Un parau umil, ascuns sub salcii si brusturi inainta in pasi grabiti de copil zglobiu revarsandu-si bucuria infratirii apelor, aceea de a fi parte si el din lumea cea mare.
Zilele de vara incepeau cu valea afluentului numit Rosbach, candva un parau roz dupa traducerea din germana.
Rosbachul se revarsa in Cibin nu departe de cartierul din spatele garii numit Lazaret, destul de repudiat in urma cu zeci de ani. Numele este dat unei foste colonii de leprosi ce se aciuase acolo sub Dealul Gusteritei.
Am crescut cu copii sasi, unguri si rromi, provenind din familii de muncitori ori tarani.
O copilarie de maidan cu painea neagra unsa cu untura si ceapa, ori marmelada de prune si jucand turca, alergand dupa fluturi, la pescuit de rosioare si grunderi (niste pesti mici numiti asa in slang sibian) pe Valea Rozbachului, un afluent al Cibinului.
Furam napi, morcovi si alte produse din imparatia femelor de stat comunist ori din livezile C.A.P.-urilor si mancam fructele, legumele sterse de pamant pe pantalonii de training chinezesc (treling). Eram foarte saraci…
In noiembrie al anului trecut am purces la o promenada in timpurile de altadata.
Oare cei ce traiesc in apropiere, cei ce s-au bucurat de soarele vacantelor de vara au uitat de dragostea fata de natura ?
Brutele din cei ce arunca gunoaie, reziduri din plastic reprezinta omul nou ca produs al dezumanizarii ?
Sa nu mai aiba nimic sfant ? Sa-si faca trebile pana si in poteca ce il duce in lumea de vis a copilariei ?
No comments:
Post a Comment