Iesirea din blog

Liviu Antonesei si-a anuntat despartirea de blogul din Voxpublica.
Decizia de lichidare a acestui cont reprezinta si inchiderea unei ferestre catre o iluminare si catre o placere a lecturii cu care autorul ne-a desfatat cu generozitate.
Se apropie Bunavestire, sarbatorirea Intrarii Domnului Iisus in Ierusalem si a Pastilor. Omul Liviu Antonesei este dezamagit de suferintele romanilor de dupa '89. A militat, si-a sacrificat ani si sanatatea intr-o arta a luptei prin cavalerism si puritate, nu pentru a epata in retorism ieftin.
Mi-as fi dorit ca Liviu sa gaseasca un scaun incrustat in Senat ori in vreun minister cu convingerea ca nu ar fi picotit de somn pe perioada intalnirilor lucrative.
Ca un cititor mai aproape al poeziei si al editorialelor lui Liviu Antonesei astept cu nerabdare revenirea intr-un nou chenar de blog si reproduc un poem sugestiv din lirica sa:


Poem
de Liviu Antonesei


Câinele lup nu mai urlă în grădina botanică,
câinele lup zace-ntr-o baltă de sânge.
O barcă de-argint coboară obosită din nouri.
Ea geme ca o ţară-n genunchi, ca o hoardă
isterizată, ca un vultur căzut de pe stemă.
Strigătul meu de iubire închis e de spaimă
în gură. În spatele dinţilor, în laringe,
în bronhii. Tu nu vei veni niciodată.
Eu voi pleca. Ochii roşii de ritmul inimii
tale. Mâna-ncleştată pe funii... Ude. Ude şi reci.
Tăcerea pulsând între noi ca o dungă
verticală. Şi marea-şi aşteaptă ofranda.
Pescăruşii plutesc în memorie îndepărtaţi
şi streini. Un fum este totul. O spaimă
fierbinte a cărnii. O...

Din depărtare, percep gândacii, gândacii
negri-trandafirii ai vorbelor tale. Şi ochii,
doar ochii, doar ochii!
(întunecate lumini de februarie, crepuscul
violet al speranţei, fanatice faruri)

Funcţionarii iubirii nu au odihnă, ruşine-
ei sapă, ei sapă, ei sapă...!

Prăpastie. Soare. Tăcere.