţi se întreabă ce este atît de special la Sibiu, la modelul de reuşită cu care e astăzi asociat. Ce are unic Sibiul? Aş răspunde cu ochii închişi: sibienii. Orașe medievale sînt cu sutele, în Europa, centre istorice, la fel. Sigur că nouă, celor care am crescut aici, ne place, este oraşul nostru, este frumos şi  îl vedem cum se dezvoltă. Dar istoria, prezentul și oamenii fac din Sibiu acel loc deosebit în care foarte mulţi şi-ar dori să trăiască. De regulă, fiecare comunitate are foarte mulţi oameni care doresc să se implice, care doresc să facă ceva. Ceea ce lipseşte câteodată este un lider care coagulează această dorinţă de a face comunitatea să funcţioneze mai bine."
Omul ascuns dupa figura impunatoare, severa, taciturna ne umple sufletul cu poezia burgului si ne ispiteste macar pentru o noapte sa tragem la han, nu departe de Imparatul Romanilor.
Nu reneg si nu vorbesc de rau orasele Freiburg, Montreal, Boca Raton. Mi au fost gazde si mi-au oferit acoperis.Dimpotriva multumesc destinului pentru sansa de a fi trecut prin aceste locuri.
E timpul sa nu ne uram intre noi, mai ales cei din tara cu cei din afara.
Sa credem in vorbele stravechi: Omul sfinteste locul !

Oktoberfest

Sarbatoarea berii coincide cu o serie de aniversari.
Cativa prieteni dragi: Stefan, Mihai, David adauga o noua treapta la pasajul scarilor vietii si se bucura de intrarea in plina toamna in sunet de alamuri, de frunze cazatoare.

LA MULTI ANI !

Dintre sute de catarge. Un moldovean in Washington DC

Fiecare imigrant isi are propria-i carte in zilele de la debarcarea sa pe noul continent si pana la realizarile sale.
Imigratia ca si incercarile argonautice nu sunt pentru oricine.
Un aspirant la o profesie grea si mai ales circumscrisa deprinderii limbii engleze, Mihai Alexe nu a abdicat nicicand avand mereu in fata ochilor sai ajungerea la un tarm al implinirii.
Dupa o incursiune de ani idealul sau prinde contur. Mihai confirma victoria temerarului, a corabierului cu fata arsa de sarea marii ca se poate traversa imposibilul.
Astazi il intalnim int-un birou cu geamurile catre Pennsylvania Avenue si catre Casa Alba. Manifestul muncii sale nu consta numai in a incasa onorarii avocatesti, ci si in a resui sa invinga sistemul de imigratie in deschiderea de noi vieti in SUA atator aspiranti la cartea verde.
Isi sarbatoreste ziua de nastere.
La Multi Ani si un gand bun !

Dintre sute de catarge
               de Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge
Care lasa malurile, 
Cate oare le vor sparge
Vanturile, valurile? 

Dintre pasari calatoare, 
Ce strabat pamanturile, 
Cate-o sa le-nece oare
Valurile, vanturile? 

De-i goni fie norocul, 
Fie idealirile, 
Te urmeaza in tot locul
Vanturile, valurile. 

Nenteles ramane gandul
Ce-ti strabate canturile, 
Zboara vecinic, inganandu-l
Valurile, vanturïle.


Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

Sibiu Pasaj

Asa cum am anuntat in urma cu mai bine de un an ideea de a infiinta o asociatie a sibienilor din intreaga lume cu sediul la Sibiu, proiectul va fi demarat in luna noiembrie la Sibiu.
Asociatia este deschisa tuturor sibienilor are ca drept scop promovarea valorilor istorice-culturale, implicarea cu idei, propuneri constructive menite sa sporeasca frumusetea orasului de pe Cibin. Sunt excluse tendintele religioase, discriminatorii si politice.
Asociatia va purta numele de Sibiu Pasaj si este deschisa si iubitorilor orasului nostru.

La Multi Ani de Sfanta Maria !

Cu gandul la satul ingropat in colb si in timp revin bucuriile unei comunitati distruse.
In dimineata zilei Sfintei Marii bunica isi punea iia brodata in fire stralucitoare, in alb lamurit in apa raului. Era ziua in care rupea florile in buchet si le aducea la biserica.
Umplea un cos cu bunataturi; paine coapta in test, fructe, gratar, cozonac si rosii din gradina.
Pe aleea de dinaintea bisericii umbrita de brazi si plopi drepti satenii asterneau stergarele de in cu bucatele ca intr-un cadru de Bruegel. Aceasta doar dupa terminarea serviciului religios.
Nu lipsea vinul de casa, in damigene mici, butelcute cu dopuri din coceni de porumb.
La Multi Ani tuturor ce poarta numele de Maria !

