Fum Amar sau Cantecul intristarii

Elada rasfirata in insule si in corabiile nestatornice se zbate mereu intre soare si dans - o continua dorinta de alungare a durerii.
Intr-o perioada postbelica, de dictatura a coloneilor artisti si patrioti -caci asa se numesc grecii itnre ei- au iscat o revolutie, o revolta dinauntru si din exil (Melina Mercouri, George Mosutaki sa)
Mikis Teodorakis ramane de departe un maestru al ridicarii spiritului grec pe un munte mai inalt decat Olimpul.
Cantecul O Kaimos ca si suitele din Zorba ating un maximum de lirism si de chemare la lupta, la a nu mai tolera nedreptatea.
Va propun acest cantec al intristarii- in fond foarte simplu si direct ca toate cele 1000 compozitii ale lui Teodorakis.


Intristare
Tarmul marii e intins, inalte valurile
Mare e intristarea, amar e pacatul.

Inauntrul meu un rau, amar sange al ranii mele,
Si sarutul tau mai amar decat sangele, pe buzele mele.

Nu stii inghetul noptilor fara luna,
sa nu stii in ce moment marea durere de ia la vale

Inauntrul meu un rau, amar sange al ranii mele,
Si sarutul tau mai amar decat sangele, pe buzele mele.

(incercare a unei traduceri succinte ale versurilor din cantecul O Kaimos)

Am ales doua interpetari magistrale cu Iva Zanicchi si cu Vicky Leandros

Dintre sute de catarge.Amintirea lui Cristofor Columb

In jumatatea lunii octombrie SUA si alte tari hispano-americane, din Caraibe celebreaza ajungerii lui Columb in noua lume si mai ales faptul ca a putut confirma ca pamantul este rotund, lucru sustinut cu mult timp in urma de catre grecii antinci.
Un explorator temerar, bun strateg vine sa impuna si sa recreeze prezenta spaniola prin limba, traditii, religie si hegemonie militara atat in insule tropicale precum Bahamas, ori in alte tari devenite astazi hispanice.
Incerc sa mi imaginez  inceputul vietii fiecaruia dintre imigrantii pripasiti in America si regasesc cateceva din spiritul celui ce paraseste tara de origine, departe de cei dragi si construindu-si o noua viata.
De la cautatori de aur si pana la savanti fiecare isi incearca norocul, se lupta cu noi conditii climatice, cu o limba noua, cu atatea altele pentru o existenta mai buna.
O serie de imigranti romani sositi in SUA ori in Canada au demonstrat ca acest continent inca, spre deosebire de Europa macinata de lupte interne interetnice, de suprasaturarea demografica  isi deschide larg portile aspiratiei de libertate si de implinire.
Nu e usoara trecerea si nimeni nu te asteapta cu paine si cu sare.
Fiecare dintre noi am parcurs etape, de la poalele muntelui.
Urcusul anevoios este rasplatit insa acolo pe creasta dintre albastru si nori.
Nu de multe ori schimb ganduri si emailuri cu un avocat plecat tocmai dintr-un sat aproape perce

put de ochiul argonautic Google.

Ma opresc cand si cand la o cafea in biroul lui MichaelAlexei, privesc Washington-ul de deasupra si mi se pare ca visez.

Incerc sa patrund cu ochii mintii, mult deasupra aglomeratiei metropolitane, sa redefinesc ulitele satelor, cu trecatorii impovarati de caciula grea a unei lumi blestemate.

Michael priveste si el in tacere.

-Stii, mai Florine, ma bucur de fiecare data cand reusesc sa obtin dreptul de sedere al oricarui client fie e roman sau de alta etnie. Am ales sa fiu un avocat specializat in imigratie tocmai din acest motv, sa pot sprijini si pe altii in a-si realiza macar o farama din visul american.

Nu exista zi mai potrivita pentru a celebra descoperirea Americii si curajul fiecaruia dintre noi, ai celor ce am inceput viata de foarte de jos.

Transcriu un poem drag eminescian fara niciun alt comentariu:

DINTRE SUTE DE CATARGE 

                                               de Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile ?

Dintre păsări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile ?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Tu urmeaza in tot locul
Vânturile, valurile.

Neînteles ramane gândul
Ce-ti strabate cânturile,
Zboara vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

Lectia de limba romana

Dimitire Cantemir spunea pe drept cuvant ca in vesmantul unui grai nou devii un alt om. Comunitatile romanesti din lumea intreaga sufera de un sindrom al lipsei de incredere de sine, de teama de celalalt, de stangacie sociala si de lipsa de spirit comunitar.

