De la o scoala din Romania catre copiii romani din zona Washington DC

Ninge in Banat, ninge si in America. Coordonatele bucuriei sunt aceleasi cand ne gandim la inocenta copiilor, la fantasticul jocurilor in zapada si in mai ales de dinaintea sarbatoririi Nasterii Domnului Iisus
Stradaniile catorva inimosi au iscat trei centre in care copiii imigrantilor romani invata limba romana si cateva colinde tradtionale romanesti .

Este meritul catorva persoane inimoaseca Valentina Bulavitchi si al parintilor romani, al celor doua biserici, Sfanta Cruce si Sfantul Andrei
Doresc un Craciun fericit si La Multi Ani  din partea copiilor reuniti intr-un sat banatean sub acoperisul unei actiuni caritare si al unei neobosite invataoare Adela Radmanestean, sufletul lor.

Gasesc ca intre copiii mai napastuiti din tara si cei de aici nu e nicio diferenta cand e vorba de joc, voie buna si increderea  ca Mos Craciun  le va aduce multe daruri.
Am ales un poem de iarna pt toti copiii:

Iarna in parcul de la Ortisoara

Dimineata se desface
in lumina
- Ortisoara e o carapace
de cristaluri, plina.

Alearga mic si mare.
- copacii in cristal
isi ard in orisice suflare,
vesmantul pal.

Domnul semet, cu bucurie
cu ochiu taciune si o oala
in loc de palarie,
zambeste, domoala

ii e ziua, nu-i e frig.
candva aprig
Nu-i pasa si nu plange,

martie sa-l alunge
acum e vremea de joc
copilaria sta in loc.

Accente naziste difuzate pe un canal TV

Sejurul ultimelor doua decenii in Canada si in SUA m-a invatat sa respect fiinta umana indiferent de rasa, de religie, de categoria sociala.

Reminiscentele rasismului nu pot fi eradicate in intregime.

In timp ce comunitati din diaspora, institutii din tara se plang de o segregare a romanilor, de proasta reclama din Occident.

Imaginea negativa este amplificata de catre elementele criminale ale caror protagonisti, emigrantii romani sunt campioni.

Sigur ne lovim si de prejudecatile locale, de xenofobie.

De data aceasta imaginatia unor colindatori incantand niste versuri de cantec barbar repugna, trezeste revolta unei lumi evoluate, dar mai grav ca ne ingrozeste.

Asemenea rabufniri izolate, nesemnificative la prima vedere s-au transformat in genocid.

Ne situam in perioada solemna de dinaintea nasterii lui Iisus si iata ca expresia adoratiei crestine devine

subiect de versuri naziste.

La nici cateva zile de sarbatorirea zilei de 1 Decembrie si cu atat mai mult ca presupusii colindatori sunt transilvani ma fac sa ma simt rusinat in fata prietenilor mei evrei.

In numele acestei prietenii, in numele unui bun simt de cetatean dezbarat de orice intentie de segregrare imi cer iertare si ma alatur unui front de combatere, de condamnare a a unui atare act antisemit.

Ma intreb cum reactioneaza autoritatile atat in cazul reprimarii unei eleve purtand o bendita tricolora,

in cazul acestei pseudo-colinde de fapt ?

Orice manifestare discriminatorie nu trebuie tolerata, mai ales in Transilvania unde in locul unui nationalism exarcebat si de partea maghiara, ar trebui instaurat un climat de armonizare a unei vecinitati senine.

Trimiterea la lagarele de concentrare, la bestialitatea unei istorii de trista reputatie pentru natura umana nu face cinste zilelor de dinainte de Craciun.

Daca niste mitocani, redusi, cu porniri criminale sunt lasati in libera circulatie sa elucubreze nestigheriti

ma intreb cum de responsabilii emisunilor postului national de televiziune raspund in fata audientei.

