Nostalgie de vara. Ziua tatilor, postfestum

Pe timpul verii, in urma cu multi ani ieseam si noi cu parintii la gratar pe valea unui parau numit Sevis.
Ne deplasam cu tramvaiaul pana la Fabrica de covoare , ca apoi pe drumul catre Cisnadioara o luam pe jos incarcati cu sarsanalele pline de paine, slanina, carne, ceapa cu cam ce avea fiecare prin casa.
Era singura zi libera pentru muncitorii de atunci, in comunism.
Adriana , Liliana , Doinita si alti veri si copii ne harjoneam in apa paraului, ne balaceam sub soarele verii copilariei.
Nu aveam Iphone si nici Nintendo. Cunosteam ierburile, cunosteam ciupercile cele bune de mancat si le puneam pe gratar unplute cu branza de burduf, cu slanina.
Beam si noi vin indoit cu apa minerala. Unchiu' Stanga avea radiou portativ si aparat de fotografiat.
Ne mai certam noi cu parintii, caci lor le placeau Invartitele si Doinele, noua formatia Mondial.
Daca ne e dor de tara, ne e dor de acei parinti, matusi si unchi simpli, saraci, muncind din greu pentru familie.
Abia asteptam duminica de vara sa iesim la Sevis.
Abia asteptam sa se coaca ciresele. Pe atunci timpul nu avea limite decat in soare, apa peste pietre ca joc de cristaluri sunatoare,
Incep sa treaca in nefiinta pe rand cei dragi. Ei raman in amintirile noastre, soldati de terracota impietriti in dragoste fara tarm.