Lectia de limba romana

Dimitire Cantemir spunea pe drept cuvant ca in vesmantul unui grai nou devii un alt om. Comunitatile romanesti din lumea intreaga sufera de un sindrom al lipsei de incredere de sine, de teama de celalalt, de stangacie sociala si de lipsa de spirit comunitar.

Ne situam intre doua lumi: cea  din Romania si cea din tarile de adoptie. Copiii nostri cresc in afara Romaniei si se dezvolta in societatile noi, nestingheriti, in afara oricarei drame de adaptibilitate.

Studii de linvistica, de istorie a multiculturalismului, mai nou de globalizare dezbat necesitatea pastrarii ori a uitarii limbii materne.

Pornind de la simplul fapt ca apartenenta la o alta descendenta culturala a copiilor nostri le da unicitate. Tarile evoluate din punct de vedere social-tehnologic- democratic ofera dreptul tuturor grupurilor etnice sa-si traiasca mai departe traditiile si portul de acasa fara a fi anulate, interzise.

Copiii nostri din Canada si SUA s-au obisnuit sa coexiste cu colegi de toate culorile, de toate religiile. Noi ca parinti, in conformitate cu dispozitiile bunului simt constitutional, ar trebui sa nu le zicem, spre exemplu: “Nu te asocia cu X sau Y deoarece e negru sau de alta orientare religioasa!”

Un tanar cu insemnul Romaniei pe masina, desi traieste de la varsta de 5 ani aici, mi-a zis ca ii place sa aiba initiala tarii parintilor, pentru ca asta il face diferit. Mi-a zis ca numele cu-escu la urma nu-l deranjeaza si ca ii face placere sa stie cat mai mult despre lumea parintilor despre trecutul lor, insa tara lui va ramane America.

A pastra limba si cultura traditionala nu trebuie sa se confunde cu accesele de nationalism, cu exercitiile de falsa competitie in etalarea superioritatii etnice.

Nu departe de Washington DC o tanara originara din Republica Moldova, Valentina Bulavitchi isi dedica o mare parte din timp crearii unui loc de intalnire in sala de festivitati a unui complex de apartamente, in fiecare duminica dimineata,  cu un grup de copii de origine romana, ori din casatorii mixte romano-americane.

Valentina nu are ambitiile unui invatator rigid, nu se autointituleaza un mentor autocrat, ci pur si simplu un mesager din Romania si din Republica Moldova pentru cativa copii romani din SUA.

A fondat un grup cu numele de Guguta menit sa deschida copiilor romani nascuti, sositi pe meleagurile americane o fereastra deschisa catre spatiul parasit de catre parinti.

Valentina s-a stabilit in 2010 in regiunea suburbana a capitalei americane si marcata de experiente triste parcurse in Republica Molodva, in alte locuri prin Balcani unde vorbirea limbii materne i-a fost aproape amputata considera ca pastrarea, improspatarea acesteia ii apar ca o alternativa de supravietuire culturala.

Valentina este absolventa unei academii de stiinte economice din Republica Moldova, a lucrat in domeniul  dezvoltarilor activitatilor sociale si totodata in diferite institutii de combatere a traficului de fiinte umane in Dubai, U.A.E.

Activitatea ei porneste de la autofinantare si de la efortul propriu in a convinge parintii sa accepte invitatia la o duminica romaneasca.

Contributia anuala este de 25 de dolari pe an.

Programul de lucru nu are nimic din impunerea unui plan de lectie in care cel de la o catedra dicteaza, iar cei mici trebuie sa asculte.

Copiii se intalnesc si vorbesc intre ei in limba romana, altii o deprind.

Ideea Valentinei, ea insasi mama a doi copii isca micutilor intre 5 si 10 ani, ca activitatile sa sune mai mult a recreatie prelungita.

Copiii invata poezii, cantece in limba romana, intre timp cu aportul parintilor degusta mancaruri si deserturi romanesti.

Nu lipsesc biscuitii Eugenia si pufuletii Made in Romania, socata.

Valentina captiveaza atentia copiilor si ii determina sa revina in fiecare duminica la intrunirile matinale. Intalnirile nu sunt doar ale copiilor ci si ale parintilor si de aproape trei ani se construieste un mic colt romanesc in afara oricaror tendinte politice, religioase.

