In urma cu mai bine de sase
luni am intalnit familia Oprean, originara din Sibiu, si anume din
cartierul de dincolo de gara, candva o zona din afara cetatii, mai
degraba cu infatisare rurala. Ca si mine familia provine din oameni
muncitori, din generatii de tarani veniti la oras, in perioada
postbelica.
Am copilarit cu parintii
Ralucai si ai lui Dumitru Oprean, acum parinti a doi baieti reusiti
ce exceleaza in scolile americane.
Baiatul cel mai mare, Marvin
Oprean are 12 ani si in luna octombrie a inceput scoala dupa un test
de admitere fiind acceptat intr-o clasa superioara varstei lui In
ciuda staturii sale mici, alaturi de colegi de clasa mai in varsta
decat el (cu doi ani) se situeaza printre primii la invatatura.
Cand l-am intalnit pentru
prima oara m-au suprins calmul si interesul lui pentru lectura,
pentru stiinta, pentru studiu. Cu o tableta sub brat se aseaza
intr-un colt al sufrageriei, apoi inconjurat de caiete, de carti se
retrage de grupul celorlalti, si mai ales de televizor.
Am schimbat cuvinte cu el.
Isi aduce aminte de strada copilariei, de gradina si de tractorul
bunicului, dar si de mancarurile pregatite de bunica.
Un baiat crescut asa cum si
noi, la randul nostru, am fost educati prin cuvinte simple,
nerasfatati si nicidecum intr-o ambianta de parveniti !
Il privesc si imi vin
gandurile, grijile legate de ceea ce se va intampla cu noi si cu
copiii nostri adusi pe meleaguri straine.
Imi rasuna inca vorbele unui
batran gradinar: “ Copile, nucul ori alt pom, cand il scoti din
pamant si il duci departe, ii lungesti timpul pana la primele roade.
Nu e ca atunci cand creste in locul lui, de la inceput”
Cu totii suntem niste copaci
pribegi, dar multi dintre noi ne tinem drepti si nu ne plecam.
Iata, ca Marvin Oprean
rastoarna axioma batranului, si ajunge sa fie premiat, selectionat
printre primii elevi de elita din Washington, capitala americana.
Nu e fiu de “jmeker”, nu
e trimis la studii pe mii de dolari, parintii nu cunosc pe nimeni
aici.
La prima vedere ne-am lovi
de remarci malitioase, de riposte, de comentarii acide.
As spune ca multi dintre
copiii nostri- pomi tineri si semeti infrumuseteaza lumea de aici, se
disting prin bine si prin frumos.
Cum ajuns Marvin sa fie
felicitat intr-o sala plina de parinti si de oficialitati, in centrul
capitalei americane ?
A fost nominalizat printre
primii intr-o copetitie de mii de elevi. A contat punctajul notelor
de la scoala – zece pe linie, dublat de activitatea de voluntariat
din cadrul si din afara scolii. A vandut brazi de Craciun, a adunat
fonduri pentru scoala, a compus o melodie de muzica rap, se afla in
corespondenta cu diferite centre de cercetare medicala din zona
metropolitana.
Oscileaza intre fizica si
medicina. Vrea sa devina medic ori om de stiinta.
Nu trebuie sa fii doar
parinte sa te bucuri de reusita unui baiat de clasa a VII- a al
carui nivel depaseste clasa a X-a de liceu. Aplaud si eu alaturi de
ceilalti veniti la ceremonie.
Premiantilor li se inmaneaza
diplomele de merit, medalille de onoare si rostesc un juramant solemn
si angajament de a servi cauza nobila a studiului, a stiintei.
Unii poate nici nu stiu unde
este Romania, dar de data aceasta invata ca acea tara atat de
controversata naste inca oameni minunati, si performanti, carora
nimeni nu le poate spune mereu :” Attention, les Roumains !”
Marvin este in vacanta acum.
Imi spune ca lucreaza la un
proiect pentru Sibiu. Sa construiasca niste csaute din lemn in care
sa puna carti cu regim de inchiriat. Iei cartea, o citesti si o
returnezi.
Ar dori sa fie dispuse pe
rafturi cartile citite de el. in engleza si in romana.
Intrebarea lui este cum va
face cu aprobarile pentru proiect la Sibiu....Dupa cateva momente de
tacere, adauga ca e vorba de actiune pe spatiul public si ca ar
trebui sa trimitem o scrisoare primariei.
