Wednesday, January 6, 2010

Piata imprejmuita de faldurile poeziei




Astazi prietenul si leatul meu Ioan Radu Vacarescu ar trebui sa dea una mica la Ţâţa Dulce ori la Varice.
Ii doresc un sincer La Multi Ani !
Ramane un scriitor de elita si mai ales sibian .
Nu incerc decat sa transcriu cateva versuri din creatia sarbatoritului, sa rasfire magia unui imaginar poetic ce nu suporta decat delectare
.





ACELAŞI TIMP

Strada în pantă pietruită cu bolovani lucioşi
fulgi de aramă şi aburi de alcool în toamna târzie
poeme pe treptele din uşa crâşmei
gulerul paltonului prea scut ridicat ostentativ
căldura cefei şi gerul muşcător
iubite iluzorii ascunse în tăceri misterioase
ochii sorbind respiraţia albă
oglinzile din holuri închipuind gesturi lergi
sfere de voci rotitoare
nadire-n auz
pe străzi a nins uşor
alunecăm
înfriguraţi
alunecăm
aşa obosiţi ne acoperă singurătatea
rescriind în gând poemele cele mai lungi
despre iubita cu tălpile de sare
şi despre trenul desuet care-a plecat de mult
apoi umbrele furişate în turla bisericii
noapte evanghelică în oraşul miop
până dimineaţa de veghe lângă mecanismul complicat
deasupra acoperişurilor purpurii
la capătul străzii firma luminată
călugărul cu nasul roşu
vopseaua scorojită pe margini
pe cer stelele proaspete ca după prima zăpadă
nu mai visăm nimic
râdem pe rupte din orice
dimineaţa acele orologiului nemişcate
arătând de foarte multă vreme acelaşi timp





REGINA CEAIULUI

Te-am invitat la un ceai
în seara geroasă de februarie după ce ne-am plimbat
de-a lungul râului de la marginea oraşului
pe străzile pustii
neluminate de-a lungul gardurilor de beton
ale stadionului
de unde dispăruse vacarmul
parcă pentru totdeauna ne-am strecurat
pe cărarea năpădită
de buruieni uscate şi arse de brumă
ne-am plimbat cu nepăsare şi trufie
şi nimeni nu ne-a privit şi nici îngerii
n-au fost geloşi pe noi iar trufia
iubirii noastre nepăsarea paşilor noştri
au fost doar pentru noi
erau dispreţul nostru aruncat singurătăţii
şi cerului mut şi rece de februarie

Te-am invitat la un ceai
l-am băut din ceştile mari cu flori albastre
aproape şterse
aşezaţi pe scaunele incomode din bucătărie
şi te-am încoronat
drept regină a ceaiului

PENUMBRE LÂNGĂ POD

Plutesc arcadele oraşului
într-un octombrie lichid
casele cu porţi uriaşe
cu trepte şi spirale de piatră veche
spoite cu galben şi mov
se-nşiruie într-o iluzie obsedantă
rotundă

Lângă pod obloanele grele
nu se deschid decât rareori
în spatele lor întunericul
se risipeşte
la atingerea trupului tău gol
neatins

Singură fereastrea galbenă
cerne câteodată
ochiuri lungi de lumină
strecurată obraznic
printree cârceii agăţaţi de oblon

Tu treci şi tremuri
abea poleită-n penumbre de jeratic
vorbeşti cu voce joasă
cu gesturi letargice
eu încerc să te privesc
îţşi respir mişcările
te dezbrac de cuvinte
ele cad ameţitoare
pe covorul gros şi moale
ţesut din lână vopsită în ocru şi roşu
arcadele de lumină ale oraşului
plutesc
într-un octombrie devastator

No comments:

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...