Rilke scria intr-un poem: “ Cel ce nicio casa nu are, alta nu cladeste/Cel ce singur e, va ramane mult timp astfel” cu referire la insingurarea in toamna.
Senzatia incercarilor fiecaruia dintre noi vine odata cu furtunile neasteptate, cu atatea popasuri la margine de drum, sub stresini subrede ca intr-o gara fara sala de asteptare.
Am parcurs aproape un an de slalom ca intr-un joc digital cu incaperi si ziduri din care cu greu iesi si istovit te apleci cu fruntea in maini.
Nu am reusit sa ajung in India ori in nu stiu ce loc sfant, factor de minuni sa simt atingerea lui Dumnezeu.
Consider reusita vietii – asa cum scriam intr-un articol mai vechi- e ca nu sunt singur si ca am trecut labirintul numai cu sprijinul catorva prieteni dragi: David, Dorothy, Lilly si Stefan.
Nepretuit e momentul cand cobori din tren, din avion sa te astepte cineva.
Totul se repeta in definirea sufletului nomad in arta celor din jur ce stiu sa-i acorde un acoperis si masa.
Multumesc prietenilor mei si sper ca intr-o alta zi sa pot raspunde altfel nu numai in cuvinte de poet.
No comments:
Post a Comment