Saturday, July 14, 2012

Valea Plangerii.Un fel de poem

Trece vara o petala o lacrima si ne ascundem dupa te miri ce ochelari de soare cu protectie speciala. Nimeni nu ne fereste de umbra timpului, aripa neagra si ne ingroapa. - Canta-mi, ce simplu e sa ceri amanarea, si vara nu poate poposi mai mult precum trenul poleit in aur, si sufletul meu nebun se arunca, ogar nestrunit in fata lumii in fata ultimei nopti de viata si cant-daca as numi asa, de fapt ingan cuvinte nedeslusite, si ma ma pierd dincolo de zidul Berlinului de altadata si nu ma voi intoarce. Aud mandoline, umbletul femeilor desculte, daruindu-se zorilor in sunet de izvor nu pot sari zidul inapoi, imi lipesc fruntea de piatra mortuara, rece, si muta e vara in ultima suflare printre pruni, printre valea stearpa.

No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...