Pagini dintr-un jurnal neterminat. Ziua Pfizer 1

 

Am încercat de săptămâni să obțin o programare pentru vaccinarea cu Pfizer. Tentativele, insistențele și încadrarea în grilele cerute de legislația în vigoare au împlinit intenția  de a fi vaccinat.

Deși România nu a avut experiența glorioasă a țărilor avansate sistemul a început să funcționeze cât se poate de bine.

Am fost programat într-un centru de vaccinare din Zlatna, jud Alba.

M-am deplasat în plin sfârșit de iarnă înspre Munții Apuseni.

Am fost întâmpinat cu multă atenție și zâmbete sincere.

Totul a fost o zi de primăvară, exemplară. Serviciile, organiarea m-au făcut să mă simt in lumea normalității.

Regret că nu am venit cu o floare ori cu o cutie de bomboane.

Poate cuvintele mele de muțumire, recunoătință să însemne un puțin...

Mulțumesc lui Elke și lui Sebastian fără de care nu ar fi fost posibilă această zi de neuitat!

Martie la barieră

 

Dimineața își lipește fruntea de geamul gheață,

degetele strânse ar vrea să spulbere iarna

își revarsă părul și se crede zeița primăverii

peste crânguri, peste zăpadă.

Cantonierul așteaptă cu fanionul împietrit venirea trenului.

Dimineața deschide ușa dinspre răsărit,

stelele se rostogolesc pe autostrada pustie.

bariera s-a plecat în rugină.

Totul e neclintire.

Ea, în alb, străbate peronul.

Din depărtare țipătul trenului scutură brazii, turnurile, acoperișurile.

Ca o vietate se gudură anunțând soarele.

Ea își flutură șalul,

mai jos  primele clopote își strigă strălucirea în verde și cleștar.

Cantonierul zâmbește, fanionul face semn că martie e pe aproape.

 

Wolf von Aichelburg. Oaspete uitat

Foarte puțini scriitori români cinstesc memoria precedesorilor de înaltă calitate.

Wolf von Aichelburg s-a născut pe 3 ianuarie 1912 într-o insulă croată, ca fiu al unui comandor al marinei imperiale austriece. Avea titlu de baron descendent maximilian și odată cu părinții s-a stabilit la Sibiu.

Wolf von Aichelburg a terminat liceul Brukenthal și a debutat la 16 ani în“Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt” .

A studiat în Italia, Franța, Germania, România. Vorbea 7 limbi străine, s-a remarcat prin a fi un excelent poet, compozitor de muzică simfonică, traducător, dramaturg.

A oferit traduceri exemplare din Eminescu, Arghezi, Ion Barbu și Bacovia.

După război a fost arestat și condamnat la ani grei ca deținut politic în închisorile de la Gherla, Aiud.

În 1981 s-a stabilit în Freiburg, R.F.Germania.

În 1994 și-a găsit sfârșitul în Mediterana, mare pe care a iubit-o și incantat-o în poezia sa.

Rămâne o figură proeminentă a Cercului de la Sibiu.

Îi datorez mult pentru înrâurirea spirituală, pentru îndrumarea culturală.

Ani de-a rândul de ziua lui avea să fie invitatul părinților mei. Părinții și bunicii mei i se adresau cu Domnu’ Profesor. În ciuda complexității personalității sale știa să asculte, să poartă conversații îndelungi cu oamenii de jos, pe care nu-i disprețuia deloc.

Îmi repeta mereu că datorează mult sătenilor din comuna Măicănești, jud. Galați unde a avut domiciliul forțat după ieșirea din detenție.

L-am reîntâlnit  la Freiburg unde aveam să fim vecini de cartier.

PS Adaug două imagini: una cu o invitație la un concert de muzică clasică la care s-au interpretat compoziții ale lui Wolf von Aichelburg, iar a a doua un pasaj dintr-o scrisoare în care vorbeștede Emil Cioran cu care a fost într-o îndelungată prietenie.