Ma lovesc la fiece pas de vecinii, de clientii mei, de prietenii mei imigranti sositi din toata lumea. Oare trezirea la ura ar onora sarbatoarea cea mare a crestinitatii ?

M-am oprit sa scriu cateva versuri prietenilor mei evrei, si imi imaginez in prag de Hanukkah ori de Craciun sa le bat la usa cu un cantec, intr-o imbratisare frateasca. Sunt convins ca vom gasi un pahar de vin !

Colind pentru evrei

Nu va vorbesc graiul si acum la Ierusalem maslinii

deschid bratele

si nici nu cred ca e vreme de vorbit,

printre pietre arse de lacrimi, de sange

ne asezam

tu si eu,

eu si tu,

si intindem stergarul cel vechi purtat la nunti si

peste care sarutul era ceresc,

vinul isi despletea trupul de salbatica iedera inauntrul nostru,

aprindem o lumina,

si eu si tu,

tu si eu,

stim ca stelele sunt lumini inalte,

ca inimile maslinilor se deschid

si bem frateste,

departe de zidurile cetatii cu farisei,

cu prea multi centurioni.

Sa vorbim despre femeile trecute in visele noastre,

de un sat cu vecini si case fara garduri,

fara ziduri,

unde eu si tu,

tu si eu

ne zarim si ne facem semn ca e loc sub stele pentru inca un pahar de vin.

A doua lumina de Advent

A trecut prima saptamana de dinaintea Sarbatorii Nasterii Domnului Iisus.
In urma cu cateva zile s-a stins din viata Nelson Mandela.
Mass media vorbeste despre eroul incarcerat aproape de trei decenii tocmai pentru lupta sa impotriva apatrheid-ului din Africa de Sud.
Tinuta sa nobila demna si mai ales evitarea violentei, a razbunarii il apropie de Gandhi.
Intr-o spirtualitate crestina am intelege ca acel"a fost odata" al unui serial cu secvente sangeroase dominate de ura de rasa pare doar o poveste imposibil de digerat in istoria contemporana.
Din nefericire pe perioada existentei noastre s-au comis crime la ordinul unor descreirati.
Am parcurs paginile de jurnal autobiografic : Long Walk to Freedom  si tare mi-as dori ca liderii de state, polticienii, preotimea sa-si ia cateva notite pe marginea cartii. Nu este un Il Principe machiavelic, e o lectura plecata din sutele de zile de privare, de mizerie petrecute in inchisoare.
Nelson Mandela se regaseste in imaginea mesajului catre pace, catre linistire, si nu catre adancirea conflictelor rasiale.
Cuvintele sale - axioma a unui conducator intr-o zona geografico-istorica macinata de antecedentele coloniale, de discriminare de catre forte externe ar suna cam asa:
" Un lider nu poate sa-si permita sa urasca !"
Nelson Mandela ne-a parasit intr-un mars al calmului, al zambetului si al grjii pentru salvarea unei tari, scoaterea ei din marasm economic.
Intalnim presedinti de state cu o ura afisata pe fetele lor ipocrite. Dispar la randul lor si ei, nu scapa de moarte.
Dispar insa in huidulelile si ura propriului popor.

Intaia lumina de Advent

As fi vrut sa scriu despre asezarea joasa de dinapoia garii din Sibiu cu mult intuneric si strazi mizere.

Nu ne pasa de nimic.

Lumina aceea de decembrie si cantecele noastre insemnau mult mai mult decat toate ghirlandele si bradul din Rockenfeller Center.

Am aprins prima saptamana inainte careul Adventului, de coroana de brad

si ma rog sa fiu acasa.

De ani m-am cam saturat de drumuri.

Asa ca am dedicat un poem zilei de Advent :

 Balada ingerului de iarna

Un copil in Manhattan-ul nins,

impovarat sub ghirlande si visuri bradul

nu mai e verde si cetina se sterge,

                fard mincinos pe chipul serii.

