Friday, November 12, 2010

Cavalerul si moartea

As fi vrut sa-mi ingrop fata si anii printre castanii de dinaintea cetatii
granit slefuit de pietrarul numit timp si numai de el fauritor,

lespedea ca o batranete apasa mereu,
candva apa trecea mladioasa peste piatra
precum femeile isi lipeau sanii de trupul meu.

Piatra incetineste visul despre apa si râu,
cavalerul nu mai rabda platosa si fierul,

e vremea vinului in crame dincolo de poarta cetatii,
a somnului dupa cruciade pierdute
si singurul lemn sfant taiat dintr-un maslin la Ierusalem
infloreste lumina inca.

Bat clopotele in Sibiu,
toamna isi arunca armura,
pietrarul taie stanca si marmora nestiind pentru cine anume
dintre noi.

No comments:

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America     De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinai...