Trezirea in poezie
Un poet stabilit in California, poate mult prea departe de colinele transilvane si de ciobanii de altadata – umbre disparute si reinviate intr-un flux liric molcov, interiorizant asemenea unei zile ploioase in care la o cafea sau la un ceai dialogul si schimbul de ganduri ne sprijina in uitarea de sine, si mai mult decat atat de durerea pricinuita de rostogolirea timpului.
Autorul ajunge la o maturitate poetica egaland printr-un imaginar introspectiv familial pana la cel cosmic. Poetul parcurge treptele in sens invers incercand sa invinga caderea nisipului din clepsidra.
Dan David se infatiseaza asemenea cavalerului ce nu depune armele si in ciuda greutatii scutului ne transmite mesajul ca spunerea sa nu este joc, ci o trezire in poezie.
Mi-ar place sa stiu ca poezia lui Dan David, un roman din diaspora, sa fie lecturata si in presa din tara, cu precizarea ca si dintre cei plecati in lume isi scriu gandurile in limba materna si pledeaza pentru recastigarea timpului pierdut.
Tema nu este unicizata, poetul nu incearca o singularizare a abordarii poetice. De la Ovidiu, Francois Villon si pana la TS Eliot, Lucian Blaga trecem prin consacrarea tematicii in sine, aceasta dovedind ca poezia in generozitatea ei nu e nicicand defrisata de motivele importante ale existentei umane: copilaria, dragostea, moartea.
Poezia sa nu e vaicareala, este o inscriere in poezia contemporana de tip ivanescian unde poetul –eu si martor detasat de frica si de resemnare- are curajul sa calce promisunea de a se abate de la conventii si sa intre in Valea Plangerii cea interzisa.
Felicit aparitia volumului de poezie Cersetorul de timp, (publicat de catre http://www.lulu.com/ 2010) si insist asupra citirii a unui poem sau doua ca intitiere in arta lui Orfeu, seducere si incantare intr-o lume in care nu mai avem timp pentru umplerea sufletului cu placerile estetice.
A treia vale
Nu mai ştiu ajunge la a treia vale.
Dacă urc pe aleea pe care brazii dorm,
Gândind la câtă lume le trece pe sub coroane,
Mă opresc dezorientat.
Nu mai am pe cine întreba.
Bătrânii s-au mutat departe cu tot cu casele lor
Şi cu amintirile din care făceam şi eu parte.
Loveam conurile brune cu picioarele goale.
Veveriţele râdeau legănându-şi cozile stufoase
Ca degetele părinţilor, ameninţătoare.
Nu îmi terminasem tema la istorie.
Negru Vodă abia aştepta să-mi încerce urechile.
În poarta bisericii din deal
Mă aşteaptă cerşetorii ca pe o salvare.
Preotul bătrân coboară târşâindu-şi picioarele.
Scot mărunţişul rămas prin buzunare.
Îi mulţumesc pe câţiva.
Nu toţi au şanse la Paradis.
„Să trăieşti o mie de ani, boierule!
Să fii sănătos!”
Îmi pare rău că nu m-a recunoscut popa.
Odată îi cântasem în cor.
Îi duceam coliva supus.
- Cum aş putea ajunge la a treia vale, părinte?
- Urcă fiule, urcă!
- Nu mai ştiu drumul, părinte.
- Mai sus, mai sus.
Strada Umbroasă
Am urcat la Cetate.
Luna tocmai se certa cu pietrele din turnuri.
Se plângeau că nu sunt luminate destul, şi se tem;
Chiar acum când e ora sosirii fantomelor.
Jos la cafenea, sub Strada Umbroasă,
Pacea nu se instalase printre mesele răsfirate.
Gustav beţivul extrăgea esenţele
Din zaţul de pe fundul ceştilor
Şi îi spunea fiecăruia ce îl aşteaptă.
De la masa mea şchioapă privesc pe fereastră.
Luna mângâie tandră turnul;
Piatră cu piatră.