Isi lipeste fruntea de geamul dintre jucarii si bulevard.

Trenul electric isi invarteste vagoanele,

se lasa mazga,

stelele sunt doar cele din staniol si fosfor lipite pe pereti,

intunericul soarbe ultimele raze,

si trenul intepeneste la margine de ocean,

Taxiurile zac mute,

cel ce adoarme sortit noptii eterne fi-va.

Copilul alearga de la o masina la alta

-          Nu adormiti, bate de zor in tabla inghetata,

nimeni nu-l aude.

Ingenuncheaza pe gheata – cioburi si canta catre ceruri,

mai sus de zgarie-nori,

ii sangereaza genunchii,

ii e frig,

vocea urca in valuri.

Deodata un inger

deserta din causul plapand

un rotocol de stele

in cantec,

in clestar,

in jur si peste oras,

intinde mana copilului

amandoi dantuiesc prin zapezi,

si aprind cerul, vitrina de la Macys,  podul

e intaia noapte de iarna

si lumina,

copilul de mana cu ingerul iernii

adoarme

cu fruntea lipita de geam,

ninge in oras.  

Insemnari pe un iPhone. Ganduri de 1 Decembrie

Ipocrizia nationalista si cea politica se imbina cateodata intr-un amalgam cromatic indisolubil

Stilul patriotard si de afis demn de vodevilul unui Alecsandri se prelungeste pana in zilele noastre.

Daca in Romania sentimentul national este alimentat de o serbare, o parada, un discurs patetic si inalt, in diaspora lucrurile se complica si mai mult.

Asemenea uleiului la suprafata printre straini fiecare roman isi pune marca sa si se distinge atat in rau, cat si in bine de celelalte etnii.

Nu sunt partizanul unei ceremonii ipocrite, ocazionate de Ziua Nationala, ca apoi sa ne vedem fiecare dintre noi de obiceiurile, de rutina zilnica.

Ziua aceasta nu trebuie confundata cu ipocrizia enoriasului participant la serviciul religios de duminica, dupa care isi vede mai departe de pacatele din timpul saptamanii.

Ma refer la cei plecati de acasa si la cei ce reprezinta Romania.

Nu o reprezinta nici prin laudele de sine in fata celorlalti ca sunt buricul pamantului, dar nici printr-o defaimare continua a tarii de origine.

Vorbesc de miile de romani performanti in diferite domenii. Ei traiesc in anonimat Germania, in Australia. Sunt la fel de buni si poate mai buni decat multi altii.

Nu prin etalarea sarmalelor si a unui drapel am rezolvat o sarbatorire, nici prin invrajbire.

S-a incetatenit prea mult spiritul de a se pune in contradictie cu celalalt: in a nu ceda si a epata prin ceva si a folosi la nesfarsit pronumele eu.

In experienta de ani prin cateva tari am inteleg ca avem nevoie cu totii de o larghete a acceptarii opiniilor celuilalt, in a persevera in bine, in a respecta legea si in a ajuta aproapele tau.

Mie nu mi-e rusine ca sunt roman

Genul mitcoanului cu scobitoarea in coltul buzelor nu este emblema cunoscuta in familia-mi proprie si mai ales printre mai batranii de la tara, taranii desfiintati, ponegriti si in ultima instanta alungati din amintirile noastre.

Imi vine in minte exemplul taranului venit la oras, in straiele cele bune, in incercarea de a gasi o norma vorbirii frumoase, in buna cuviinta.

Nu ma identific absolut deloc cu mitocanii scuipand semintele pe strada, cu dregatorii parveniti, profitori si furand pe rupte din contractele cu statul.

Poate alegatorii romani sa-si dezvolte un spirit de analiza, mai sever, sa nu se mai lase inselati.

Un prieten mi a istorisit o intamplare din viata sa. Dupa fuga din Romania si-a gasit o iubita in Elvetia.

Si-a gasit de lucru, s-a dovedit a fi un bun muncitor, si viitor sot.