In Arlington, VA ziua de vara isi  desfasoara veselia in traditiile muzici rock in aer liber.
In direct transmit in direct bucuria sarbatoririi verii si a mamei lui Iisus in alte coordonate.
Viata isi cere dreptul la senitatate si soare.

PS Cuvantul lamuri intr-o romana arhaica inseamna  si a clati, a limpezi.

Corn englez

Se stinge lumina dinspre munti,
Coboara corabia neagra in noapte
Vara e pe sfarsite, punti

Se fac ultimele cuvintele. Sub gene
Stelele lacrima tainuiesc, soapte
Si tropot de cai, alene

Tata, trezeste-te ceasornicul nibelung
iti face semn ca flamura intre soare
Si luna, cortina intinde. Indelung
Isi canta moartea cantul ultim. Boare

De arama, zorile se rostogolesc, Ademenitor
cornul aduna vara intr-o schimbare la fata, fugi,
tata, nu intoarce capul catre nor,
si te poticnesti, incatusat in mii de rugi.

De Amicitia

Astazi am primit vestea trecerii in cealalta vale a plangerii a tatalui meu.
Se spune ca atunci cand plangem plangem singuri, cand radem toata lumea o face cu noi.
Exista si exceptii.
Nu m am dus la serviciu.
Nu pot sa plec cu primul avion. Pasapoartele sunt expirate.
Nu mi ramane decat sa plang.
As preciza ca ma simt onorat si privilegiat sa am si prieteni alaturi de mine.
Cine se poate imprieteni cu un suflet de nomad, gitano, nestatornic imprevizibil ca al meu ?!
Au oprit masina la prima benzinarie si mi au cumparat o lada de bere, desi ei nu concep ingroparea intr un pahar.
Aici e exemplul tolerantei si al prieteniei.
Nu pot decat sa multumesc si sa aduc elogiu prietenilor si celor ce sunt alaturi de mine.
Multumesc Lilly si Dave !

Defaimarea Romaniei

Felicitari lui Andrei Filip ! A reusit la Facultatea de Medicina cu aproape 10 si cu bursa.
Mai sunt atatia ca el ce au reusit si ocupa locuri de cinste in Occident ori in alte tari.
Sigur ca echipa de defaimare loveste in romani ca fiind o speta abjecta.
Sa nu uitam de elevii proveniti din medii si locuri anonime ce aduc medalii la olimpiadele internationale.
O tara redusa ca populatie si cu o reputatie proasta ajunge totusi sa ofere forta de munca pietelor din lumea dreapta si binecuvantata....
Victoria celor superiori e mereu ca isi pot permite sa cumpere inteligenta gata pregatita fara sa fi investit un cent.
Oare de ce merita un tanar de 18 19 ani, student eminent ca Andrei sa fie defaimat, doar ca e nascut in Romania ?

Andrei nu e numai un viitor medic, ci si un coordonator al unui grup de muzica rock in Sibiu.

Aniversare cu irisi

Intotdeauna e cel mai greu de definit un sentiment de pretuire pentru un prieten adevarat, mai ales cand te stii coplesit de devotiune, de intelegere si de ingaduinta.
Imaginea irisilor vine sa reconstruiasca o gradina a frumosului dezlantuit in dezorganizare si asimetrie.
Dezordinea naturii porneste ordinea ceasului floral imposibil de setat.
Ceasornicarul acestui mecanism e doar bucuria, explozia necontrolata a irislor.
Astazi e ziua prietenei Lilly Pierce si as repeta numind-o sora, ii doresc vorba cantecului "zile senine "
si La Multi Ani !
Anunt la aceasta data finalizarea romanului FUGA, scris impreuna cu Lilly Pierce.
In loc de urari reproduc un fragment din roman:

 XII

Zsozso si Richard vorbeau foarte putin. O tacere apasatoare domina in apartamentul luminat de soarele binevoitor. Ei alesesera locuinta tocmai din acest motiv. Zsozso avea nevoie de multa lumina.

-Lilly draga, culorile sunt precum florile, plantele din gradina. Isi trag suflul din zambetul soarelui. Nu le pot trezi si sa le readuc pe panzele mele. Culorile prind viata, vorbesc de la sine si isi ies din tiparele impuse de noi. La fel si dansul, isi iese din firea corpului. Aceasta ar fi libertatea. Sa iesim din noi insine, sa gasim libertatea. La fel si tu, ai ales Germania...Zsozo reconstruia o lume florala pentru calendare, cataloage de moda,

pentru decoratii interioare, pentru imprimeuri vestimentare.

