Thursday, June 16, 2016

In amintirea pictorului sibian Ion Vincent Danu

S-a scurs aproape un an de la trecerea in nefiinta a pictorului sibian Ion Vincent Danu.
Trebuie sa aducem cateva randuri de multumire sustinatorilor reali ai pictorului pe timpul vietii si post mortem: omului de cultura Adrian Grauenfels(Israel), Doamnei Lilly Pierce sa.

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlogPost%3A2346819&xgs=1&xg_source=msg_share_post


Pasărea Măiastră
În Memoriam, Ion Vincent Danu


Bunicul zis şi Tata Moşu cobora în zori
îl ştiau graurii prin crângul cu soc,,
îl ştiau apele învolburate. Flori
din câmp îşi plecau sprânceana, foc

se făcea soarele la trecerea pe plai,
nu-l putea ierta. Cândva pe ascuns
sorbise strălucirea cu un pai
din butoiul ferecat în nestemate uns,

de atunci şi-a dobândit puţina nemurire
îngăduinţa femeii cu trup de iederă crudă,
ziua în pasăre măiastră, în neclintire

noaptea cât un ceas oprit, de lume
departe, desculţi prin iarba udă,
înfăşuraţi în nunta fără nume.


Punte peste ape tulburi

Dupa ani de sincope puternice dintre serviciile romanesti consulare si dintre romanii din diaspora, in ultimul timp schimbarile benefice plecate dinspre noua directie a presedintelui Johannis si dinspre autoritatile romane de resort confirma o noua etapa.
Ambasadele incep sa devina o casa de primire a romanilor si se cere in acelasi timp, o intelegere din partea celor plecati de ani si a nu mai privi angajatii consulari ca pe niste dusmani.
Numirile recente ale noilor ambasadori din Germania (Emil Hurezeanu) si din S.U.A.(George Cristian Maior) impun o nota superioara in stabilirea relatiilor romane cu tarile de resedinta ale ambasadelor, dar si perfectarea serviciilor fata de imigrantii romani.
Plecand de la istoria relatiilor diplomatice dintre S.U.A. si Romania remarcam o perioada longeviva de 130 de ani.
Am trecut treptele Ambasadei Romaniei din Washington ca simplu cetatean si nu am decat cuvinte frumoase adresate echipei diplomatice.
Pentru o mai buna cooperare e nevoie de participare a celor doua parti.
Trebuie amintita cosmetizarea site-ului ambasadei si perfectionarea procesarii serviciilor cu populatia din diaspora: vize, documente de calatorie, acte juridice etc.
 http://www.informatiiconsulare.ro/

                                                    


Tuesday, June 14, 2016

In intampinarea romanilor


In urma cu mai bine de sase luni am intalnit familia Oprean, originara din Sibiu, si anume din cartierul de dincolo de gara, candva o zona din afara cetatii, mai degraba cu infatisare rurala. Ca si mine familia provine din oameni muncitori, din generatii de tarani veniti la oras, in perioada postbelica.
Am copilarit cu parintii Ralucai si ai lui Dumitru Oprean, acum parinti a doi baieti reusiti ce exceleaza in scolile americane.
Baiatul cel mai mare, Marvin Oprean are 12 ani si in luna octombrie a inceput scoala dupa un test de admitere fiind acceptat intr-o clasa superioara varstei lui In ciuda staturii sale mici, alaturi de colegi de clasa mai in varsta decat el (cu doi ani) se situeaza printre primii la invatatura.
Cand l-am intalnit pentru prima oara m-au suprins calmul si interesul lui pentru lectura, pentru stiinta, pentru studiu. Cu o tableta sub brat se aseaza intr-un colt al sufrageriei, apoi inconjurat de caiete, de carti se retrage de grupul celorlalti, si mai ales de televizor.
Am schimbat cuvinte cu el. Isi aduce aminte de strada copilariei, de gradina si de tractorul bunicului, dar si de mancarurile pregatite de bunica.
Un baiat crescut asa cum si noi, la randul nostru, am fost educati prin cuvinte simple, nerasfatati si nicidecum intr-o ambianta de parveniti !
Il privesc si imi vin gandurile, grijile legate de ceea ce se va intampla cu noi si cu copiii nostri adusi pe meleaguri straine.
Imi rasuna inca vorbele unui batran gradinar: “ Copile, nucul ori alt pom, cand il scoti din pamant si il duci departe, ii lungesti timpul pana la primele roade. Nu e ca atunci cand creste in locul lui, de la inceput”
Cu totii suntem niste copaci pribegi, dar multi dintre noi ne tinem drepti si nu ne plecam.
Iata, ca Marvin Oprean rastoarna axioma batranului, si ajunge sa fie premiat, selectionat printre primii elevi de elita din Washington, capitala americana.
Nu e fiu de “jmeker”, nu e trimis la studii pe mii de dolari, parintii nu cunosc pe nimeni aici.
La prima vedere ne-am lovi de remarci malitioase, de riposte, de comentarii acide.
As spune ca multi dintre copiii nostri- pomi tineri si semeti infrumuseteaza lumea de aici, se disting prin bine si prin frumos.
Cum ajuns Marvin sa fie felicitat intr-o sala plina de parinti si de oficialitati, in centrul capitalei americane ?
A fost nominalizat printre primii intr-o copetitie de mii de elevi. A contat punctajul notelor de la scoala – zece pe linie, dublat de activitatea de voluntariat din cadrul si din afara scolii. A vandut brazi de Craciun, a adunat fonduri pentru scoala, a compus o melodie de muzica rap, se afla in corespondenta cu diferite centre de cercetare medicala din zona metropolitana.
Oscileaza intre fizica si medicina. Vrea sa devina medic ori om de stiinta.
Nu trebuie sa fii doar parinte sa te bucuri de reusita unui baiat de clasa a VII- a al carui nivel depaseste clasa a X-a de liceu. Aplaud si eu alaturi de ceilalti veniti la ceremonie.
Premiantilor li se inmaneaza diplomele de merit, medalille de onoare si rostesc un juramant solemn si angajament de a servi cauza nobila a studiului, a stiintei.
Unii poate nici nu stiu unde este Romania, dar de data aceasta invata ca acea tara atat de controversata naste inca oameni minunati, si performanti, carora nimeni nu le poate spune mereu :” Attention, les Roumains !”
Marvin este in vacanta acum.
Imi spune ca lucreaza la un proiect pentru Sibiu. Sa construiasca niste csaute din lemn in care sa puna carti cu regim de inchiriat. Iei cartea, o citesti si o returnezi.
Ar dori sa fie dispuse pe rafturi cartile citite de el. in engleza si in romana.
Intrebarea lui este cum va face cu aprobarile pentru proiect la Sibiu....Dupa cateva momente de tacere, adauga ca e vorba de actiune pe spatiul public si ca ar trebui sa trimitem o scrisoare primariei.