In dialogul succint purtat cu fondatoarea grupului Guguta am inteles ca nu se incearca o sablonizare utopica a ideii de Romania, in mintea copiilor.

Fiecare intalnire se defineste ca o calatorie in timp si dincolo de ocean.

Atat copiii, cat si parintii inteleg ca viitorul lor ramane America, si ideea coexistentei a celor doua culturi devine prim obiectiv al mini-scolii .

Parintii copiilor devin pe rand in functie de aptitudinile lor, dascali. Unii captiveaza copiii prin lectura, altii prin muzica, arta gastronomica.

Se organizeaza excursii, iesiri la picnicuri si la alte activitati dedicate copiilor.

Pictorita Dorothy Maier a organizat o sedinta de initere in manuirea pensulei si a creionului. Micii ucenici pictori s-au intrecut in a reprezenta in imagini colorate cateva teme propuse de catre Dorothy.

In ajunul Craciunului copiii grupului Guguta s-au deplasat la domiciliul ambasadorului Republicii Moldova, Igor Munteanu si au intonat colinde traditionale.

Agenda de lucru inscrie si initierea copiilor in dansuri traditionale romanesti.

La o prima privire pentru multi acest grup aproape anonim trece neobservat, chiar ignorat. Se risipesc bani, cuvinte, promisiuni, tirade patriotarde si mai putina atentie unor idealisti precum Valentina Bulavitchi.

Eforturile nu vor ramane pietre aruncate la intamplare. Gratie duminicilor oferite celor mai mici din comnunitatea romanilor din regiunea Washington DC, Virginia se asigura o  cunoastere a tarii pierdute, a unei corabii scufundate ce nu va mai naviga.

Mi-as fi dorit ca unul dintre reporterii agreati ai televiziunilor romanesti sa se opreasca intr o duminica la urmatoarea adresa:

Sala Comunitara din Randolph Towers

4001 9th St N 

Arlington, VA 22203

Duminica pe 06 octombrie ac se deschide usa grupului Guguta pentru un nou an scolar si speram la o crestere a numarului de copii si la noi escapade imaginare la o lectie de limba romana in felul Valentinei – asemuita cu un gradinar inegalabil, ce ne da senzatia ca macara pentru foarte putin Romania poate insemna un acasa pentru cei mici.

OCTOMBRIIE

Octombrie la bariera

S-a coborat bariera intre doua lumi si pajisti
ochii tai de cealalalta parte
si verdele se stinge sub aur
si cantecul se surpa.

De acum alamurile ingana marsul acelorasi cavaleri intarzaiati
si nimic nou in revenirea lor la vatra

nimic nou in toamna cu miros de femeie
surprinsa din profil
cu tot rotundul
precum fructele
in rod
pe crengi.

Mult apasa conturul de ieri,
mult apasa ceara
si apoi bruma

in seve,
in dans.

De Amicitia. Sfarsit de septembrie

Toamna cu noptile lungi intristeaza cel mai mult nomadul si pe cel fara casa. Am invatat in timp ca viata imigrantului are cateceva din pierderea sentimentului de apartenenta la locul natal.

Nu banii, nu marirea de sine ne implinesc.

In tari diferite nu le mai numesc straine datorita prietenilor noi.

Nu stiu care ar fi fost traseul vietii mele prin lume in absenta catorva prieteni.

Abia acum inteleg rostul camerei de oaspeti din casa taranului de altadata, cinstirea celui ce iti calca pragul.

Prietenia nu tine de apartanenta la vreo religie, traditie ori nationalitate.

Pentru multi s-ar traduce printr-un patetism ieftin. Dar pentru acestia tocmai refuzul simplitatii strangerii de mana, al singurul pahar din care fartatii beau pe rand le incetoseaza ziua.

David implineste niste ani si la randul lui a fost un caminante prin lume de la Frankfurt la Honolulu.

La Multi Ani, David !

O zi din viata unor catei adoptati

O ultima zi torida mai amana inchiderea unei piscini pentru caini.
Cei trei catei adoptati s-au bucurat de soare si multa apa. S-au balacit si au inotat cateleste...
ca niste caluti patimasi.

