Sunday, February 20, 2011

Astazi sub povara manelelor sa ne amintim de Bucuresti

REMEMBER

Pâna pe la începutul anilor '70, pe locul actualului hotel Dorobanti au existat doua localuri: "Mon Jardin" si "Poarta Alba".
Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa.
La "Mon Jardin" s-a cântat jazz chiar si în anii '50, când acesta era considerat "muzica decadenta". Din formatia de la "Mon
Jardin" au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu.
A cântat în particular cu aceasta formatie Yves Montand, care în 1956 a întreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, întrucat de aproape un deceniu nu mai venisera în Romania interpreti din Occident. Yves Montand era pe atunci comunist. A sustinut câteva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la "Mon Jardin", unde a ramas încântat de jazz-ul interpretat acolo si a cântat împreuna cu formatia.

Nu-i exclus ca vreunul dintre muzicanti sa fi încercat sa-i tempereze entuziasmul pentru ideologia rosie.
Frecventau în anii '50 "Mon Jardin"-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.

Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura din anii '50.
Într-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti îsi priponise calutul cu care aducea marfa la piata, la intrarea în local. Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie îngaduit înauntru, la caldura. Acesta, ascultator, s-a lasat jos într-un colt al carciumii si-a adormit cu capul sub masa stapânului.


"Adio, mama!


la "Poarta Alba" venea autorul versurilor cântecului "Din bucata mea de pâine"
("Din bucata mea de pâine/Am hranit un om si-un câine/Omul nu ma mai cunoaste/Câinele ma recunoaste"), care putea fi auzit in bodegile de periferie, si mai veneau vreo doi poeti de cârciuma; specie de mult disparuta. Acestia îsi multiplicau poeziile pe coli de hârtie, si, dupa ce intrau în local, le împarteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora, poetul facea din nou turul meselor si îsi strângea versurile. Unii musterii drept rasplata, îi trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere o tescovina, o suta de rachiu sau de "Adio, mama!"...Versurile unui poet de cârciuma puteau suna în felul urmator:

"Eu nu-s decat un vagabond/Batut de vânturi si de ploi;/Sunt un gunoi/Dar, din an în an/Îmi fumez pipa mea sub un castan."

Pe vremea "dezghetului", când galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea în revista "Magazin" o "Cronica gastronomica", iar Maria Tanase cânta la redeschisul restaurant "Continental” de pe Calea Victoriei acompaniata de Farâmita Lambru. În pauza, cântareata mergea în bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, împreuna cu instrumentistul, care tocmai îsi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului, sunând acasa. Într-una din seri, întrebându-si în receptor nevasta ce îi
gatise, dupa primirea raspunsului, o îndemna: "Da' sa pui, fa, în tocana si-o foaie de dafin...si pune si nitel piper..."

Plictisita, Maria Tanase îi recomanda între doua fumuri de tigara: "Spune-i, ma, sa puna si niste cacat!" Prompt, acordeonistul se executa: "Doamna Maria zice sa pui si niste cacat, pentru ca vine si dumneaei la masa."

Raj Kapoor a înregistrat la Electrecord. Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adânci la Bucuresti, mai ales în cartierele marginase, a fost cel întreprins în 1958 de actorul si cântaretul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului "Articolul 420" Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune - care emitea din 1957. A înregistrat un disc la Electrecord cu piesa "Avaramu" din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea care s-a cântat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie: "Pe Soseaua Colentina trece Rita cu masina".

În anii 1959-'60-'61 nu era "politic" sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai sic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3, si Jawa (cehoslovaca). Mai exista Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului. La sfârsit de saptamâna, bucurestenii cu motociclete plecau împreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei.

La petrecerile date în apartamente particulare, sâmbata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si înlesnire. În anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia.
Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci când mergeau în excursie la munte, "scolile medii" având patefon în dotare.

Berlin" în locul "Modern"- În fostul local "Modern" aflat în capatul dinspre Calea Victoriei al fostei strazi Sarindar s-a deschis în 1958 restaurantul Berlin", cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete înalte, unde berea blonda Radeberger, îmbuteliata în sticle de o jumatate de litru, era servita în sonde.
Multe dintre restaurantele bucurestene fusesera rebotezate:
“Capsa”devenise "Bucuresti", de pilda. Athenee Palace îsi pastrase însa hramul si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri.
La Capsa (tot asa îi zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste între privilegiati. În cele doua braserii mai puteau fi vazuti si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat, într-o seara iesind de la Athenee Palace, a scos o bancnota de cinci lei vrând sa i-o dea portarului - credea el - galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: "Adu-mi te rog, un taxi." Poetul îl confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie. Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintându-l cu arestarea pe poet. "Atunci, adu-mi un vapor".
Katanga, botezata dupa studentii de culoare- În apropiere de Athenee Palace, pe locul actualului Hotel Bucuresti, într-un imobil prabusit la cutremurul din 1977, îsi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata "Victoria". La etaj, cofetaria avea aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, îmbracati pedant, unii arborând batista la buzunarul de la piept al hainei.
Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada...
Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la "Nestor" profiterol, tort si merengue-glacé, înghetata simpla ori asortata cu frisca si "langue de chat", Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri "Bibescu", carora ulterior li s-a spus "Tosca", pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafea turceasca si cafea-filtru. La parter, pe lânga bomboanele cu visine trase în ciocolata si fructele confiate, se vindeau, în cutii, fondante... O braserie cu scaune înalte împrejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu - noua denumire - care se învecina cu Biserica Boteanu. Întrucat veneau studenti de culoare, nu putini în Bucurestiul epocii, i s-a spus "Katanga", porecla substituindu-i numele.

Ciao, ciao, bambina"- Primele doua congrese ale Partidului Muncitoresc Român se desfasurasera în Sala Ateneului.
Apoi, ocârmuirea s-a gândit sa înalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfârsitul anilor '50 Sala Congreselor, cu o capacitate de 3600 de locuri, în spatele fostului Palat Regal.
S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie înconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul "Filatelia", inaugurat în 1960, iar în capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, în care se putea lua masa de prânz compusa din doua feluri de mâncare cu circa 10 lei. Dupa ce în Sala Congreselor s-a tinut, în iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au început sa fie proiectate aici filme, îndeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au început sa cânte pe scena ei solisti straini. Între primii, Domenico, Modugno.
În iarna lui 1962 Modugno a cântat aici "Alleluia" si câteva din compozitiile sale; "Volare", "L'uomo in frak",

"Piove", ramasa multa vreme în amintirea românilor prin refrenul "Ciao, ciao, bambina"...
A înregistrat si el un disc la Electrecord. În acelasi an a mai cântat o celebra soprana peruviana de coloratura, Imma Sumah, apoi Claudio Villa, facând furori cu "Un tango italiano". Era vremea muzicii usoare italiene - din 1964 Televiziunea Româna începe sa retransmita Festivalul de la San Remo.Însa noul "dezghet" adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, în forma de inimioara) si twist-ul.

Dan Ciachir

No comments:

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...