Lilly o privea pe Zsozso.

Gandurile ii erau tulburate de telefoanele anonime din timpul noptii. Pana si aici Nikolaus se servea de bratele lungi ale unei puteri invizibile fata de care granitele occidentale nu rezistau.

Tatal fuseses invins pentru prima oara, de fiica lui, de cea pe care o credea colega, urmasul fidel in constructia citadelei comuniste. Daca Mutti, Oma, angajatii, activistii din subordinea lui au fost sacrificati in maretia imaginata de catre un Manole neinduplecat, tiran, Lilly i-a refuzat jocul.

Nu se mai putea preface la nesfarsit.

La scoala isi punea masca dascalului in fata copiilor de acelasi sange cu ea. Le preda limba si literatura germana.

Elevii se straduiau sa asculte pasaje dintr-o literatura stalinista umpluta artificial cu niste eroi inventati. Lilly, la randul ei, isi impleticea limba cu pasaje traduse din rapoartele conferintelor de partid. Nu intelegea nimic. Cuvinte dezgolite de sensuri.

Tovarasul in sus, tovarasul in jos.

Copiii acestia cresteau in frica, in imposibilitatea de a-si exprima in limba lor gandurile.

Acasa vorbeau germana, dialectul svab. Credeau in Dumnezeu si in plecarea in Germania. Elevii ca si Lilly se prefaceau de mici. Intonau cantece patriotice, Aclamau patria si conducatorul.

Tinuti in frig cu orele, cu cravatele de pionieri infasurate de gat invatasera rolul de membri ai unui popor fidel politicii de stat. Aplaudau de zor.

Stiau de merele uriase atarnate in pomi inaintea vizitei lui Nicolae Ceausescu. Bunicii lor au fost deportati in Uniunea Sovietica doar pentru ca apartineau etniei germane. Elevii se simteau exclusi, condamnati sa joace un rol contrar vointei lor.

Lilly nu mai avea prieteni. Acasa nu indraznea sa zica nimic. Nikolaus o lasa sa inteleaga ca tot ce are si a reusit datoreaza numai lui.

Elevii stiau ca si tovarasa se preface, si ca stia si ea la randul ei ca ei se prefac.

Cu tatal ei nu mergea.

El nu se prefacea.

Daca s-ar fi prefacut, i-ar fi fost mult mai usor sa accepte fuga fiicei sale in Germania.

Nikolaus Doggendorf trebuie sa fi primit mustrari din partea Comitetului Central. Ce-o fi zis protectorul lui, Nicolae Ceausescu de fuga fiicei lui Lilly in Republica Federala Germana ?

Telefonul suna in fiecare noapte. O voce inflexibila ii repeta lui Zsozo:”Doamna faceti bine si trimiteti-o pe Lilly Dogendorf acasa. Suntem informati ca Dvs. i-ati inlesnit fuga in Occident. Veti plati pentru aceasta”

Trebuia sa-si inchipuie ca telefoanele erau ascultate.

Nikolaus se bucura de incredere deplina in judetul Timis. Superiorii lui nu s-au debarasat de el. Stiu ca era de partea partidului. Mai mult ca sigur tatal zelos conducea operatiunea de readucere a ei in tara.

Tatal ei avea lista cu colegele ajunse in Germania. Se putea folosi usor de rudele din tara ale acestora.

Fratele lui Zsozso mai lucra ca jurist pentru trustul agricol judetean. A telefonat-o si el pe Zsozso, probabil la indemnul lui Nikolaus. Fusese intrebat daca stie ceva de Lilly.

Lilly purta vina tatalui acaparator al sufletelor din jurul lui.

A inteles de la Mutti ca da rar pe acasa. Ridica vocea, ii reprosa :

-E numai vina ta! Daca as fi stiut de intentiile ei, as fi oprit-o la timp. Trebuia sa ma informezi !

Mutti nu zicea nimic. Il lasa sa fiarba, sa strige. Lilly nu mai asculta de ordinele sale, nu-l mai insotea niciunde, nu mai era animalul sau de companie.

Nikolaus nu s-ar fi casatorit niciodata. S-a supus rigorilor de partid. Casatoria nu i-a schimbat viata. Traditia femeii supuse din Evul Mediu balcanic se ingemana cu rolul sotiilor de comunisti.

