Piata imprejmuita de faldurile poeziei (I)

Burgul cu trup de orga si mii de songuri revarsate din Orasul de Sus in Orasul de Jos si inspre arinii nelinistiti ar fi fost pustiu, fara trubadurii sai, poeti fideli cetatii, stradelelor, ochilor din acoperisuri.
Anii se rostogolesc de-a valma si noi, cu sau fara voie, uitam de cuvintele mestesugite, unite in tesatura poeziei Sibiului, ca flamura eterna.
Radu Stanca reprezinta unul dintre initiatorii programului poetic Resurectia baladei si prin continutul sau constrange poezia moderna romaneasca sa urmeze un cadru nou, inovant si european.
Sibiul cu poezia sa, prin eforturile culturale ale lui Radu Stanca, devine o reusita tentativa de urbanizare a creatiei lirice, pana atunci invadate de semanatorism, pasunism.
Cercul literar de la Sibiu salutat si sprijnit cu entuziasm de catre criticul literar Eugen Lovinescu reuneste nume literare remarcabile : Stefan Augustin Doinas, Ion Negoitescu, Cornel Regman, Olga Caba, Wolf von Aichelburg sa.
Costel Radulescu, actor sibian, intr-un dialog cu elevii Liceului Gh.Lazar (1975) ne relata pe langa un stralucit recital din lirica lui Radu Stanca, ca poetul baladesc era un om al strazii, caruia ii placea spectacolul trecatorilor iesiti pe promenada din centrul orasului(brettar), fiind scena lui preferata. Acest detaliu biografic avea sa constituie filonul poeziei sale de inspiratie sibiana.
Intr-o vreme de adolescenta poezia lui Radu Stanca ne umplea inima si serile, in Sibiul mereu deschis drumetului de departe, trenului cu nume de cantec vienez trecand si prin gara noastra diforma, cu lumini difuze ca de nufar pitit inainte de inflorire.
Propun cateva versuri de Radu Stanca atat sibienilor, cat si celorlalti cititori ca pe o cinstire a unui mare om de cultura:

Simpozion

Tocmai în zori se sfîrşi acel chef.

Nu mai aveam nici un picur în cupe.

Era plină doar amfora grea de sidef,

Dar nici unul din noi nu ştia s-o destupe.

Şi veni-n zbor paharnicul morţii din cer

Şi-o deschise c-un gest funerar, dintr-o dată.

Vinul negru din ea curse-n cupe sever

Şi băurăm şi amfora-aceea mai toată.

Istoviţi, prăbuşiţi pe înaltele trepte,

N-am mai fost dup-aceea în stare să bem.

Dar paharnicul morţii, deprins să aştepte,

Aştepta sus, pe-un soclu, tăcut şi solemn.

În grădină păleau cupidonii de piatră

Şi ghirlandele verzi de pe grinzi lunecau.

Băutura pesemne era fermecată

Căci în juru-ne toţi, rînd pe rînd, adormeau.

Şi-adormirăm şi noi pîn-la urmă de vinul

Pe care în zori îndrăznisem să-l bem.

Doar paharnicul morţii, el singur, seninul,

Sta treaz, sus pe soclu, tăcut şi solemn.




Cea mai frumoasa floare

Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare

O intreba in soapta intr-o zi

Din insule pierdute-n departare?

Cea mai frumoasa floare!

Un an intreg corabia cu panze

In insule opri si stranse-n ea

Morman de flori caci fiecare floare

Cea mai frumoasa in felul ei era

Dar florile prea multe intr-o seara

Cu pesti de aur prinsi la subtiori

Corabia de foc o scufundara

Si toti murira incolaciti de flori

Pe tarm stau doua fete-n asteptare

Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?

Nu-mi mai aduc aminte, mi se pare

Cea mai frumoasa scoica din ocean

Care e cea mai frumoasa floare?

Fiecare floare cea mai frumoasa

In felul ei era .