Ne situam intre doua lumi: cea  din Romania si cea din tarile de adoptie. Copiii nostri cresc in afara Romaniei si se dezvolta in societatile noi, nestingheriti, in afara oricarei drame de adaptibilitate.

Studii de linvistica, de istorie a multiculturalismului, mai nou de globalizare dezbat necesitatea pastrarii ori a uitarii limbii materne.

Pornind de la simplul fapt ca apartenenta la o alta descendenta culturala a copiilor nostri le da unicitate. Tarile evoluate din punct de vedere social-tehnologic- democratic ofera dreptul tuturor grupurilor etnice sa-si traiasca mai departe traditiile si portul de acasa fara a fi anulate, interzise.

Copiii nostri din Canada si SUA s-au obisnuit sa coexiste cu colegi de toate culorile, de toate religiile. Noi ca parinti, in conformitate cu dispozitiile bunului simt constitutional, ar trebui sa nu le zicem, spre exemplu: “Nu te asocia cu X sau Y deoarece e negru sau de alta orientare religioasa!”

Un tanar cu insemnul Romaniei pe masina, desi traieste de la varsta de 5 ani aici, mi-a zis ca ii place sa aiba initiala tarii parintilor, pentru ca asta il face diferit. Mi-a zis ca numele cu-escu la urma nu-l deranjeaza si ca ii face placere sa stie cat mai mult despre lumea parintilor despre trecutul lor, insa tara lui va ramane America.

A pastra limba si cultura traditionala nu trebuie sa se confunde cu accesele de nationalism, cu exercitiile de falsa competitie in etalarea superioritatii etnice.

Nu departe de Washington DC o tanara originara din Republica Moldova, Valentina Bulavitchi isi dedica o mare parte din timp crearii unui loc de intalnire in sala de festivitati a unui complex de apartamente, in fiecare duminica dimineata,  cu un grup de copii de origine romana, ori din casatorii mixte romano-americane.

Valentina nu are ambitiile unui invatator rigid, nu se autointituleaza un mentor autocrat, ci pur si simplu un mesager din Romania si din Republica Moldova pentru cativa copii romani din SUA.

A fondat un grup cu numele de Guguta menit sa deschida copiilor romani nascuti, sositi pe meleagurile americane o fereastra deschisa catre spatiul parasit de catre parinti.

Valentina s-a stabilit in 2010 in regiunea suburbana a capitalei americane si marcata de experiente triste parcurse in Republica Molodva, in alte locuri prin Balcani unde vorbirea limbii materne i-a fost aproape amputata considera ca pastrarea, improspatarea acesteia ii apar ca o alternativa de supravietuire culturala.

Valentina este absolventa unei academii de stiinte economice din Republica Moldova, a lucrat in domeniul  dezvoltarilor activitatilor sociale si totodata in diferite institutii de combatere a traficului de fiinte umane in Dubai, U.A.E.

Activitatea ei porneste de la autofinantare si de la efortul propriu in a convinge parintii sa accepte invitatia la o duminica romaneasca.

Contributia anuala este de 25 de dolari pe an.

Programul de lucru nu are nimic din impunerea unui plan de lectie in care cel de la o catedra dicteaza, iar cei mici trebuie sa asculte.

Copiii se intalnesc si vorbesc intre ei in limba romana, altii o deprind.

Ideea Valentinei, ea insasi mama a doi copii isca micutilor intre 5 si 10 ani, ca activitatile sa sune mai mult a recreatie prelungita.

Copiii invata poezii, cantece in limba romana, intre timp cu aportul parintilor degusta mancaruri si deserturi romanesti.

Nu lipsesc biscuitii Eugenia si pufuletii Made in Romania, socata.

Valentina captiveaza atentia copiilor si ii determina sa revina in fiecare duminica la intrunirile matinale. Intalnirile nu sunt doar ale copiilor ci si ale parintilor si de aproape trei ani se construieste un mic colt romanesc in afara oricaror tendinte politice, religioase.

In dialogul succint purtat cu fondatoarea grupului Guguta am inteles ca nu se incearca o sablonizare utopica a ideii de Romania, in mintea copiilor.

Fiecare intalnire se defineste ca o calatorie in timp si dincolo de ocean.

Atat copiii, cat si parintii inteleg ca viitorul lor ramane America, si ideea coexistentei a celor doua culturi devine prim obiectiv al mini-scolii .