Mutti si atatea alte mii de sotii nu ieseau din casa. Soarta lor era mai rea decat a cadanelor din haremurile turcesti.

Isi petrecea zilele departe de casa. Nu se bucura niciodata de venirea sa acasa. Nu zambea.

-Ce stiti voi? Lilly se va intoarce asa cum s-a dus. Cand i se vor toci unghiile la spalatul vaselor ! Fara mine nu valorati nimic ! In plus e o tradatoare! Mutti il privea speriata, incerca sa fuga de privirile lui. Spala de zor la niste camasi. El bea pahar dupa pahar.

Lilly nu o mai suna acasa. Mergea la Maicuta Bernadette.

Dosarul lui continea o fila neagra.

Fuga lui Lilly il schimbase. Teama pierderii locului sau il preocupa, nu soarta fiicei lui.

Devenise mai tacut. Lipsea noptile de acasa. Mutti nu-i punea intrebari.

Nikolaus manca, rupea din paine. Nu multumea niciodata. Se ridica brusc de la masa.

Mai toti babatii se comportau la fel cu sotiile lor.

La cateva case de ei, un vecin era altfel. Lumea ii zicea Pitz Adventistul. Un barbat inalt slab cu o voce blanda isi imbratisa sotia la plecare, la venire acasa.

Avea cinci copii. Lilly era diriginta uneia dintre fetele lui. Copiii isi intampinau tatal cu bratele intinse intr-o bucurie necunoscuta in casa lui Nikolaus. Pitz ii incerca sa-i cuprinda pe toti intr-o singura imbratisare.

Lilly isi vizita elevii, in afara scolii organizase un cerc de limba germana. Sapte copii isi petreceau dupa amiezele fiecarei zile de sambata cu diriginta lor.

Lilly le aduce un cos de prajituri, sticle de sirop, pepsi cola cumparate in magazinul partidului. Repetau verbele, scriau dupa dictare, ascultau discuri, casete cu povesti, piese de teatru in limba germana. Invatau cantece noi, veneau co colectiile de ilustrate din Germania.

Casa adventistului se transforma intr-o casuta de vis. Sotia lui Pitz le pregatea clatite cu gem de macese.

Lilly l-a suprins pe Pitz in bucatarie, alaturi de sotia lui. El musca dintr-o clatita. I-a spus:”Hanne, tu esti cea mai frumoasa sotie din lume. Multumesc pentru tot ce faci pentru mine.” I-a sarutat mana.

Ei nu stiau de privirile atintite in bucatarie.

Pitz lua acordeonul lui enorm Weltmeister cu zeci de butoane si clape. Copiii bateau din palme in jurul lui. Pitz Onkel canta la biserica lor, la diferite ocazii.

Avea o voce linistitoare mai mult soptita. Canta Schneewalzer si isi privea indelung sotia, copiii.

Pitz interpreta melodii napolitane, rusesti, romanesti. Copiii intonau si ei dupa el. Il rugau :”Pitz Onkel, canta-ne Alle Voegel sind schon Da, ba nu pe aia cu Cucul.”

Uitau de sosirea serii. toti ceilalti asezati pe covor, pe scaune mai mici isi tineau respiratia, Pitz pe un scaun isi incepea domol : “Cucule, pasare sura, cuc...”

Lui Lilly ii staruiau mereu cuvintele cantecului: “Nu mi-e foame, nici mi-e sete/Ci mi-e dor de codru verde.” Svabii erau ai nimanui. Le era dor de codrul tarii stramosilor lor, Germania.

Lilly incerca sa adoarma. Ii reveneau elevii ei, slabanogul Pitz cu dragostea pentru sotia lui, Mutti, Oma. Nikolaus Doggendorf calca totul cu cizmele, ar fi smuls acordeonul greoi si l-ar fi spart sa nu mai trezeasca nimanui dorul de duca, de Germania, de Lilly.

Ferestrele enorme ale apartamentului din Karlsruhe se roteau cu zeci de ochi. Plantele aveau in loc de flori ochi indreptati catre ea. Ochii se inmulteau in picturile florale ale lui Zsozso. Ii reaminteau ca Nikolaus stie totul.

Nu mai putea locui la ingerii ei binefacatori. Orele se rostogoleau in secvente cu incetinitorul.

Intr-un oras mai mare cu milioane de locuitori Nikolaus i-ar fi pierdut urma: Muenchen, Hamburg, Berlin, Frankfurt. Lilly se gandea sa-si taie parul, sa-si schimbe infatisarea.