Isi petrecea timpul in lecturi, in studiu intensiv.

Saritor si amabil incepuse sa ajute vecinii la gradinarit, la tot felul de munci. Toata lumea il iubea. Purta discutii cu ei despre fel si fel. Cultura sa il ajuta sa urce in aprecierile elvetienilor.

La un pahar, intr-un schimb de vorbe, se pare ca iubita lui a gafat confundand Parisul cu Amsterdam-ul, ceva in genul acesta. El a corectat-o elegant.

Era vizibil pentru toti comesenii ca ea nu avusese dreptate. In plina adunare ea l-a repezit plina de furie :

-          Tu nu ar trebui sa uiti de unde ai plecat si sa te invetiti sa-ti tii gura!

Omul meu s-a ridicat de la masa, s-a indreptat spre casa si a aruncat la gunoi tot ce stransese de cand era cu elvetianca lui.

Si dus a fost in alta tara.

Ar fi putut sa locuiasca bine merci intr-o casa imensa, cu vedere la lac …

Nu insa in demnitate.

Însemnări pe un iPhone. Reinventarea omeniei

Într-o repetiţie aproape enervantă pentru un anume tip de oameni îmbuibaţi pe banchetele unui faeton în  suburbiile sărace ale Romei reduc o imagine aproape glossa că nimic nu e etern.

Există şi o categorie de oameni ce nu colecţionează nimic. Nu se leagă de nimic din ceea ce ar părea imagine strălucitoare  pentru semeni. Nu-şi cumpără bijuterii, maşini de lux.

Nu oricine e chemat să devină un misionar, un servant al grijii pentru aproapele sau. Nu putem transformă societatea într-o cantină comunală şi un punct de încurajare pentru cei ce aşteaptă să li se înmoaie posmagii…

România cunoaşte traiectorii paradoxale şi multă tristeţe.

În cea de a treia săptămâna a lunii noiembrie românii au împrumutat cu mult entuziasm ideea de Black Friday.

Multi uită că această zi colată pe nebunia fugii după chilipir urmează după Ziua Recunoştinţei.

Câţi dintre noi preluăm nobleţea gestului simplu de a împărţi cateceva cu cei amărâţi ?

Nu în campanii electorale, nu în a epata şi în a ne glorifică pe noi înşine pentru că oferim ceva. Nu în pomeni impuse de biserica.

În urmă cu câteva zile firma Johnson Control din Jimbolia a oferit o zi de vis unui grup de copii dintr-o comună oarecare. Nişte investitori americani rupţi de scandalurile cu gazele de şist ori de Roşia Montană.

Pare un gest banal, trece neobservat şi binenţeles nu are audienţă binemeritată.

Nu mă refer la suma de bani alocată cadoului.

Bucuria copiilor, impactul regnului digital asupra multora ce nu au apă curentă în casă, nici sala de baie, toalete, să nu mai vorbim despre altele dimensioneazasi mai mult escapada lor.

Am primit o succintă scrisoare.

Aceasta îmi aminteşte de copilăria mea.  Nu pot uită uimirea la vederea unei camere de hotel cu telefon, cu faianţă din baie şi mochetă, prosoapele imense. Mulţi dintre noi ne ascundem obârşia şi uităm uşor.

Cuvintele mele s-ar lovi de descrieri inutile, de aceea reproduc rândurile scrisorii - rezumat simplu, însă nu mai puţin haşurat şi cu câteva fotografii:

“Tocmai am ajuns acasă...distracţia a fost cuvântul zilei....

Am văzut filmul Justin şi prietenii în 3D. Au avut plătit biletul şi mămicile.....copiii au soft impresionaţi de .WC-uri, s-au mirat cum de curge apă fără să atingi robinetul, s-au speriat că la WC apă se trăgea singură....noutăţi pentru ei...le-am promis că următoarea excursie se va face NUMAI LA WC-URILE din mall şi supermarcheturi.

