Lectia de bun venit in Romania

 

Dupa ani de absenta dintr-o activitate la care nu speram sa revin am ocazia sa predau limba romana catorva americani.

Am inceput prin a spune studentilor bun venit in Romania, pentru ca limba devine spatiul initiatic al unei incursiuni intr-o tara cu o populatie redusa, cu frumuseti nepretuite, dar cu multa tristete.

Doar prezentarea gen muzeu satesc si cu cateva ulcele nu mai sunt indeajuns de convingatoare, tentante.

Romania se desprinde si se regaseste si intr-o masa de imigranti dispersati in lume, in cautarea fericirii.

Acum in martie sarbatoarea ghioceilor, a zilei dintai a lunii cu martisoarele- mesageri ai primaverii, ai dragostei pentru mame, pentru fiintele dragi din jurul nostru pot insemna un brand, un subiect specific, interesant pentru lumea in care traim.

Alte grupuri etnice reusesc sa impuna elemente din traditiile de acasa.

In sarcina cui ar reveni aceasta misiune ?

Se dezbate, se vorbeste si se ofera sansa diasporei sa voteze in si din strainatate. Au fost alesi senatori, reprezentanti ai romanilor de pretutindeni.

Ma intreb cu ce ne reprezinta pe noi cei ce de zeci de ani traim departe de tara ? Ce fac ei pentru noi ?

E vorba de castigarea unui vot, nimic mai mult.

Noi cei ce am ales exilul, nu ne-am rupt de tara, nu am uitat limba si binele mostenit de la oamenii de bine. Votul nostru inseamna o moneda de schimb pentru o viata mai buna pentru cei de acas, nu pentru zaiafeturile lor.

Multi dintre noi nu ne-am imbogatit, am trudit din greu pentru fiecare ban.

Acum in prag de 8 Martie inchid ochii si revad mamele si bunicile trecute in nefiinta departe de noi.

Sigur riposte sarcastice ar veni sa ne strige:”Cine v-a pus sa plecati ?!”

Pe la inceputul primaverii anului 1995 ma aflam in Montreal.

Ceva imi soptea ca trebuie sa ajung acasa.

Am numarat banii putini, si am vandut o camioneta la un pret mult prea scazut sub valoarea ei.

O neliniste crescanda, un fel de chemare inexplicabila m-au impins catre aeroport.

Am ajuns la Bucuresti dupa escale, dupa multe ore de zbor.

Tata ma astepta la aeroport.

La fiecare sosire imi tinea calea.

L-am vazut ingandurat. Stiam ca nedeslusirea din priviri vorbea mai mult decat toate cuvintele din lume.

Mi-a zis :

-Mama mare e bolnava, mamica s-a dus la tara.

Am calatorit in noapte catre Sibiu, aceleasi vagoane soioase, lumini difuze.

Am ajuns la Sibiu.

Viorel al lu' nasu ne astepta la gara.

Am coborat din tren,

-Fine, a murit a batrana.

Am inlemnit. Nelinistea mea prindea contur.

Am lasat bagajele acasa, dupa care ne-am deplasat cu primul tren catre satul parintilor, al bunicilor.

O dimineata de primavara intunecata abia indraznea sa ne lumineze drumul.

Bunica a murit in aceeasi casa fara curent electric, fara canalizare, cu curtea neasfaltata.

Am fost nepotul ei favorit. Ii trimiteam din Germania alune, ciocolata, ilustrate.

Inainte sa moara vorbea de mine si spunea ca aveam sa vin la inormantarea ei.

A spus;

-Florin a ajuns in tara. Doar parintii mei stiau de vizita mea pripita.

A inchis ochii exact in momentul aterizarii avionului meu la Bucuresti.

Am condus-o pe ultimul drum.

.