Thursday, February 10, 2011

Ziua unei poete, Madi Marin

Mariana Marin sau cum prietenii si cei apropiati o alintau Madi a disparut prematur si ma intreb cati dintre noi isi amintesc de puritatea si de inaltimea unei poezii ce nu poate fi egalata decat de marile talente.
Ne intalneam la Bucuresti la Casa Scriitorilor si pe terasa incercuita de farmecul Caii Victoriei visam la un viitor literar romanesc, la bucuria de a publica si de a ne exprima liber gandurile noastre. Era genul de femeie cu ochii blanzi si impaciutori, avea delicatetea ingaduitoare refuzand snobismul, fardurile si tot ce fac din femeile de inalta societate parvenita niste intretinute cu genti Hermes - prostituate acoperite de privilegii nemeritate.
Poate acesta e blestemul poetilor de mare talent, sa moara saraci si sa urce in spatele stelelor la care priveau cu alti ochi decat ai nesimtirii intruchipate in tot felul de aratari si lasate libere sa ne sugrume.
Madi l-a plans si l-a insotit pe poetul Virgil Mazilescu in ultimul sau drum. I-a fost fidela pana in ultimele clipe ale vietii sale.
Astazi Madi ar fi implinit 55 de ani !
Iata un poem din creatia sa elegiaca in tonuri rilkeene si reverie:

Elegie




Doamne,

de m-aş putea odihni într-un sanatoriu de munte,
printre pastile roz şi albastre,
un sanatoriu cu miros puternic de brad
şi covoare moi,
cu doamne cochete şi nevrozate
de conflicte plăcute, mici, conjugale.
De-aş avea şi eu o traumă ca pojarul,
o răpăială de ploaie de vară,
o nevroză ca o mătase,
după care eşti şi mai iubită:
o nevroză ca un abur de muşeţel,
după care eşti şi mai buimacă,
celestă,
după care fluxul feminităţii tale asaltează lumea,
o vindecă, îi dă frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.
De m-aş putea odihni în oricare scenariu al vieţii,
în cotloane diverse şi simple, cinstite,
unde să nu existe decît un pat în care să dorm
şi un lighean în care să vomit
tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,
să tot vomit.

No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...