Am urcat pe scările rulante, am făcut poze cu sponsorii lângă un brăduleţ mare, am mâncat de la KFC şi am primit jucării de la KFC.

Mămicile s-au speriat cel mai tare la filmul 3D.”

În aceeaşi repetiţie enervantă mă întorc în timp la bucuria bunicilor la culesul porumbului, la tăiatul porcului, la culesul viei.Nu erau mai bogaţi decât ceilalţi şi mă trimiteau să duc cateceva şi celor mai săraci decât noi.

Pasarea Maiastra

În ultimele ani internetul ne-a dăruit şansa exprimării într-o comunicare rapidă interumană.

Deunăzi am primit cu tristeţe vestea că unul dintre prietenii mei de o viaţă se află într-o stare precară de sănătate.

Ion Vincent Danu, pictor de mare talent trăieşte în provincia Quebec, Canada. Deşi după revoluţia din ’89 a sperat în schimbări positive, a ales calea exilului.

Timpurile actuale nu sunt întotdeauna prielnice artelor. Am spune că un război crâncen al existenţei reduc muzele la tăcere.

Adepţii  creaţiei adevărate, din păcate sunt forţaţi să trăiască într-o austeritate impusă de rigorile artei. Nu încerc să definesc în cuvinte mari condiţia artistului, însă într-o retrospectivă succintă majoritatea creatorilor adevăraţi au reuşit cu greu să subsziste din rezultatele muncii lor. Abia târziu operele lor şi-au redobândit valorea, după dispariţia artiştilor.

Ion Vincent Danu şi-a dedicat întreagă viaţă picturii, artei fotografice. În decembrie’89 s-a distins că fotoreporter imortalizând momente istorice, frescele stradale ale unor lupte sângeroase.

A crezut într-o restauratie în România că şi alţi artişti din acea vreme.

Un poet, confrate comun, m-a rugat să adresez comunităţilor de români, de artişti o invitaţie la un gest caritabil- o mâna întinsă pictorului Ion Vincent Danu..

Contribuţia fiecăruia nu ar fi o avere, ar însemna mult însă pentru prietenul nostru.

Tablourile sale necunoscute unora, pot fi parcurse într- o incursiune de câteva minute pe google search.

Surprind prin cromatica puternică, prin asocierea cu culorile din Van Gogh, unde ele vorbesc de la sine şi te captivează asemenea spaţiului solar mediteranean, unde galbenul e galben, albastrul e albastru, aş spune că redescoperirea culorii se face prin redarea lor din starea reală uzitând de copaci, flori în îmbinări de elemente fantastice, suprarealiste.

Pictura să ajunge la un nivel de expresie a miracolului, a magiei prin elemente preluate din credinţele populare, din folclor ( pasărea măiastră, broască ţestoasă să)

M-a impresionat simbolul “de pasăre măiastră’, de contingent al schimbării miraculoase, de înălţime a credinţei în aducere a bunatastarii, a împlinirii în viaţă noastră.

Un îndemn elementar mă determina să transmit acest apel la generozitatea fiecăruia dintre noi. În felul acesta devenim părtaşi la ajutorul acordat pictorului şi omului Ion Vincent Danu.

Oricând ne-am putea găsi şi noi în această situaţie nefericită.

Închei apelul cu un pasaj din scrisoarea primită de la pictorul Ion Vincent Danu :

“O să-mi facă bine, desigur, să-mi văd desenele şi picturile răspândite. indeamnati prietenii "bogaţi" (chiar şi pe ai noştri, comuni, că mie mi-e ruşine) să cumpere reproducerile care le plac de la Ion Vincent Danu pe Fine art America (a prinţ is only 17 $ + shipping and handling)sau RedBubble. Chiar şi sume aşa mici pot ajută. Şi intră direct prin paypal.”

http://ion-vincent-danu.artistwebsites.com/