OASPETE UITAT este titlul unui volum al lui Wolf von Aichelburg.

 

 

A patra lumină de Advent. A coborât un înger

Astăzi lumea se întregește cu venirea unui alt cetățean, un nou născut proptit de timpul sfânt al Crăciunului.

De astăzi sunt bunic.

Bun venit lui James Predescu!

 

Lento Dolce

Creanga bradului,

podul din lemn și drumul înspre munți închid visul cu alt vis – o suprapunere de pagini nescrise , neaua căzând.

Doarme Cel nou născut sub de stea și cânt de magi.

Sună clopotele , toți brazii scutura lacrima în cristal greu, merele își întrec ceara

la ferestre umbrind rubinul.

-         Mai adă o cupă din vinul cel vechi,

doarme frumos cel nou născut sub creanga bradului, sub cântec și umbra Domnului.

S au pornit colindele ,

 

Pagini nescrise și ninge,

nu mai e timp de cuvinte și nici de alte rostiri,

Timpul nu e decit zâmbetul pruncului

către cer și lume,

și doarme, magii îngenunchează.

 

Pagini nescrise și cuvinte nespuse vreodată,

îmi îngenunchează ființa către casă,

către brazii cei drepți,

către ștergarul învelind pâinea. așa cum neaua

învelește zimbetul

Celui nou născut.

***

 

Deschide poarta cea mare,

pleoapa cetina își pleacă peste obcine,

cântul Domnului copil.

 

Dimineața înspre râul nins – este ca I cum lemnul într-o vioară își găsește iubirea.

măcar un pahar după colinde,

gutuile trezesc genele aur și lemnul sfânt

la orice geam

numele Domnului copil

din poartă în poartă

din casă în casă

peste ani și mări.

A patra lumină de Advent. Exilat în munții din suflet

Acum când a patra lumină aprinde bucuria Adventului și se preschimbă în stea mă întristează că România după 31 de ani nu este republica orientată spre împlinire și progres.

Pandemia vine șă pună la încercare lumea.

Într-o inventariere retrospectivă se remarcă o disociere flagrantă între clasa parveniților, a plagiatorilor, a celor ce pe diferite căi ajung la o" tagmă a jefuitorilor ", și a celor umili și umiliți.

Un impostor supranumit "mitralieră " încasează în mod ilegal venituri nemeritate, de revoluționar.

Un alt caz evidențiază o nedreptate socială în județul Alba. O cetățeancă primește timp de 16 ani o pensie ciuntită din cauza unei erori birocratice. Nu i se poate atribui diferența decât pe trei ani, pe motiv că femeia de la țară nu a sesizat eroarea. 

Anul se încheie cu dezvăluirile legate de cazul Truică - Prințul Paul.

Ar mai fi multe...

Vorbind despre divizarea României întâlnim negaționiști, nesimțiți ce nu respectă regulile de distanțare socială, întâlnim o majoritate de absenteiști la vot. 

Să nu uităm oamenii supărați că nu pot pleca în concedii. 

România este cea mai creștină țară din Europa și campioană la pupat oase. De la cetățeanul de jos și până la loja superioară a politicienilor nimeni nu ia modelul lui Iisus.

Iisus nu s-a îngrășat cu ceafă de porc și cu pomana porcului. 

Iisus este modelul sacrificiului pentru oameni.

La sfârșit de an mi-am propus să nu mă mai intereseze politica, să nu mai urmăresc evenimentele kafkiene.

Exodul masiv din ultimii ani mă împing să emigrez din nou, de data aceasta sufletește.