Sunday, June 5, 2016

Tinerii romani si votul

Se observa o participare redusa din partea tinerilor romani.
Asteptarile lor contravin cu modelul politicienilor.
Astazi e Ziua Invatatorului. Cine sa-i invete si ce sa-i invete ?
Tinerii cu toate pacatele lor specifice varstei au dreptate sa refuze o participare la investitura celor ce nu si fac datoria, celor ce de fapt nu sunt trasi la raspundere, dar sunt platiti de votanti.

Friday, May 20, 2016

Inceput de vara

Oile urca din nou muntii cu soarele, in pas cu cerul cat o fereastra catre lume.
Edictul de Milan se ingroapa in uitare, putini stiu de ziua Imparatului
Constantin cel Mare si al Doamnei Elena, de iesirea din ilegalitate a cuvantului crestin.
Daca ar trebui sa asemuiesc o persoana unei figuri luminate, ma opresc asupra unei alte doamne iesite dintr-o lume umbrita de fragari, de gutui si de pruni intr-un sat ascuns in timp.
Tanti Leana, sora mai tanara a mamei, ne-a parasit cu ani in urma.
Era o fiinta impaciuitoare, ingaduitoare. Nu mi-o amintesc sa o fi vazut vreodata suparata. Nu barfea, nu critica pe nimeni.
Se intampla adesea ca fiintele dragi sa fie chemati primii, precum ingerii alesi, sa ne paraseasca.
Un gand bun si o masa incarcata, repeta inca seara de mai, si inchinam un pahar ca si cum ea cu noi,
cu zambetul ei bland, bucurandu-se de prezenta noastra alaturi de ea.
La Multi Ani !

Wednesday, May 4, 2016

La multi ani, Mama !

Mama e prima locuinta si casa eterna.
Noi ne-am desprins din lumina ei, crengi migratoare, purtam cuvintele precum o floare-de-colt intr-o carte, povara si alin.
Un timp cat o ploaie mocaneasca pe ulitele de huma, odaia isi aprinde muscatele la ferestre - si dor anii, gara, strainatatea toate de a valma.
Daliile cele mari, vita-de-vie tresar din nou in mai.
Sarut Mana, Mama !


Saturday, April 30, 2016

Elegie pascala



Un sat dezgolit de umbre,
zidurile-guri stirbe prin care vantul se strecoara,
si numai el mai stie ce va sa insemne lemnul uscat,
fanul cosit si painea din vatra.

Se inchinau taietorii de copaci inaintea muncii,
femeile intindeau masa,
vinul isi ridica rubinul – fetele ochii in dansul dintai,
sanii si cerul,
pajistea si strigatele feciorilor in cete.

Aprilie se decoloreaza precum fotografiile copiate in nedeslusite rasfrangeri,
nu mai are cine tremura clopotele in deal la cruce,

tata, mama si toti ceilalti ne aud de dincolo de lume,
ar vrea sa ne cheme,
sa punem apa la flori,
sa le stergem piatra ce mult apasa.

Cu fiecare alta primavara il ucidem pe Iisus,
clopotele impietresc
sub brazi,
sub stele.


The Show Must Go On. Aniversare Ilie Vonica (2)

  Dr.Ilie Vonica a devenit de foarte multi ani un simbol și o legendă în Sibiu. Contribuția sa la crearea unei linii medicale nu mai are n...