Cum să urci la ceruri prin poezie

 

Am fost coleg de cenaclu cu Luminiță Cioabă [n urma cu patru decenii. De la [nceput a surprins printr-o lirica molcoma și discursive. Luminiță Cioabă și-a dezvoltat în timp caracterul de poet al cărui curs fuzioneaz[ impecabil cu narativul unei legende ale unei întâmplări din existenta ei. cu o ceremonie de prieten ori de sfetnic. Parcurgând volumele sale ne surprinde mereu idea de rostire, nu impune prin ton imperativ. Luminiță Cioabă considera contactul cu cititorii o scena ce devine o treapta de început către lumea ei fantastica. Recuzita liricii sale inventariaz[ elementele cosmice și cele tradiționale ale vieții de rrom precum calul, roata, vatra, drumul continuu. Era o vreme pe când răul Cibin intra în Sibiu cu bolboroseli cristaline, că un amestec astral de muzici aduse din munți printre caii albi, treceau harjonindu-se alaturi de copii dansând și chicotind cum numai zilele copilăriei stiu să o facă în deplina libertate. Ne adunam dincolo de podul dintre cartierul Turnișor, pe atunci un sat transilvan cu porți zidite, un fel de cetate mai mica preîntâmpinând burgul cel mare, Civitas Cibinensis. Unii pescuiau scobari și carași cu undite din trestie , alții jucau fotbal cu mingii jerpelite, copiii rromi călăreau ori țesălau caii de vis până când soarele văratec surâdea mulțimii de copii cu indulegenta, incalzindu-i deopotrivă pe toți, fară rezerve. Eram prieteni cu toții, copii sași, rromi și romani în jocuri la rău și lângă lacurile din acea vreme. Industrializarea masiva din anii ’70 avea să distrugă microdelta de la intrarea în Sibiu, dinspre Cristian, Turnișor asanând zilele frumoase sip și o parte din copilăria sibienilor de atunci. Familia Cioabă sosise de undeva din apropeirea orașului Târgu Jiu. Am cunoscut familia de trei generații de la înțeleptul Pitul și soția să, până la strănepoții de astăzi, copii minunați și frumoși, în căror zburdălnicie mă regăsesc cu zeci de ani în urma. Poate voi reveni cu alt articol pe tema acestei familii, acum oprindu-mă doar la a portretiza o poeta singulara a carei voce se identifica în mare măsură cu tradiția rromilor, îndeosebi a unui alt tip de cantos, boemian și trist, dar interiorizant că și accentele iberice ale lui Lorca. Este vorba de Luminiță Cioabă, o poeta deja consacrata, recunoscuta și autoare a câtorva cărți izbutite. Ne-am regăsit după ani în sala bibliotecii Casei de Cultura a Sindicatelor unde aveam să ființam un cenaclu numit Lumina în care citeam încercările noastre literare, relatam impresii, comentam producțiile lietrare așa cum ne pricepeam noi. Țin să precizez că nu ne sponzoriza nici Consiluliul Județean și nici vreo revista autorizata. Știam că nu ne publica nimeni, dar noi ne străduiam și persistam în a scrie, în a ne întâlni cu regularitate în acea biblioetca cu bănci incomode că într-o sala de sport. Luminiță Cioabă că scriitor s-a situat intre doua lumi : lumea dinafară comunității rromilor neprimitoare în acea vreme refuzandu-i publicarea poeziei și lumea dinăuntrul familiei cu rigori morale de tradiție ce nu permitea unei tinere rrome să frecventeze cercurile boemei, să iasă la ore târzii, cu atât mai mult pentru fiica regelui Ion Cioabă. A scrie poezii însemnă și pentru mulți dintre apropiații ei o îndeletnicire fară viitor. În timp Luminiță Cioabă a demonstrat că salba ei cu galbeni din cei mari, numără poeme, prezente naționale și internaționale dedicate lumii din care face parte cinstind-o și luptând împotrivă stigmatului social-politic ce o întristează și o nemulțumește în egala măsură. În devoțiune și că într-un recviem permanent Luminiță continua activitatea tatălui ei Ion Cioabă în afirmarea eteniei rrome și în emanciparea acesteia. Să nu uitam că Luminiță Cioabă împletește lumea misterioasa a unei culturi suprvietuitoare rasismului și a izgonirii permenente din vatra satului și nu pierde speranță într-o lume mai buna invocând credință și divinitatea. Biletul de intrare ]n lume și “dincolo de cer” rămâne poezia ei, Îngerii Ţigani au furat poruncile Domnului dându-şi inima oamenilor însă oamenii n-au înţeles niciodată şi mereu le-a fost frică de-a intra în vorbă cu Îngerii Ţigani aşa că s-au îndepărtat din neam în neam precum cerul de pământ pe când Îngerii Ţigani au fost şi au rămas lângă Dumnezeu.