Putina dulceata nu strica niciodata

Aveam vreo sase ori sapte anisori si impreuna cu mama o vizitam pe Fimita, o doamna septuagenara ce traia intr-o casa veche, un fel de conac, al carui stil nu mi-l amintesc. Descindea dintr-o familie boiereasca, in casa eima gaseam intr-un film romantic cu picturi, statui , multe carti. Era una dintre nasele mele de botez.
Ma rasfata cu bomboane, si cu o dulceata minunata din cirese amare sau din prune cu rom.
Ii ascultam istorisirile cu vremuri apuse, cu vizite, scoli la Viena, la Paris.
De fiecare data imi spunea ca putina dulceata nu strica niciodata, trebuie mancata cu lingurita, ca dragostea sa nu se termine niciodata. O priveam cu ochii holbati, oarecum stanjenit.
- Nu-ti fa griji, vei afla tu singur cand vei fi mare cum e cu dulceata...
Am primit in dar de primavara, de Dragobete via You Tube o carte muzicala, dulce, nu in extremis, doar atat cat sa ni se faca dor de dragoste, ca de marea cea mare si albastra unde nu e cer, nici pamant, nici lumina, nici intuneric.