Monday, June 14, 2010

Din cand in cand si un poem



Grau nordic

Trezindu-te-ntr-un vis mai vechi
si spre toamna dealurile sau muntii
ca-ntr-o-mpreunare fericita a versului clasic
cu obraznicia labartata a noului poem,
deschizi ochii.
moleseala trecuta a aurului vechi
impresurandu-te,
incerci sa alungi lumina. Femeia inalta conducind automobilul
- tu o privesti, doar atit cat sa nu fii observat,
si cat de repede uzata imagine a parului ei blond
cu lanurile iti vine-n memorie,
ai vrea sa-ncerci altceva, graul acela din august si un cires
necules
aprins si totusi rece rad aidoma unui copil batran.
Femeia isi aprinde tigara
preocupata de drumul dintre lanuri,
ii ating genunchiul – povestesti cum in adolescenta o tanara
careia-i dedicasesi primele versuri s-a maritat de timpuriu
si tu sufereai, ea plecase intr-un oras mai mare, te-ai dus
in seara nuntii, mintind ca te aflai intamplator
in preajma restaurantului
si i-ai sarutat mina dorindu-i fericire.
Ratacesti o vreme cautind cuvintul “afine” in germana
- vrei sa –i spui cum miresei din primele poeme
i-ai daruit afine crezand ca asta te face mai original- pvestirea ramane neterminata.
ii spui ca asemuiesti cu cea din adolescenta,
ii saruti mana in graba –
ea rade, desi cu ochii umezi ii place jocul acela tarziu
de-a frumoasa din padurea adormita.
Lanurile de griu se pierd in urma,
parcele de beletristica siropoasa
de care multi fugim,
dar ce e nou in fuga de rostirile directe ,
ea intorcandu-si privirea spre tine.

Tu incetezi a mai crede in granita dintre real si literatura
parandu-ti ireal acel grau din august
in timp ce ea se intinde in iarba
si-ti vorbeste despre lipsa simtului ridicolului
la poeti si la copii…



No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...