Ar fi putut trece neobservata pe langa agentii trimisi in cautarea ei. Eventual le-ar fi cerut un foc sa-si aprinda tigara. Si ar fi mers mai departe printre locuitorii marelui oras.

Nu avea sa mai spuna nimanui din Romania unde se afla. Nici macar lui Mutti.

Dimineata in aroma cafelei se revarsa in tot apartamentul pana in camera lui Lilly.

Zsozso croia cativa irisi intr-o cerneala albastra, in umbre violacee. Florile se intreceau in arcuiri alungite, unduitoare, redau o miscare de dans. Imprumutau o ingemanare de culori ca intr-o vaza de Galle, doua ape ce se intalnesc dincolo de bratele deltei.

Lilly privea din sufragerie intalnirea fluviului cu marea.

Zsozso isi intoarse privirle catre Lilly :

-Cum ai dormit, draga mea? Am debransat telefonul. Intre timp am fost nevoita sa cer o anume protectie din partea serviciilor federale germane. Vor pune telefonul sub urmarire.

Vor sti macar de unde vin amenintarile...

-Imi pare rau, Zsozso, Nu mi-am imchipuit raul pricinuit, mai ales nu-mi explic comportamentul tatalui meu, Lilly isi prinse tamplele intre palmele tremurande.

-Se raceste cafeaua, Richard ti-a lasat chiflele tale preferate, cele cu mac. Serveste-te, te rog. Suntem in Germania, tatal tau in Romania, o imbarbata Zsozso.

Lilly nu putea inghiti cafeaua. Privea irisii crescuti pe cartoanele lucioase, culorile acvatice se dezlantuiau in derularea fluida a unei nopti de vara.

-Acesti irisi vor fi imprimeuri pentru casa de moda, Burda. Am ales irisii. Ce crezi, Lilly ? Iti plac ? Vino mai aproape, te rog ! Zsozso o lua de mana si o invita sa-si spuna parerea.

-Sunt iradianti, Zsozso, exclama Lilly. Nu am crezut niciodata ca niste flori greoaie, opulente pot genera atata gratie. Ai zice ca sunt in miscare.

-Bravo, Lilly. Ai intuit tocmai intentiile mele de reprezentare a motivelor florale, Zsozso o imbratisa ca pe-un elev cu temele bine pregatite.

-Am spus si eu asa, ce-am simtit. Nu trebuie sa te iei dupa mine, nu sunt critic de arta, se fastacea Lilly.

-Nu, am nevoie de impresiile tale. Pentru ca aceste flori vor fi copiate pe sute metri de matase. Alte fete ca tine le vor imbraca. Ce alta culoare ai vrea sa adaug ? Rosu, verde, negru, alb ? Pictorita o astepta nerabdatoare sa-i spuna parerea.

Lilly isi imaginea delta, apele raului fugeauin apele fluviului si mai departe apele fluviului in mare. Da, ea insasi era raul in fuga, delir si spaima. Incerca sa se faca nevazuta in marea cea mare. Da, soarele. Astrul incandescent deasupra apelor vegheaza si canta. Orga de aur,

-Zsozso, incearca un fond galben. Irisi, ape, albastru, violet versus galbe, aur, nuzica de orga, izbucnea Lilly parca trezita din vis.

Pictorita a adaugat un fasii siderale de un galben aprins.

Lilly se regasea in acel galben, un strigat de victorie, de revolta. Zsozso accepta galbenul.

-Buna alegere, draga mea, putin neconventionala. O voiam. Acum, sa sarbatorim reusita ta in desavarsirea unei creatii. Zsozso s-a ridicat de pe taburetul ei de pictor si a adus un lichior de portocale. A pus in pahare.

-Noroc, copila mea, si ciocni paharul de paharul lui Lilly.

-Noroc si multumesc inca o data, Zsozso, Lilly bau paharul.

Au mai turnat alte pahare dupa care Lilly nu si-a mai amintit nimic. S-a trezit in patul ei, imbracata. O durea capul. O moleaseala inexplicabila o tinea tintuita in pat. Ii era sete.

O sticla de apa minerala o astepta pe noptiera.

A baut direct din sticla. Si a adormit din nou.

S-a trezit din nou intre florile lui Zsozso. Florile de afara iincepeau sa tremure in adierea

lunii septembrie. Toamna se afla pe drum.

Lilly isi sorbea cafeaua. Nu se simtea in largul ei cu gandul la telefoanele, la medicamentele de linistire ale lui Zsozso, la Richard.

