La Aniversara Mezinei Mihaela

As fi vrut sa scriu o epistola catre o sora mai mica si nu am gasit cuvinte.

E ca si cum un arbore in campie nu e decat o trista umbra ratacind dupa impletire si alte ramuri inflorind in rugaciune.
Un arbore intre lanuri urca visul de frati si surori.
Padurea isi plange sora sau fratele dus departe, precum ploaia norul ratacitor in lume.

Piata imprejmuita de faldurile poeziei (III)

Poetul si omul de cultura Dumitru Chioaru nu-si dezminte descendenta transilvana si desi are un itinerariu publicistic foarte bogat, ramane fidel arhetipului clasicizant, mai ales respectului pentru carte si pentru rigoare academica.
Nimic si nimeni nu l-a desprins din drumul ascendent al iubitorului de lectura serioasa a antichitatii si a lui Borges construindu-si un profil de critic literar documentat, obiectiv si mai ales pe text in referinta cu valorile stabile ale literaturii.
Ne leaga o prietenie indelungata, din adolescenta de pe vremea cand eram colegi de liceu si de cenaclu. Ne leaga tocmai unele divergente privind gusturile literare, unele diferente pe teme de perspectiva existentiala. El ramane printre putinii idealisti fideli ideii de asceza prin aderare la dragostea calofila, la opera magna ce nu piere odata cu ninsoarea timpului. Nu si-a pus nicicand in gand sa paraseasca Sibiul prin emigrare.
S-a desprins de generatia’80 nefiind un poet de tip exhibitionist, refuza fronda si vacarmul targului de pe malul Dambovitei.
Poetul Dumitru Chioaru dezvolta aceeasi tonalitate grava, inalta, dar si suava a unei poezii cu functii orfice, ce alunga durerea. Nu recurge la elucubratii si fantezii stilistice, nu vrea sa epateze.
Poezia lui Dumitru Chioaru inseamna o repunere a imaginarului sau propriu sibian intr-un vitraliu deasupra orasului nostru si deasupra copilariei sale, a celui crescut intr-un loc umbrit de paduri submontane, cu coline si lanuri de porumb.
Dumitru Chioaru imi este drag atat ca prieten, dar si ca poet. Este printre cei ce nu prin cuvinte grele ori prin reprosuri imi aduce aminte ca am plecat de acasa ratacind prin lume, ci prin versurile sale de inspiratie sibiana.
Ii recitesc poezia si ma simt cumva culpabil ca nu sunt acasa. Poezia lui ma convinge ca locul sibienilor ramane acasa, in « orasul-vitraliu » si cumva ma indeamna sa revin printre ai nostri.
Va ofer cateva exemple poetice din lirica lui Dumitru Chioaru ce isi inalta o maretie suava si retinuta de muzica de orga peste turnuri si peste amintiri .

PS Fotografiile sunt imagini surprinse cu ocazia unei vizite-intalniri cu scriitorii Mircea Ivanescu, Traian Suciu, Mihai Sora, Dan Arsene si Dumitru Chioaru la Rasinari in 1986.

SIBIU


Oraş-vitraliu; paşii lunecînd –
piaţa e încă goală înspre turnul Bisericii
Evanghelice pe sub bolţile care
susţin cerul în Pasajul Scărilor
însoţit de o vioară (cîntă Mozart) înspre
Muzeul Brukenthal o săsoaică grasă
şi bărbat stacojiu
cu două coşuri de flori coboară tăcuţi
o tristeţe întîrzie mirarea mea
în faţa Turnului Olarilor dărăpănat –
dincolo de zidurile cetăţii zgomote
parcă aud călăreţii vuind/ îi văd
încercuiţi în armurile auto-
buzelor prin faţa unui liceu SALVE
scrie deasupra intrării îmi bate inima
o zi de primăvară din bancă priveam
afară cum creşte lumina înspre Podul
Minciunilor bătăile sporindu-mi Ea
trecu şi Eu am rămas la mijloc nehotărît
ca şi acum în piaţa unduind