Un poem de RM Rilke:

EXILAT ÎN MUNȚII DIN SUFLET

Exilat în munții din suflet. Privește acolo, ce mic,
privește ultimul sat al cuvântului, și încă mai sus,
mai mic, undeva, cel din urmă
sălaș de simțiri. Le recunoști tu oare?
Exilat în munții din suflet. Rocă de piatră
sub mâinile tale. Aici înflorește
desigur ceva; din abisul tăcut
răsare iarba neștiutoare și înflorește cântând.
Dar învățatul?
Vai, cel ce-ncepuse să-nvețe
tace acum, exilat în munții din suflet.
Acolo multe colindă în deplină știință de sine
jur împrejur multe sălbătăciuni adastă
și trec. Si marea pasăre se adăpostește
rotindu-se-n jurul piscului neprihănitei renunțări. Dar tu,
mereu neadăpostit, aici, în munții din suflet…

R. M. Rilke

A treia lumină de Advent. De Amicitia

La început de decembrie am primit un colet. Nu avea înscris niciun expeditor. Am deschis cutia surprins că nu comandasem nimic.

Foșnetul hârtiei de cadou și briza îmbibată în vanilie îmi aduce aminte de bucuria Crăciunului.

M-am întrebat imediat emoționat, neștiind de cine a fost trimis curierul.

Am început să enumăr posibilii emisari ai Moșului aducător de bucurii.

Am recunoscut imediat amprenta dragilor mei unici prieteni și ființe minunate, Mona și Dan Pologea.

Pot spune că primirea cadourilor-surpriză face parte din noblețea zilelor de iarnă.

Mulțumesc Mona, mulțumesc Dan!

 

 

Origami de decembrie                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             

                             Se dedică Familiei Pologea

 

Seara mai devreme se strecoară în cetate,

Ciuma – omidă tolănită în vernil  preschimbă parcul în cimitir,

își decupează un cânt din Bacovia.

Frunze decupează poteca în urme de conduri,

cavalerii bat de zor în poartă. Nimeni nu iese, nimeni nu intră.

Ferestrele se sting în cornee tulburi,

domnițele tremură dantela, văl ultim peste ochii tinereții.

 

Cetatea se dezgolește de lumini, pădurea de culori, o corabie pe uscat.

Va continua să ningă.

 

 

 

 

 

 

A treia lumină de Advent. De Amicitia

 

În urmă cu ani Enes, proprietarul magazinului de alimente mi-a întins o mână de ajutor excat înainte de Crăciun.

Nu aveam serviciu.

Nu doresc să detailez acele momente de tristă amintire. Mi-a oferit câteva zile de lucru în minimarketul lui.

Acum când a treia lumină de Advent își anunță strălucirea de stea nu pot să nu mă rog unui Dumnezeu nedefinit și nici pictat pe pereții impostorilor.

Enes cunoaște viața, la rândul lui a cunoscut ororile războiului din spațiul sârbo-bosniac.

A parcurs zile și torturi groaznice în închisorile sârbești.

Nimeni nu mai vorbește de atrocitățile din acea zonă.

Un om tăcut, își dedică viața încă în slujba celor ce au nevoie de sprijin. Se enumără printre cei ce de un deceniu, alături de Lilly Pierce trimite donații în România.

Profit de momentele de sinceră devoțiune și-i transmit sănătate și un sincer mulțumesc.

În urmă cu ani Enes, proprietarul magazinului de alimente mi-a întins o mână de ajutor excat înainte de Crăciun.

Nu aveam serviciu.

Nu doresc să detailez acele momente de tristă amintire. Mi-a oferit câteva zile de lucru în minimarketul lui.

Acum când a treia lumină de Advent își anunță strălucirea de stea nu pot să nu mă rog unui Dumnezeu nedefinit și nici pictat pe pereții impostorilor.

Enes cunoaște viața, la rândul lui a cunoscut ororile războiului din spațiul sârbo-bosniac.

A parcurs zile și torturi groaznice în închisorile sârbești.

Nimeni nu mai vorbește de atrocitățile din acea zonă.

Un om tăcut, își dedică viața încă în slujba celor ce au nevoie de sprijin. Se enumără printre cei ce de un deceniu, alături de Lilly Pierce trimite donații în România.

Profit de momentele de sinceră devoțiune și-i transmit sănătate și un sincer mulțumesc.