Preluarea unui articol omagial Mircea Ivanescu

80 de metafore în jurul aceleiaşi vârste



Dinaintea înaintei vârstei poesiei - adică, mai înaintea vârstei noastre - şi cu indiferenţă de legendă vorbită, oarecum şi indiferent prozaic, ca o amintire "decolorată a conturilor", prin indiferenţă înfăşurată în cuvinte a apărut Mircea Ivănescu.
Ambiguu prin acea privire ascunsă după sticle de nevăzut tăcerea privirii, amabil până la porţile cuvintelor şi, apoi, brusc necomunicativ, rememorând faptele limbilor universale, dur - prin complezenţă faţă de autorii cărţilor traduse -, acelaşi şi fără-de-cum-altul, ironic (adică, neindiferent) în faţa propriei umbre şi la adăpstul cuvintelor neştiute de învăţăcei, blând ca o şansă din viaţa nevăstuicii din ochii leopardului - sau un ghepard în faţa alfabetului petelor uimirii, dinaintea democraţiei, câteodată uman de indiferent, "ca un vis, în care baţi cu pumnii lăuntrici" - de parcă asta ar fi o demonstraţie genetică a poesiei. Când se întâmpla să-şi închipuie cerul dedesubt. Chiar ceea ce s-a demonstrat prin citire şi făgăduinţă de memorie, chiar el, dacă mă înţelegeţi, cum se desfăşoară o frază spusă şi uimirea, care ne aparţine. A cuvintelor. Şi gestul în care metafora devine o scuză, sau invers, fioros şi inconştient de amabil, trist de tristeţe: Mircea Ivănescu.
"Dinainte trebuia să ştiu că amintirile sunt chipuri, palide, lunecătoare,/răsturnându-se tot mai departe, însemnând/altceva, şi trebuie să le aduci iarăşi/la aceeaşi lumină".
Ceea ce mi s-a şi întâmplat, ca o vorbă a tinereţilor: mai contează încă o vorbă? Contează, spun eu, cât 80 de metafore într-un verset de uimire. Şi glasu-i din privire nu-i face vârsta...
Să ne trăiţi cuvintele - şi tocmai de aceea...

Andrei ILENI

(Din Tribuna de Sibiu)