El o iubea pe Zsozso, o stia departe de ororile prin fugii din Romania. Amenintarile o readuceeau ei in nopti de nesom. El la randul lui disimula teama, nu era Nikolaus Doggendorf strigand la Mutti, la secretarele, la propria-i fiica: “Ce stii tu, mai femeie ?!” Richard ii aducea cafeaua, scrumiera, tigarile, cateva prajituri pe o tava. O saruta pe frunte, ii mangaia umerii, se departa de ea incet sa nu o trezeasca din reveria picturii.

Lilly adusese fara voia ei umbra lui Nikolaus in casa ingerilor ei.

Trebuia sa plece.

-Zsozso, voi iesi putin la o plimbare prin parc. Lilly se indeparta cu pasi grabiti de complexul de locuinte in strada principala.

La doua strazi distanta se aflau doua cabine telefonice. Si-a pregatit cateva monede, a format numarul de telefon din Timisoara:

-Mutti, tu esti ? Sunt eu, Lilly. Sa stii ca nu mai locuiesc la Zsozso. Voi pleca la Frankfurt. Un oras mai mare si e mai mult de lucru acolo. Imi voi cauta o locuinta. Pana atunci voi locui intr-o locuinta sociala. Nu mai am fise, voi suna din Frankfurt. Poti sa-i spui asta si lui Nicky.

Telefoanele erau ascultate. Lilly se gandea sa mearga la Muenchen.

O familie de svabi din Ortisoara stabilita in Muenchen s-a oferit sa o gazduiasca pe Lilly.

Roswita ramasese vaduva de foarte tanara. Lucrase in Arad ca bucatareasa la un spital si mai facea naveta la Ortisoara. Fiul ei a crescut mai mult la bunici.

A venit in Germania cam in acelasi timp cu Brunhilde. Locuiau in acelasi cartier, in Munchen.

Roswita a cunoscut la o intalnire a svabilor din Banat un domn, vaduv si el, mult mai in varsta decat ea. El a invitat-o la dans. La scurt timp se intalneau tot mai des si intr-un final s-au mutat impreuna intr-un apartament mai mare. Ea avea nevoie de un barbat in casa, nu de relatii trecatoare. El vorbea putin. Roswita devenise proprietatea lui. Ea nu mergea niciunde fara a-i spune lui Ernest.

Brunhilde isi asigura prietena ca la Muenchen va fi in siguranta, va avea camera ei. Roswita avea nevoie de bani pentru niste rate la banca.

-Spune-mi cand sosesti, sa vin la gara, ii spuse Brunhilde la telefon.

Lilly a ajuns in acasa. Zsozso terminase cateva fresce cu zeci de flori de cires. Isi stergea pensulele, le repunea in borcane cu apa.

Richard venise mai devreme si asternea o fata de masa in sufrageria enorma cu mobila din lemn de trandafir. Maimute, elefanti.niste zei ciudati, scene sculptate iscau o atmosfera ireala. Nu lipseau betigasele din lemn de santal, vaze enorme, cateva stampe japoneze. Un clopot din Tibet voia sa aduca in lumina soarelui de vara tarzie locurile indepartate pe care Lilly le vazuse doar pe harta.

-Astazi avem o supriza pentru tine. Vom manca un fondue elvetian. Sunt convins ca iti va place, ii zambea Richard conspirativ.

Richard a scos dintr-o cutie enorma un set de vase si niste tepuse … Lilly nu intelegea nimic.

-Acesta este un set de fondue. Richard a pus un vas mai mare, un fel de tuci emailat deasupra unei spirtiere.

A asezat trei farfurii-mai bine zis un fel de castroane de supa, ca niste cupole rasturnate, si un cos din argint.

-Vezi, in vasul mai mare vom topi in vin alb cateva feluri de cascaval. Cand amestecul are consistenta unei supe-creme vom infige tepusele in bucati de paine si ne vom servi intingand in sosul numit fondue, adica un fel de topitura in traducere directa. Richard

taia in cuburi egale trei feluri de cascaval: Gruyere, Emmenthal, Camembert.

Lilly a curatat cativa catei de usturoi. Cu o voce incetinita Richard continua ca intr-o lectie culinara:

-Razuiesti usturoiul pe care il presari in mod egal in tuci. Aprinzi spirtiera si torni o jumatate de litru de vin alb sec si-l lasi sa se incalzeasca la flacara domoala. Pui cuburile de branza si amesteci incontinuu. Dupa gust presari putin piper alb, praf de nucsoara si un paharel de lichior de cirese. Pentru a da o mai buna omogenizare branzei topite adaugi o lingura de amidon de porumb. Se poate folosi si faina obisnuita.