PIAŢA AURARILOR

Înalte ziduri cu flori în ferestre
escaladate de-o scară de piatră
adăposteau larma negustorilor de giuvaeruri
în Piaţa Aurarilor
mătăsuri catifele şi atlazuri
se vălureau sub adieri de vînt
cununi de mireasă armuri cavalereşti
măşti viu colorate
se-nfiorau pe stîlpii proaspăt vopsiţi
în fiecare zi de tîrg
cărţi învelite-n piele
scoase din teascul unui meşter neamţ
sub degetele inelate ale tîrgoveţilor
îmbrăcaţi în haine de duminică
- nimic din ce-a fost! –
privirea mi se roteşte oarbă
pe zidurile în dărîmare
o copilă cu cîrlionţi de aur
şi cunună de mireasă
coboară Scara Fingerling plutind
îşi împrăştie rochiile peste pietre
şi joacă şotron
mîna mi se inelează-n preajma ei
brusc o strivesc sub pleoape
şi piere într-un rîs zglobiu
ca şi cum ar ploua cu monezi de aur
deasupra acoperişurilor


PODUL MINCIUNILOR

Coatele împlîntate în balustrada de fieîţi sprijină capul de turist
prin ceaţa amintirilor
de unde răsare o pereche de îndrăgostiţi
îmbrăţişaţi sub lună ca la repetiţia
legendei podului medieval -
ce vezi? ai întrebat răzimîndu-ţi capul
pe umărul ei stîng
văd Sibiul cu numai doi locuitori
retrăgîndu-şi toate podurile-n lună
aud Sibiul cîntîndu-mi versurile în care
vei rămîne veşnic regină -
cu capul răzimat de umărul tău drept
luna scotea limba
şi-am repetat legenda mincinoasă
a podului de fier –
îţi ridici capul răvăşit de amintiri
şi te rătăceşti iarăşi în privirea
şerpuitoare peste cascadele acoperişurilor
de case medievale
n-auzi cîntări
nu vezi decît aceeaşi lună
ca şi cadranul de ceas din Turnul Sfatului
cu două limbi rotindu-se
zadarnic pînă la ziuă


BUTOIUL DE AUR

Într-un zid din Pasajul Scărilor
intrai ca în peşteră
un bec împrăştia lumină palidă
pe lungile mese întinse
consumatorilor în picioare –
şi eu am stat în picioare la Butoiul de aur
mai singur decît orice om
mai întunecat decît soarele-n eclipsă
parcă eram într-o scenă de teatru
cu butoiul lui Diogene în fundaţia
bisericii gotice scăpărînd lumină
din vîrful de aur în cer –
vinul auriu şi cald din cană
îmi clătina capul
de trestie subţire şi gînditoare
peste ameţitoarele ape
ale rîului Lethe
şi-am băut pînă la fund paharul
melancoliei – soarele negru –
într-o noapte spre ziuă am comandat
atîtea căni cît să umplă o masă
şi-am lansat gîndurilor negre invitaţia
să se-mprăştie cu căni de vin în mînă
deasupra oraşului –
n-am mai văzut un cer atît de frumos înstelat
şi niciodată n-am simţit mai adîncă
reîntemeindu-mi fiinţa
legea morală


MUZEUL BRUKENTHAL

Printre tablouri îmi par deodată altul
conturat în aer de un pictor
ce-şi înmoaie pensula-n culorile
fiecărei pînze
păşesc ca el – baronul Brukenthal
în scîrţîitul de parchet prin săli
cu tavane înalte şi ferestre
pe unde se cern luminile apusului –
de multă vreme n-a mai coborît
vestita împărăteasă din tabloul
pictat de mîna unui guvernator
cu visuri de mărire şi legende
din margine de lume –
mă deşteaptă brusc din visare
o ramură de măr pătrunzînd
pe fereastra deschisă
pe unde se cern luminile veacului–
vizitatorii îşi desfac şevaletele
şi pictează ramura înflorită de măr
ramura cu mere roşii de sînge
ramura uscată de măr
şi ramura înmugurită iar
păşesc cu Samuel von Brukenthal
în scîrţîitul de secoli prin săli
privirile lor se strîng ca linii
şi culori
într-un tablou rămas neterminat


SPINAREA CÎINELUI

Casele mici şi înghesuite par
un cîine tolănit la intrarea
în vechiul burg săsesc
peste care urcă şi coboară pietruit
ca o coloană vertebrală
un drum de acces
- i se spune şi azi Spinarea Cîinelui -
pe-aici se vedeau duminica servitorii
îmi şopteşte bătrînul glumeţ
dar paşii mei întîrzie încolţiţi
în călcîie de pietre
amintindu-mi că-n exil Cioran
se visa mergînd pe Spinarea Cîinelui
cînd i se făcea dor de casă -
într-o noapte cu lună pe-aici
treceam încolţit de un dor
de-mi sîngera şi umbra
tîrîndu-se pe pietre
treceam încolţit de negre gînduri
de se topeau şi acele ceasului
rotindu-se oarbe de-mi părea
că pietrele de pe Spinarea Cîinelui
Calea Lactee erau –
pe-acolo se-ntîlnesc poeţii cu ielele
mi-a spus bătrînul zîmbind în barbă
precum pe pămînt şi în cer
un cîine stă mereu la intrarea
în burgul cel ceresc

