Wednesday, September 16, 2009

Sa aveti un an bun !




Tatal meu si bunicul meu nu s-au sinchisit niciodata de a sta la masa cu alte neamuri decat cei din jurul casei sau din familia noastra. Pentru ei orice sarbatoare, de alta culoare si alta orientare religioasa insemna un prilej in plus de celebrare.
Ne bucuram cu totii de placinta saseasca(henclish), de gulasul unguresc, de pasca evreieasca si vinul Carmel, iar ceilalti se infruptau din pomana porcului ori din drobul de miel. Strada noastra era sortita unui sir de petreceri continue. tatal meu imi spune cu tristete: "Bai copile, s-au dus cu totii care incotro...in Israel, Germania, America, Franta si a ramas strada noastra pustie."
Destinul mi-a harazit sa traiesc printre etnii felurite.
In septembrie sarbatorirea Anului Nou evreiesc ma apropie si mai mult de evreii mei, prietenii din copilarie, de colegii de lucru, de confratii de breasla-membri ai editorialului on-line http://www.acum,tv.com/ sa. Ma simt mai mult decat onorat sa ma alatur acestora urandu-le o viata mai buna si multa pace.
Ar fi timpul ca ura dintre oameni, disensiunile create pe marginea diferentelor rasiale si religioase sa fie ingropate intr-o cutie mai ferecata decat cea a Pandorei si sa o expediem undeva
intr-o alta galaxie.
Indraznesc sa reproduc doua fragmente(din http://www.acumtv.com/) din evocarile recente ale doua minunate fiinte : Mariana Gott-Shmilovitch si Andrea Ghita :
Ce 'cliseu' si totusi ce potrivit cliseu : azi dimineata pana si cerul a plans cu noi. O ploaie marunta, cerul acoperit, lasam Varsovia in urma (raman datoare cu mesajul de ieri despre Varsovia, pe care voiam sa vi-l trimit, a ramas neterminat in Drafts de la alta adresa a mea), peste doua ore de mers cu masina, G.P.S-ul ne indeamna la stanga spre deosebire de copilotul Mariana care - ciudat pentru o persoana de centru stanga - trage spre dreapta, tehnologia castiga in fata intuitiei si... greseste. Trebuia la dreapta.
In sfarsit, Maidanek. La periferia orasului Lublin, un muzeu dupa o poarta de sarma ghimpata (asta da 'cliseu') si un drum serpuitor spre care ne indreapta functionara de la ghiseu, care intelegea probabil foarte bine engleza noastra, caci indicatia cu mana - tot inainte! - era foarte expresiva.
In varful dealului, oprim. In dreapta impunatorul monument cunoscut din fotografii, in fata si in stanga iata gardurile de sarma ghimpata, foisoarele de paza, se vad baracile. Nu e cliseu si nici scena de film. Lagarul Maidanek.
Mausoleul cu cenusa victimelor. Lumanari. Fotografii. Impresionant si trist. Si totusi nimic nu ne-a pregatit pentru ce a urmat. Nu tot ce am citit in viata, nu tot ce am vazut vreodata, nu tot ce stiam.
Intram (invers decat ceilalti vizitatori, putini si apatici) intai in cladirea crematoriului. Imi tremura mana acum cand scriu. Oricat te-ai fi asteptat sa fii impresionat, e neasteptat de ingrozitor. Momentul cand am vazut cuptoarele. Se opreste respiratia. Tasnesc automat lacrimile, fara sa le simti. Se aude doar suspinul. Soc. Cuptoarele unde se ardeau cadavrele. Cuptoare. Reusesc totusi sa fac poze. Si nu ma opresc, am intrat in transa. Soc. Si apoi camerele de gazare. In REALITATE. Aici, langa mine. Si cutiile cu Zyclon B. Cat au putut sa ma mai impresioneze apoi expozitiile temporare sau permanente sau baracile-locuinte, sau bucatariile?

La plecare, soarele gonise norii. Cliseu, dar ce potrivit cliseu...

(Mariana Gott-Shmilovitch, Israel)

In 1969 tata (z.l.) (profesor universitar si seful catedrei de Mecanisme din Politehnica clujeana) a fost invitat la un congres in Polonia si mama l-a insotit. Mama, care a supravietuit la varsta de 13 ani intr*un orfelinat din Budapesta, isi pierduse mama, bunica, matusile si unchii la Auschwitz si voia sa viziteze lagarul. Tata, care fusese detinut la Auschwitz, s-a lasat convins foarte greu, dar pana la urma au decis ca in drum spre casa sa faca o escala la Cracovia si sa mearga pana la Auschwitz.. S-au dus cu trenul si au coborat in gara Oswiecim. Pe peron, tata care avea valize in mana, a exclamat : "Am innebunit sa vin din nou la Auschwitz, cu bagaje in mana!" si s-au intors la Cracovia, si-au lasat bagajele la mesagerie si au revenit in lagar. Acolo tata i-a aratat mamei baraca in care locuise si spanzuratoarea unde erau executati, aproape zilnic, detinutii polonezi care strigau inainte de a muri "Traiasca Polonia libera !" Mama a fost foarte imresionata, plangea mereu si revedea in minte chipul mamei si bunicii ei...Tata nu plangea, parea calm insa, involuntar, isi tinea mana in regiunea inimii...
Sincer, nu stiu daca voi avea vreodata puterea sa ma duc si sa vad lagarul de la Auschwitz. Acum patru ani, in ianuarie 2005, la cea de a 60-a aniversare a eliberarii lagarului, am vazut supravietuitorii batrani stand pe Appelplatz pe un ger cumplit. E drept ca erau omagiati de politicieni si li s-a impartit ceai fierbinte. Pentru o clipa mi-a trecut prin cap de ce nu i-a adunat acolo sa sufere de frig in miezul iernii si nu i-au dus undeva, intr-un loc senin si insorit ?

(Andrea Ghita, Romania)
Ii felicit si mai ales ii consider foarte romani pe cei cativa poeti, jurnalisti (Stefan Maier, Lucian Herscovici, Vlad Solomon, Gabriel Adelmann Elias precum si pe autoarelele citate) ce in ciuda plecarii lor din Romania, in ciuda profesiilor lor opuse scrisului isi dedica mult timp sa astearna pe hartie ganduri, impresii, pagini lirice etc in limba romana.
Daca as folosi termenul de patriot. demonetizat prin uzanta caragialesca de catre multi demagogi, nu cred ca as da gres.
Inchei cu o stereotipie poetica si imi permit sa-i consider adevarati saditori de bine asemenea celor ce insiruie dealungul vietii lor arbori.
Trecem in viata pe langa copacii datatori de umbra si uitam de cei ce cu grija i-au lasat la iesirea din sat ...Un arbore ar simboliza nu numai viata, dar si caracterul universal al fiintei umane, de a fi cetatean al acestei planete indiferent de plasarea in prejudecati.
PS Pozele sunt facute nu demult de catre Mariana cu ocazia vizitei lagarelor de exterminare de la Maidanek.

1 comment:

dreamwind55 said...

Multumesc pentru urari!

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi,...