Thursday, March 25, 2010

Dupa amiaza de primavara cu Mircea Ivanescu




Soarta unui savant intemnitat in propriile-i aspiratii se confunda cu traiectoria epica a prozei lui Elias Canetti unde existenta personajului se consuma intre copertile cartii si intre peretii bibliotecii.
Astazi Mircea Ivanescu implineste 79 de ani si de departe ramane cel mai important poet roman in viata.
In anii ’80 poetul s-a mutat la Sibiu si a lucrat pana la pensionare la revista Transilvania. De la modestia caracteristica omului de geniu si pana la neglijarea propriei persoane de catre el insusi descoperim modelul uman caracterizat prin generozitate, altruism si solitudine.
Pierderea prematura a fratelui sau, Emil Ivanescu (decedat la varsta de 22 de ani) avea sa-l marcheze in viata si in creatia poetica.
Istoria literaturii sibiene contemporane isi intregeste patrimoniul cu prezenta volumelor sale de poezie si a traducerilor din literatura anglo-saxona.
L-am cunoscut pe Mircea Ivanescu in urma cu peste trei decenii, inca din vremea anilor mei de liceu exercitand o inraurire directa asupra tinerelor talente literare de pe atunci : Emil Hurezeanu, Dumitru Chioaru, Andrei Ileni, I.Radu Vacarescu, Vladimir Munteanu, Mihai Posada sa.
In exuberanta adolescentina si de poet naiv abia asteptam sa-mi vad versurile ori cateva traduceri din poezia lui Georg Trakl publicate. Cand venea in discutie vreun text comentariile sale nu iertau stangaciile, lipsa de documentare ori de intelegere a limbajului poetic. Cu un fel anume, usor socratic, de prieten adevarat reusea sa ma directioneze catre o mai adanca lectura a poeziei inca de la originile ei si pana la T.S.Eliot. Ajutandu-ma in deprinderea tehnicii de traducere a poeziei mi-a imprimat in primul rand ca nu numai stapanirea limbii din care traduci sporeste performanta textului convertit, ci cunoasterea climatului lingvistico-poetic, cunoasterea in ansmablu a operei poetice etc.
Inclin sa cred ca pierderea vederii in cazul lui Mircea Ivanescu e cauzata in mare parte de lecturile si de travaliul unui perfectionist in cazul traducerilor sale intr-un timp in care s-a ajutat de creion si de o masina de scris foarte veche.
I-au trebuit ani sa izbuteasca traducerea lui Ulysse de James Joyce. Si-a jertfit ochii si o parte din existenta ca ambasador al unor valori universale in cultura romana.
Oare exista o pensie compensatoare pentru toate aceste eforturi ?
Astazi la Sibiu ca in orice oras din tara raspandirea manelelor si a celularelor, dezintegrarea rolului educational al cadrelor de limba si de literatura romana se suprapun incendiului culturii adevarate intr-un crescendo al unei orbiri spirituale.
Mircea Ivanescu nu mai poate vedea strazile Sibiului. Arborele de matase a inflorit in martie chiar de ziua Buneivestiri si primavara coboara din munti si pana dincolo de campia Selimbarului, peste casa poetului si peste cei cativa pomi inmuguriti.
Mircea Ivanescu nu critica si nu vorbeste pe nimeni de rau. Asemenea lui Homer ori Ray Charles cufundat in noapte, dar nu in intuneric, sunt convins ca nu e cel ce si-a pierdut in intregime vederea si dragostea pentru arta pura.
Sa zabovim cateva minute in veranda cu putina lumina de narcise si hiacinti recitind cateva versuri din creatia lui Mircea Ivanescu:

pădurea de mesteceni cu muzică de dante

către sfârşitul drumului vieţii noastre
m-am regăsit într-o pădure luminoasă,
căci drumul înspre-acea râvnită primăvară albastră
mi-l rătăcisem - şi era o joasă
lumină, care şi cu soarele ploua
prin frunze, pe cărarea unde îmi treceam încet
paşii trosnind prin ramurile unde noua
tăcere de îndată răsărea, un umblet
printr-o pădure a luminii înserată în argint,
mergând ca într-un vis în care te deştepţi pe nesimţite,
şi fără să mai ştii unde te-ndrepţi, doar ocolind
o dată cu poteca de desişuri năpădită,
înaintând, ca şi cum ţi-ar privi
liniile vieţii în palmă, şi ştiind
că poţi să-ţi închizi palma - şi ai fi
atunci închis în pumnul veşniciei - şi
să nu-ţi mai fie cu putinţă să mai dai din mâini, râvnind
acea primăvară albăstrie.


despre moarte ca revedere

1.

sigur că nu este adevărat, murind
nu revezi pe nimeni - moartea este un val lung
care te poartă cu ochii închişi - şi te leagănă -
şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare -
şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,
este numai o linişte care se întoarce asupra ei însăşi
cu un singur ecou - şi acela e-un nimb,
ca flacăra lumînării - şi pe urmă lumina
îşi pierede orice înţeles - şi pe urmă tăcerea
îşi lasă deoparte înţelesul - şi suspendat
în ceva care nu mai are vreun înţeles - şi pe urmă,
nici descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiinţei, gură în gură,
nu mai există, pe urmă nu mai este nici un pe urmă
dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.


2.

dar moartea este o revedere totuşi - însă de partea
aceasta a ei, cel care rămîne îşi deschide
ochii deodată - (şi ceea ce vede atunci
dacă are să uite vreodată, un popor nevăzut de furnici
îi va muşca ochii, şi nu vor mai vedea ochii lui după aceea
decît contururi). cel care a privit moartea
luînd chipul unei fiinţe - vede din nou
ceea ce nu s-a văzut niciodată de la facerea lumii,
ceea ce vede mereu - şi oricît de repede
şi-ar acoperi ochii - oricît de tare
ar gîfîi, săşi acopere asurzitoarea lumină a tăcerii
din ochi, din urechi - ceea ce a văzut el atunci
a fost înfăţişarea adevărată, a fost
- dar adevărul nu mai înseamnă aici nimic-
a fost
ceea ce se priveşte pentru întîia dată
şi fără urmare.




PS Tin sa subliniez eforturile si grija Doamnei Doctor Rodica Munteanu din Sibiu in asigurarea unei asistente profesionale de nepretuit, acordate de ani poetului Mircea Ivanescu.


No comments:

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...