BISERICA DIN GROAPĂ

Între atîtea semeţe şi ecumenice turle de biserici
una nu se vede de departe
un pîrîu subţire între dealuri
povesteşte legenda ei de veacuri
urmaşii ctitorilor se înroşesc la faţă
şi-şi mîngîie pe creştet odraslele –
o biserică în afara zidurilor cetăţii
printre pomi în floare şi morminte
cu cruci de lemn
e amintirea migraţiei satului spre oraş
de la reformă la cooperativizare –
azi străluceşte-n geamuri o lumină îndepărtată
printre lumînări de ceară şi becuri fluorescente
înfipte în coroana Domnului
în loc de spini –
lumea înaintează: biserica din margine de oraş
a ajuns în centru
umbrită de palate şi bănci
zguduită de mersul zgomotos al maşinilor
ca o bătrînă în port din Mărginimea Sibiului
căzută în genunchi
pe aripi de cîntece se înalţă
cu credincioşii dinăuntru
şi cerşetorii de-afară
la cer

De ce ne tatuam ?

Am aflat ca recent la Sibiu a avut loc o intalnire dedicata tatuajului cu participarea masiva a peste 35 artisti in domeniu, din intreaga lume.
Tineretul roman pare-se ca e foarte receptiv la noile tichii de margaritar venite din afara. Sunt un partizan a tot ce inseamna progres, al intelegerii nonconformismului din viata tinerilor.
Termenul (tattaow, tattow,Polinezia -Tahitiana, Samoana, Tongana, preluare din Wikipedia) este mentionat de catre James Cook in jurnalul sau din 1768 si cunoaste o raspandire rapida in lumea contemporana inca din anii ’70 prin revolutia pop.
Practica s-a evidentiat in ritualurile magice, religioase din lumea tribala africana, polineziana si chiar nipona. Marinarii, detinutii, soldatii se mai tatuau incercand sa surprinda cateceva din momentele de singuratate, de departare de casa.
Tatuajul ramane alteori si un insemn de recunoastere in cadrul organizatiilor criminale (yakuza, latino kings etc.) si este asociat body piercing-ului, un gen de automutilare a carei motivare as pune-o pur si simplu pe seama exhibitionismului, manifestare cumva deviata de la normalitatea comportamentala in cadrul social. Amintesc gustul pentru tatuarea corporala pe parti mai putin expuse vederii (sani, coapse, abdomen, zonele genitale sa) insotite de prezenta a tot felul de cercei si chiar clopotei .
Extravaganta ia proportiile unui fenomen de masa al personalitatilor labile, de voita autoexpunere si autoimpunere prin limbajul diferit de o pregatire intelectuala fortissime.
In SUA asa zisii artisti ai body painting-ului nu au nevoie de o autorizatie speciala, pe cand coafezele, frizerii, maseurii nu au dreptul de practica a meseriei lor decat in posesia unui permis obtinut cu bani grei si cu examene de specialitate.
Riscul infectarii cu virusul Hepatitei de tip B si C, al tuberculozei si a SIDA-ei este foarte ridicat.
Mai tinerii mei colegi de munca(americani), au cate un tatuaj ori chiar mai multe.
Insemnarea primului tattoo devine un eveniment sarbatoresc, poate mai important decat o aniversare. Primul tattoo e poate ca primul sarut pentru ei. Ii intreb de ce o fac.
Dau din umeri nedumeriti, fara niciun argument, explicatie.
Just like this, Nur so, Seulement comme ca….
In romaneste ar suna: De aia !