Daca Zsozo nu intra in bucatarie decat ca invitat drag, Richard se dovedea un maestru desavarsit. Parcurgea retete originale, rasfoia carti de bucate, decupa articole, materiale cu curiozitati gastronomice.

-Fondue-ul este atestat in anul 1699, aparut intr-o acrte intitulata “Kass mit Wein zu kochen”( a gati branza cu vin), in Zurich. Se intalneste un fondue si de cicocolata topita in care inmoi cuburi de fructe. Acum ia sa ne asezam la masa, si Richard se indrepta catre Zsozso inconjurata de frescele ei florale si ii atingea usor umerii.

I se adresa cu ”domnita mea”.

S-au asezat la masa si inmuiau cuburi de paine infipte in tepusele din setul de fondue.

Branza topita nu trebuia sa arda, avea consistenta lichida a mierii.

Richard a desfacut o sticla de Gwurztraminer din Alsacia.

-Eu il numesc vinul parfumat de cateva condimente ca scortisoara, petalele de trandafir, pepenele galben si se asociaza miraculos cu topitura noastra. Noroc si multa voie buna, si mai ales succes tie, Lilly, si el ii ciocni usor paharul.

Obrajii lui Lilly se aprinsesera odata cu vinul, cu dupa amiaza intarzaiata departe de cina din bucataria sumbra in care Nikolaus sfarsea sa manance de unul singur la masa servit de catre Mutti, care niciodata nu a fost, nu avea nicicand sa fie domnita lui.

Lilly isi spunea ca nu se va casatori nicicand cu un atare barbat. Privea la Zsozo si la Richard. Dragostea nu are nevoie de varsta, ci de multa bucurie de a fi cu cineva si de a infrumuseta odaia oricat de sarcacioasa ar fi ea. Invata ca zambetul aducea soarele. Nu traise in casa zambetului rasare. Tatal ei ar fi interzis rasul, orice schitare de zambet.

"Richard a desfacut o a doua sticla de vin. Sufrageria rasuna in ciocnitul paharelor, in songurile cu Chris de Burgh.

Lilly se trezea in secventele unui film in care se regasea nu numai ca spectator.

Tustrei au tresarit la declansarea soneriei telefonului. Richard a luat receptorul, a raspuns politicos cu vocea-i blanda. A lasat Incet receptorul deoparte.

-Lilly, este pentru tine !

-Alo, spuse Lilly cu o voce stinsa, incurcata.

-Asculta, domnisoara, chiar crezi ca noi nu stim nimic ?! Ia fa bine si te intoarce la tatal tau. Noi stim totul ! Vocea in crescendo suna tot mai amenintator. Ai grija ce vorbesti acolo si pe unde umbli!

Lilly a pus telefonul in furca. Sufrageria, ferestrele, masa se prabuseau. S-a sprijinit de spatarul primului scaun iesit in cale. Zsozso a cuprins-o in brate.

-Zsozso, trebuie sa plec. Nu mai pot locui aici. Ei sunt pe urmele mele...

-Lilly, gasim noi o solutie. Iti cautam un apartament mai mic, o garsoniera. Noi suntem cu tine.

-Nu, Zsozso. Trebuie sa plec din Karlsruhe. Ma voi muta la Muenchen.

-Muenchen e un cuib de viespi, nu-ti va fi usor, draga mea. Hai sa mai ciocnim un pahar.

Zsozo ii puse un pahar de vin.

Richard strangea incet masa. Ii pierise zambetul. Ridurile fruntii tradau o incordare intensa. Incerca sa le ascunda printre pahare, setul de fondue intr-un du-te vino usor nervos.

Lilly sorbea vinul. Atingea statuetele asiatice sculptate in lemn. Poate intr-o buna zi avea sa calatoreasca departe Nu putea sa o mai priveasca pe Zsozo in ochi. O stare de neputinta, de stanjeneala si de tristete o impingea sa plece cat mai repede.

Venirea ei in casa lor le adusese nelinisti, insomnii, spaime. Da, trebuia sa fuga si din Karlsruhe.

-Va multumesc mult, nu stiu cum sa va rasplatesc. Pentru binele vostru, pentru cei din tara e mai bine sa plec, Lilly era de neinduplecat. Maine voi lua un tren spre Muenchen.

S-a retras in camera ei. A inmototolit de-a valma hainele in geanta de voiaj. Nu mai avea putere sa le plieze, A adormit imbracata.