Un poet stabilit in California, poate mult prea departe de colinele transilvane si de ciobanii de altadata – umbre disparute si reinviate intr-un flux liric molcov, interiorizant asemenea unei zile ploioase in care la o cafea sau la un ceai dialogul si schimbul de ganduri ne sprijina in uitarea de sine, si mai mult decat atat de durerea pricinuita de rostogolirea timpului.
Autorul ajunge la o maturitate poetica egaland printr-un imaginar introspectiv familial pana la cel cosmic. Poetul parcurge treptele in sens invers incercand sa invinga caderea nisipului din clepsidra.
Dan David se infatiseaza asemenea cavalerului ce nu depune armele si in ciuda greutatii scutului ne transmite mesajul ca spunerea sa nu este joc, ci o trezire in poezie.
Mi-ar place sa stiu ca poezia lui Dan David, un roman din diaspora, sa fie lecturata si in presa din tara, cu precizarea ca si dintre cei plecati in lume isi scriu gandurile in limba materna si pledeaza pentru recastigarea timpului pierdut.
Tema nu este unicizata, poetul nu incearca o singularizare a abordarii poetice. De la Ovidiu, Francois Villon si pana la TS Eliot, Lucian Blaga trecem prin consacrarea tematicii in sine, aceasta dovedind ca poezia in generozitatea ei nu e nicicand defrisata de motivele importante ale existentei umane: copilaria, dragostea, moartea.
Poezia sa nu e vaicareala, este o inscriere in poezia contemporana de tip ivanescian unde poetul –eu si martor detasat de frica si de resemnare- are curajul sa calce promisunea de a se abate de la conventii si sa intre in Valea Plangerii cea interzisa.
Felicit aparitia volumului de poezie Cersetorul de timp, (publicat de catre http://www.lulu.com/ 2010) si insist asupra citirii a unui poem sau doua ca intitiere in arta lui Orfeu, seducere si incantare intr-o lume in care nu mai avem timp pentru umplerea sufletului cu placerile estetice.
A treia vale
Nu mai ştiu ajunge la a treia vale.
Dacă urc pe aleea pe care brazii dorm,
Gândind la câtă lume le trece pe sub coroane,
Mă opresc dezorientat.
Nu mai am pe cine întreba.
Bătrânii s-au mutat departe cu tot cu casele lor
Şi cu amintirile din care făceam şi eu parte.
Loveam conurile brune cu picioarele goale.
Veveriţele râdeau legănându-şi cozile stufoase
Ca degetele părinţilor, ameninţătoare.
Nu îmi terminasem tema la istorie.
Negru Vodă abia aştepta să-mi încerce urechile.
În poarta bisericii din deal
Mă aşteaptă cerşetorii ca pe o salvare.
Preotul bătrân coboară târşâindu-şi picioarele.
Scot mărunţişul rămas prin buzunare.
Îi mulţumesc pe câţiva.
Nu toţi au şanse la Paradis.
„Să trăieşti o mie de ani, boierule!
Să fii sănătos!”
Îmi pare rău că nu m-a recunoscut popa.
Odată îi cântasem în cor.
Îi duceam coliva supus.
- Cum aş putea ajunge la a treia vale, părinte?
- Urcă fiule, urcă!
- Nu mai ştiu drumul, părinte.
- Mai sus, mai sus.
Strada Umbroasă
Am urcat la Cetate.
Luna tocmai se certa cu pietrele din turnuri.
Se plângeau că nu sunt luminate destul, şi se tem;
Chiar acum când e ora sosirii fantomelor.
Jos la cafenea, sub Strada Umbroasă,
Pacea nu se instalase printre mesele răsfirate.
Gustav beţivul extrăgea esenţele
Din zaţul de pe fundul ceştilor
Şi îi spunea fiecăruia ce îl aşteaptă.
De la masa mea şchioapă privesc pe fereastră.
Luna mângâie tandră turnul;
Piatră cu piatră.