Ars Doloris

Creta cea luminata de mare si de rascrucea brizelor infloreste prin cele doua cantece compuse in perioada razboiului civil din Grecia (1967-1974) ce aveau sa calauzeasca drumul grecilor catre libertate :
O KAIMOS –in traducere, mahnire si multe lacrimi sub dictatura coloneilor se incarneaza in muzica lui Teodorakis ca o flacara nestinsa. http://www.youtube.com/watch?v=Q7DvajNmK7A ;
ENA TO XELIDONI simbolizeaza “vrabia” ca zbor si lupta a grecilor incatusati, dar nicicand supusi, avand ca ideal eliberarea. Textul acestui cantec apartine lui Odysseas Elytis, laureat al Premiului Nobel in 1979 . “Eu consider arta poetica o sursa plina de forte revolutionare. Este misiunea mea sa dirijez aceste forte impotriva lumii pe care constiinta mea nu poate sa le accepte, mai bine precizat, sa aduc aceasta lume intr-o continua metamorfoza, cu precadere in armonie cu visurile mele. “(Odysseas Elytis)
Oare de ce romanii nu invata din experienta fratilor din Balcani ?
Am scris de atatea ori cu admiratie despre spiritul fratern, de imbratisarea celor ce se revad sau se despart cu inima deschisa intru acelasi refren : intrajutorarea si uniunea, ca o conditie a reusitei. Rar vezi dezbinare la evrei, greci, italieni ori rromi. In loc sa ne lungim gatul de pomana peste gardul vecinilor cautand dupa circumstante atenuante sa deprindem ceva civism de la vecini, sa facem multa curatenie in propria ograda.
Ma refer la demagogii noii epoci, la cate beneficii aduc ei romanilor…
Multora le place sa se autointituleze patrioti, insa doar cu o panglica a clopoteilor pisicii perfide.
Oare cat de adanca trebuie sa fie durerea sa renasca o alta viata ? Un tarm la mare unde experienta solara a dansului pastrat din timpul lui Dionisios isi striga bucuria .
Lectia grecului din finalul filmului Alexis Zorba nu are nevoie de enunturi sofisticate, de demagogii neintrerupte in exprimarea victoriei celui ce trece peste infrangere si o ia de la capat.
http://www.youtube.com/watch?v=cXNApZ2ALiQ

Pseudokineghetikos sau despre arta jocului cu tastatura (I)

PROLOG Odata cu intrarea masiva in lume a mestesugului de uzanta a unui computer viata s-a schimbat de la o zi la alta asa cum inventia trenului, a telegrafului, a avionului aveau sa apropie oamenii intr-un conglomerat urias din mii si mii de sclipiri numit glob terestru.
Curierul electronic devine parte din rutina matinala ori nocturna. Ziarul frunzarit deasupra cafelei este inlocuit de ecranul monitorului.
You've Got Mail sau legenda unei intalniri romantice, palpitante, emotionante si misterioase se asterne in comportamentul secret al vietii contemporane.
Ideea apropierii a doua suflete ce nu s-au intalnit niciodata exista inainte de aparitia chatului. Ideea scrisorii de dragoste cum ar zice francezul « billet doux » este semnalata in literatura medievala, dar si inainte de aceasta.
Cati dintre noi in adolescenta nu a scris un biletel de dragoste nesemnat vreunei colege frumoase. ? Din timiditate, din lipsa de experienta si nu mai stiu de ce, ne placea sa scriem randuri inflacarate, versuri si chiar desene cu flori si inimioare…
La varsta de 10 - 11 ani in revista Cutezatorii (periodic destinat pironerilor comunisti din Romania) am dat peste o rubrica : Doresc sa corespondeze cu adrese de copii din tarile comuniste. Vorbind germana pe atunci am scris unei pioniere din fosta Republica Democrata Germana. S-a infiripat o prietenie si o corespondenta ce dureaza si pana astazi. Nu ne-am intalnit niciodata. Fiecare cu familia lui, cu viata-i proprie.
Am fost un conservativ inrait, un dusman al noului asemenea unui bosorog declasat.
Mi-am dat seama ca progresul informaticii ma pune inapoia lumii. Cerintele cunostintelor de operare a unui ordinator sunt obligatorii .
Urmand cursuri de agent de voiaj, de operator rezervari de masini am patruns in tainele catorva programe, ale explorarii pe net, si atatea altele., datorita fiului meu, primul profesor in arta jocului cu tastatura. ce radea spunandu-mi ca fac parte din categoria celor ce isi iau un computer sa invete numai sa deschida un email.
De mai bine de un deceniu ma mai consider un umil servitor in constelatia Microsoft , spunandu-mi ca pe autostrada e loc si pentru soferul innascut sa piloteze un Ferrari , dar si pentru ceilalti mai modesti.

Hodoronc, tronc si eu de dimineata pana seara holbat la computer !
Cautarile pe net, scrisul poemelor, inregistrarea de muzica au diminuat timpul petrecut altadata intr-o biblioteca .
In serialul cu titlul de mai sus incerc sa resuscitez cateva amintiri, si intamplari din existenta mea, generate de jocul cu misterul ca intr-o lume a mastilor la Venetia.
Invit cititorii la un dialog deschis legat de experientele fiecaruia in sau despre lumea virtuala.