Kahlua Viteazul sub supravegherea unui Big Brother,

Buddie a intrat la apa

Sandy sta in apa si sa zicem ca nu face treaba mica in piscina.

O inghetata binemeritata dupa atata inot.

Prima zi de scoala

Astazi pe 15 septembrie e ziua intoarcerii la scoala. M a dus tatal meu de mana. In Montreal mi am dus fiul la scoala undeva in Montreal. Nu vorbea franceza. L am lasat dincolo de usa scolii de sticla si intesata de copii galagiosi. Era mic si slab. Erau doar ochii de el.
M am uitat indelung pana cand a disparut pe coridorul scolii ca pe un drum trist.
Numai cand esti parinte intelegi emotia copilului tau in prima zi lui de scoala.

Amintirea turnurilor din New York

Anii trec, insa cicatricea, durerea amputarii acelui ce a fost World Trade Center cresc in memoria americanilor.

S-au vehiculat tot felul de variante conspirationiste, de teorii si ipoteze pline de ura cu referire la momentul tragic 9/11.

Toleranta, democratia si imaginea statuii Libertatii aveau sa plateasca un tribut

nemeritat, mai ales pentru victimele inocente, pentru civilii morti in ziua de 9 septembrie a anului 2011.

Nimeni nu e obligat sa placa America, insa ma intreb de multe ori cum si de ce multi dintre imigrantii permanenti sau sezonieri critica, vorbesc de rau tara in care s-au aciuat.

In acelasi se bucura de un loc de munca, de castigul catorva dolari pe care ii impart cu cei dragi din tarile lor de origine.

M-a consternat afirmatia unei angajate – imigranta, ce in plina ura mi-a zis:

- Craciunul nu e sarbatoarea mea !

Ma intreb daca in tara Dumneaei am fi spus cu aceeasi ura:

- Sarbatoarea voastra nu e a noastra… cred ca am fi sfarsit prin a fi linsati in plina strada.

Intr-o confuzie globala si criza economica perceptia relelor se adreseaza Americii. Lumea uita de agitatiile beligerante din Orientul Mijlociu, din Coreea de Nord sa, de abuzrile staliniste.

Ma intreb cum ar reactiona lumea din jurul turnului din Dubai daca acesta ar fi incendiat, cum ar actiona francezii daca Turnul Eiffel ar fi retezat, cum ar reactiona italienii daca Turnul din Pisa ar fi doborat la pamant ?

Mi se pare inacceptabil ca americanii sa uite atacul 9/11 si sa nu riposteze.

Amintirea tezaurului plecat la Moscova

In urma cu aproape un secol romanii aveau sa ingroape tone de aur intr-o intelegere - evident paguboasa oricarui partener de negot cu rusii.
Nu contest necesitatea investitiilor si a implentarii unei suprastructuri menite sa scoata tara din declin economic, mai ales sa confere populatiei o viata mai buna.
Tarile avansate au incetat exploatarea propriilor bogatii si prefera sa adune resursele naturale din alte tari africane ori latino-americane.
Canada este exemplul cel mai concludent.
In 1996 am lucrat la un proiect de anvergura ce urma sa ma transforme intr un om bogat. Impreuna cu un prieten am lucrat mai bine de un an la un proiect de export de apa naturala din Canada catre Statele Unite si Insulele din Caraibe. Aceasta a insemnat si plecarea mea din Canada in Florida.
Impreuna cu Patrick am elaborat zilnic de la imbutelierea apei dintr-un izvor din Canada si pana la destinatie, intreaga strategie. Am obtinut toate aprobarile necesare, exclusivitatea de exploatarea asupra izvorului.
Totul avea sa functioneze ca un ceas elvetian pana cand o lege federala canadiana a naruit totul.
Dispozitiile guvernamentale nu mai permit exploatarea resurselor naturale, mai ales exportarea acestora.
Ma gandesc ca in mod sigur ar fi solutii, optiuni, modele economice superioare unei exploatari miniere.
In cazul reusitei companiei aurifiere din afara tarii noastre e nevoie de o informare documentata a populatiei, de asigurare ca nu exista un pericol ecologic.
Sa nu uitam ca proiectul Rosia Montana exista din 1995.