Dimineata racoroasa se strecura in apartament sarind pe patratele sotronului desenat pe asfalt, lumina zburda dintr-o camera in alta. Lilly astepta in liniste ca si ceilalti sa se trezeasca. Rasfoia o revista, parcurgea articolele, randurile, cuvintele ii apareau ca niste semne indescifrabile. Daca ar fi fost intrebata sa repete ce citise, nu ar fi fost in stare sa o faca. Ravasita, se straduia sa-si abata emotiile, teama.

Asezata pe marginea patului privea la geanta de voiaj si se gandea sa sa nu fi uitat nimic. Privea in gol, se regasea din nou intr-un spatiu inert, intr-un fel de cabina de ascensor ce o purta in sus, in jos, iar ea nu putea sa opreasca mersul in deriva, ori mai mult se simtea intr-un carusel rotitor din care nu putea sa mai coboare.

Isi freca usor ochii. Zsozso batu la usa. Lilly tresari. Isi lua geanta si incerca sa iasa din

camera.

-Draga mea, mai avem timp. Hai sa-ti bei cafeaua.

Ceasca mare din portelan cu linii de cobalt o astepta ca in fiecare dimineata pe masa din sufragerie. Richard aseza chiflele, untul, gemul de afine, un platou cu branza si mezeluri

si ii zambea strengareste:

-Mananca acum. De maine vei rabda foame. El incerca sa o inveseleasca si umplu ceasca. Serveste-te, nu rabda foame ca in Romania...

Zsozso isi sorbea cafeaua in tacere.

-Ma duc sa scot masina din garaj. Va astept in fata casei. Richard ii lua geanta si iesi cu pasi usori.

-Lilly, te rog nu te supara, stii, nu pot veni la gara. Am de predat cateva lucrari astazi.Totul va fi bine! Hai fugi sa nu intarzii. Richard te asteapta. O imbratisa strans.

Ii puse un plic. O mica atentie pentru tine.

-Zsozso, te rog sa ma ierti pentru deranj...

-Nu mai zi nimic! Da-mi telefon si tine-ma la curent. Zsozso isi retinea cu greu lacrimile si intra in casa.

Lilly a coborat in graba treptele. Richard i-a deschis portiera masinii.

Drumul se derula posomorat. Richard conducea cu multa eleganta, atent parca la incordarea din sufletul lui Lilly. Se strecura printre masini, nu frana brusc, volumul radioului nu le acoperea vocile, parca ar fi pasit pe un covor adanc, in deplina liniste, si nu se afla la volan. Automobilul ii asculta comenzile si se inclina intr-o arcuire de felina metalica in fata garii.

Orasul Karlsruhe se pierdea in urma trenului. Lilly privea lanurile de porumb, parcelele, gradinile, casele albe ca intr-o o tabla de sah bine randuita ale carei piese erau oamenii grabiti catre locurile lor de munca. Nu-i mai trebuia rolul de regina in partida murdara de sah cu piesele mutate de mana dictatorului Ceausescu.

Se voia un pion necunoscut, sa fie ea insasi sa nu i se mai spuna fata lui Doggendorf.

Incerca sa atipeasca. Inchidea ochii, telefonul din casa ingerilor ei Zsozso si Richard suna incontinuu, vocile amenintatoare se inteteau in zeci de ecouri, megafoane ca si cele folosite la defilarile muncitoresti in ultima zi a plecarii ei din tara.

Lilly atinse plicul primit la plecare. Il deschise cu grija, si scoase un carton lucios invelit in hartie matasoasa si cateva bacnote de o suta de marci. Un tablou cu irisi enormi in floare, in explozii violacee, fasii desprinse dintr-un cer de dimineata varateca, peste ape si timp ii sopteau cu vocea lui Zsozso:” Irisii, draga mea, sunt flori nobile, infloresc oriunde din martie si pana in octombrie, se inalta cu aripi ireale, inving anotimpurile si seceta”

Strangea plicul la piept. O tresarire in ea ii da o forta noua, neinduplecata si ii impletea fiinta cu mii de aripi nevazute. Devenise femeia iris.

Somnul o desparti de data aceasta de strazile din piatra insangerate de drapele, de tablourile lui Lenin. Trenul aluneca parca anume sa nu o trezeasca, traversele disparusera. Un tremur usor razbatea din pleoapele istovite, precum petalele corupte de lumina in zori, pe cand florile se trezeau mereu inaintea gradinarului."

Picturile sunt realizate de catre maestrul Ion Vincent Danu.