Cu pluta in Florida

Piata Imprejmuita de faldurile poeziei (II)

Dintr-o primvara intarziata in Washington va reamintesc ca poetul Andrei Ileni isi serbeaza ziua de nastere si ca datorita saptamanalului Tribuna ii transmit pe aceasta cale un “La multi ani!” fratesc si multa inspiratie sibiana.
Andrei Ileni a lansat in aceasta primvara al treilea volum de poezie intitulat Portret din cuvinte (Tribuna, Sibiu, 2008).
Discipol si bun prieten al poetului Mircea Ivanescu, Andrei Ileni nu si-a dezmintit niciodata talentul unui perfectionist al cuvantului scris, al slefuirii versurilor reusind sa recreeze un imaginar diamantin, in care fiecare element are ca drept scop stralucirea, impresionarea si in ultima instanta fascinatia asemenea unei miniaturi giuvaergicale Faberge.
O poezie ermetica, pe alocuri inaccesibila unui cititor nedeprins cu traditia lui Mallarme,
nu face decat sa amplifice calitatea scriiturii. Andrei Ileni a absolvit o facultate de drept si in mod paradoxal visul lui ramane acela de a contribui la destelenirea limbajului juridic, fiind constient ca literatura aparatului legislativ are multe deficiente. A avut ca tema de cercetare un inceput de carte inspirata din lucrarea sa de diploma.
S-a simtit mereu atras de activitatea jurnalistica, de poezie si de critica literara.
Talentat, increzator in idealul poeziei si in nonconformismul artei intelese ca nesuburdonare la norme, la cerintele totalitariste, si nici la traseele oferite de cateva reviste si posturi de radio s-a autoexilat in targul baroc al Sibiului. Refuzul sau nu reprezinta decat un triumf al celui ce nu se pleaca si nu face concesii, de credinta netradata a poetului cetatii ce nu canta dupa placul altora.
A ocolit popularitatea si nici nu s-a zbatut sa si vada numele publicat.
Se multumeste cu travaliul scrisului ca o continua penitenta, sa cizeleze versurile ca pe niste lespezi de marmora peste care noi, cititorii sa pasim cu multa placere.
Nascut in 1955 in Sibiu, fost coleg de banca si de generatie cu Emil Hurezeanu, Andrei Ileni poarta mereu cu un suspin de regret, ca nu a absolvit studiile filologice. A castigat premii de poezie, dar a si refuzat sa scrie macar un vers patriotard in perioada comunista, ingreunandu-i publicarea primei carti, care s-a produs abia tarziu dupa 1989.
Volumul ultim inventariaza amintiri personale din Sibiu, dar si recompune imaginea unui scriitor drag lui, Hemingway, excentricul iubitor de ocean, de iesirile in larg la pescuit.
Hemingway devine un pretext al unui personaj masculin instabil, vazut prin dioptriile sotiilor sale. Eroul poeziei lui Ileni este corabierul batran gata sa o ia de la capat in expeditiile argonautice ce nu poate fi oprit nici de insula natala, dar nici de sotie.
Ultimele versuri sunt o iesire din excesul de incifrare caracteristic volumelor anterioare (Scutul transparent-tapiserii ; Praful dintre cuvinte) si respira o muzicalitate de poem discursiv in care abunda motive noi ca marea, tarmul, valurile.
Un plus castigat in tematica volumului este inspiratia orasului natal, Sibiu cu misterul medieval, nicicand dezgolit de sensuri.
Va propun cateva versuri din ultima sa carte cu bucuria de a fi un ardent cititor al versurilor sale :

Reconstituire

Trotuarele erau puntile marinarilor in vizita
La ora refluxului in portile orasului.
O ingaduire in care se pregatea inspiratia dintr-o
Jumatate de oras. In pantecele diminetii.
s-a intamplat si a rasarit deasupra orasului
infricosator si inutil.

La sfarsit s-a inchis cetatea.
Era o masura de fidelitate fata de marinarii
Dintr-un oras fara port la inchipuire.

Propozitie pe un timbru

Se defineste o piateta de dimensiuni finite.
Neaparat fara umbra zidita.
Ca sa nu-mi persisti. Sa nu ai acces
la nicio forma de geometrica din inchipuire.

Nici umbra nu te mai acopera cu talmacirile dintr-un sertar
cu anotimpul inauntru.
Nu mai exista umbra.
Nici n-ar mai fi vorba despre dimensiunea
dintre umbre.