Carte despre copilaria pierduta (I)

Motto: “Daddy's here to hold ya through the night

I know mommy's not here right now and we don't know why

We fear how we feel inside, it may seem a little crazy

Pretty baby but I promise, mama's gon' be alright”
(Mockingbird, by Eminem)

Sunt cel mai batran in orasul acesta! Inconjurat de tineri intre 19 si 25 ani- o generatie cu problemele ei, cu confruntarile zilnice ce traiesc departe de parinti.
La prima vedere e la indemana sa-i condamni, sa-i ocolesti.
Unii sunt pe picioarele lor de la 16 ani, altii provin din familii despartite, altii doresc libertatea deplina si fuga de orice supraveghere.
Saracia nu are granite.
Jimmy are 22 ani si tocmai a iesit din puscarie. Un baiat inteligent, politicos, muncitor. Traieste in casa unei matusi, carnetul de conducere anulat cu un cazier judiciar ce nu poate fi curatat decat in 7 ani. Nu mai are dreptul la vot, pe toate cererile de angajare este intrebat daca a avut condamnari. Practic reincadrarea in munca e dificila, ceea ce il impinge din nou in lumea infractorilor. Ar vrea sa iasa din aceasta lume…
Steve, un student de culoare, ramas orfan de tata si provenind dintr-o familie numeroasa viseaza sa devina rap-ist, Trebuie sa recunosc ca de foarte multe ori mi-am astupat urechile la auzul acestei muzici. Ma regasesc in mijlocul unei generatii tinere cu aspiratii, cu drame, cu bucurii, cu lumea constransa sau inflorinda pe ecranul iPhone-ului. Protesteaza in felul lor, refuza constrangerea. Steve imi spune ca orice ar face tot aia e. Este marcat ca afro-american, ca apartine ghetto-ului. Ii e rusine sa mi marturiseasca dorinta lui de a scrie poezii, de a compune muzica. Imi intinde timid un poem. Il citesc si-l recitesc. E minunat, e o parte din existenta lui, a unei generatii neintelese, ascunsa in metafora unei marionete...

“Puteţi împinge şi trage sforile din mine, priveste cum dantuiesc
Dincolo de spectacol, mi-ai da chiar sansa unei zile,
Dreptul de a beneficia de o indoiala Caci spectacolul se opreşte, odata ce rasetele inceteaza

Se pare ca nu te pot vedea acum, batranule prieten,

Dragostea toata folosita in spectacol, sfarsteste brusc,
Atunci acele sfori de papusari intepenesc, imi zic:

Nimeni nu dă doi bani pe lacrimile unei marionete.”

(Lacrimile unei marionete)

Cunosc si studenti ce vin cu temele sub brat, lucreaza din greu, viseaza la o viata mai buna. Multi studiaza pe bani imprumutati de banci pe care trebuie sa-i ramburseze dupa absolvirea scolii.
Ascult muzica lor. Un cantec trepidand din minusculul iPhone ma intristeaza si mai mult.
Mockingbird de Eminem e o balada sfasietoare a copilului nefericit privat de cadouri de Craciun, de dragoste. Versurile cantecului, aranjamentul solist, cor amplifica registrul grav al unui mesaj universal.
Revin la copiii din Romania catalogati dupa ultimele statistici ca printre cei mai nefericiti din Europa. In urma cu un an s-a scris despre Andreea Constantinescu, o eleva de clasa V a dintr-o scoala din Focsani ca a fost batuta, agresata si batjocorita de catre proprii-i colegi.
Fetita ramasa fara parinti si crescuta de o bunica devotata reprezinta victima parintilor plecati in Spania ori in Italia la munca. Elevii o admonesteaza cu apelativul de traseista, pe motiv ca mama ei ar fi in Spania “la produs”. Cazul a fost sesizat in presa de catre Adevarul (Editia: 5447 Vineri, 18 Ianuarie 2008) .
As fi curios ce masuri s-au luat din partea autoritatilor. Cazul Andreei nu e singular. Durerea pricinuita, intristarea in care traieste, absenta parintilor le regasesc in video-ul descoperit la mai tinerii mei prieteni americani si vi-l propun spre ascultare : http://www.youtube.com/watch?v=8FSYRo-BpMs