Parintii copiilor devin pe rand in functie de aptitudinile lor, dascali. Unii captiveaza copiii prin lectura, altii prin muzica, arta gastronomica.

Se organizeaza excursii, iesiri la picnicuri si la alte activitati dedicate copiilor.

Pictorita Dorothy Maier a organizat o sedinta de initere in manuirea pensulei si a creionului. Micii ucenici pictori s-au intrecut in a reprezenta in imagini colorate cateva teme propuse de catre Dorothy.

In ajunul Craciunului copiii grupului Guguta s-au deplasat la domiciliul ambasadorului Republicii Moldova, Igor Munteanu si au intonat colinde traditionale.

Agenda de lucru inscrie si initierea copiilor in dansuri traditionale romanesti.

La o prima privire pentru multi acest grup aproape anonim trece neobservat, chiar ignorat. Se risipesc bani, cuvinte, promisiuni, tirade patriotarde si mai putina atentie unor idealisti precum Valentina Bulavitchi.

Eforturile nu vor ramane pietre aruncate la intamplare. Gratie duminicilor oferite celor mai mici din comnunitatea romanilor din regiunea Washington DC, Virginia se asigura o  cunoastere a tarii pierdute, a unei corabii scufundate ce nu va mai naviga.

Mi-as fi dorit ca unul dintre reporterii agreati ai televiziunilor romanesti sa se opreasca intr o duminica la urmatoarea adresa:

Sala Comunitara din Randolph Towers

4001 9th St N 

Arlington, VA 22203

Duminica pe 06 octombrie ac se deschide usa grupului Guguta pentru un nou an scolar si speram la o crestere a numarului de copii si la noi escapade imaginare la o lectie de limba romana in felul Valentinei – asemuita cu un gradinar inegalabil, ce ne da senzatia ca macara pentru foarte putin Romania poate insemna un acasa pentru cei mici.

OCTOMBRIIE

Octombrie la bariera

S-a coborat bariera intre doua lumi si pajisti
ochii tai de cealalalta parte
si verdele se stinge sub aur
si cantecul se surpa.

De acum alamurile ingana marsul acelorasi cavaleri intarzaiati
si nimic nou in revenirea lor la vatra

nimic nou in toamna cu miros de femeie
surprinsa din profil
cu tot rotundul
precum fructele
in rod
pe crengi.

Mult apasa conturul de ieri,
mult apasa ceara
si apoi bruma

in seve,
in dans.

De Amicitia. Sfarsit de septembrie

Toamna cu noptile lungi intristeaza cel mai mult nomadul si pe cel fara casa. Am invatat in timp ca viata imigrantului are cateceva din pierderea sentimentului de apartenenta la locul natal.

Nu banii, nu marirea de sine ne implinesc.

In tari diferite nu le mai numesc straine datorita prietenilor noi.

Nu stiu care ar fi fost traseul vietii mele prin lume in absenta catorva prieteni.

Abia acum inteleg rostul camerei de oaspeti din casa taranului de altadata, cinstirea celui ce iti calca pragul.

Prietenia nu tine de apartanenta la vreo religie, traditie ori nationalitate.

Pentru multi s-ar traduce printr-un patetism ieftin. Dar pentru acestia tocmai refuzul simplitatii strangerii de mana, al singurul pahar din care fartatii beau pe rand le incetoseaza ziua.

David implineste niste ani si la randul lui a fost un caminante prin lume de la Frankfurt la Honolulu.

La Multi Ani, David !

O zi din viata unor catei adoptati

O ultima zi torida mai amana inchiderea unei piscini pentru caini.
Cei trei catei adoptati s-au bucurat de soare si multa apa. S-au balacit si au inotat cateleste...
ca niste caluti patimasi.

Kahlua Viteazul sub supravegherea unui Big Brother,

Buddie a intrat la apa

Sandy sta in apa si sa zicem ca nu face treaba mica in piscina.

O inghetata binemeritata dupa atata inot.

Prima zi de scoala

Astazi pe 15 septembrie e ziua intoarcerii la scoala. M a dus tatal meu de mana. In Montreal mi am dus fiul la scoala undeva in Montreal. Nu vorbea franceza. L am lasat dincolo de usa scolii de sticla si intesata de copii galagiosi. Era mic si slab. Erau doar ochii de el.
M am uitat indelung pana cand a disparut pe coridorul scolii ca pe un drum trist.
Numai cand esti parinte intelegi emotia copilului tau in prima zi lui de scoala.