Carte catre tata. Marul in floare

Noapte aici, soare la Sibiu.
Stiu ca esti pe patul de spital. Primavara asteapta undeva la bariera ce nu se mai ridica.
Mai stii, tata, marul cu pleoapele sustineau cerul si ne ziceai sa nu dormim noaptea inaintea infloririi...
Cu fruntile lipite asteptam sa vedem cum florile isi deschid ochii catre cer.
Erai primul in ograda dandu-ne semn ca marul s-a trezit in flori.
Marul e acolo.
Mai stiu ca vei fi primul sa ne dai veste dis-de-dimineata. Petalele se intrec in vantul domol, clape de armonica trezita si ea la venirea primaverii.

Sarbatori Pascale minunate

Zapada cu ochii cei de sticlosi asteapta la intrarea din sat. Primavara intarzaie.
Ploaia de aur creste in oglinzi.
Craiasa iernii face drumul intors orbind printre petale, si lumina.

Desi sarbatorim aceeasi primavara nimic nu se repeta din reinnoirea sufleteasca. iisus este mai mult decat o haina pe are o schimbam sau un automobil, el apare mereu ca o apa primenind trecerea si viata noastra efemera pe pamant.

Sarbatori pascale fericite!

Iisus a inviat !

The Show Must Go On. Mircea Ivanescu

Sibiul lui Mircea Ivanescu se contorsioneaza in poezie ca un mers de carturar prin burgul ravasit de primavara si iarna ca o impreunare a unui timp bacovian transpus de catre poet in pagini - o continua rostire in salonul de ceai. Cine l-a cunoscut pe Mircea Ivanescu stie cat de mult ii placeau cartile.
Citea mergand pe aleile Sibiului, nu vedea nmic in jur.
Il strigam, ori ii atingeam usor umarul de frica sa nu-l trezesc din lectura.
Desi multi dintre noi eram mult prea tineri fata de Domnia Sa, ni se adresa cu Dumneavoastra ori Domnule.
Poezia mastilor sale, a jocurilor de clar-obscur ne demonstreaza ca poetul se furiseaza inca pe strazile laturalnice, se ascundea intr-un birt de cartier cu paharul de vodca alaturi si isi continua lecturile sale preferate.
Sunt convins ca extenuarea ochilor, a orelor de munca la traduceri greu de izbutit precum operele lui James Joyce ori William Faulkner i-au grabit orbirea.
Datorita stradaniilor sale literatura romana a cunoscut intr-o perioada politca greoaie apropierea de marea literatura anglo-saxona.
De ziua lui, si mi amintesc cu ani in urma, eram elev la Lazar cand intr-o dupa amiaza de sfarsit de primavara m-am oprit la restaurantul  Bufnita sa-l sarbatorim pe marele poet Mircea Ivanescu. Erau Andrei Ileni, Ion Mircea, Dragos Fulea Olaru si atatia alti iubitori de poezie.
Ma bucur ca vis-a-vis de Bufnita la Frieda generatii mai tinere si prieteni sarbatoresc intr-o  neo boema sibiana poezia mare la Sibiu: Jean Radu Vacarescu, Dragos Varga, Valentin Leahu, Corneliu V. Mihail, Silviu Guga sa
Nimic nu e mai potrivit decat lectura poeziei sale la aniversarea zilei sale de nastere.

Despre moarte ca revedere

1.
sigur ca nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii închisi – si te leagana – 
si la început e un somn, si pe urma o uitare –
si pe urma timpul îsi pierde orice înteles, 
este numai o liniste care se întoarce asupra ei însesi
cu un singur ecou – si acela e-un nimb, 
ca flacara lumânarii – si pe urma lumina
îsi pierde orice înteles – si pe urma tacerea
îsi lasa deoparte întelesul – si suspendat
în ceva care nu mai are vreun înteles – si nimic pe urma, nici
descarnarea de întelesuri, plutirea în nimic, 
cu scheletul nefiintei, gura în gura, 
nu mai exista. pe urma nu mai este nici un pe urma
dar nici vreun acum, si nu mai este nici moarte.

2.
dar moartea este o revedere totusi – însa de partea
aceasta a ei, cel care ramâne îsi deschide 
ochii deodata – (si ceea ce vede atunci
daca are sa uite vreodata, un popor nevazut de furnici
îi va musca ochii, si nu vor mai vedea ochii lui dupa aceea
decât contururi). cel care a privit moartea 
luând chipul unei fiinte – vede din nou
ceea ce nu s-a vazut niciodata de la facerea lumii, 
ceea ce se vede mereu – si oricât de repede
si-ar acoperi ochii – oricât de tare
ar gâfâi, sa-si acopere asurzitoarea lumina a tacerii
din ochi, din urechi – ceea ce a vazut el atunci
a fost înfatisarea adevarata, a fost
- dar adevarul nu mai înseamna aici nimic – 
a fost ceea ce se priveste pentru întâia data 
si fara urmare.

***

se intra greu în moarte? uneori
se trece atâta de greu prin paloare – ramâne
pe obrazul cel de alaturi o spaima care decoloreaza
trasaturile, si le coboara în cearcane, si ochii mariti
nu mai aud raspunsul, si cauta, cauta.
pe urma, paloarea ramâne, asa cum la bolnavii de cord
obrazul, fruntea capata o paliditate care nu e
a spaimei – caci prin spaima treci, si apoi respiri – 
dar lumina aceasta de ceara sta. se moare încet, 
desigur, pentru ca mâna este obisnuita sa încerce
mereu câte un gest, pentru ca ochiul vede mereu – 
chiar si nemiscare. si chiar
si întunericul care se lasa – si înconjoara totul.
si, de fapt, mai e ceva în trupul acesta atât de ostenit, 
ca nici nu mai simte trecerea timpului – mai este ceva
care simte lumina, si bucuria, si pierderea oarba a contururilor
si care mai vrea sa mai treaca ceva din toate acestea
gesturile care sa înconjoare obiecte – si ochii sa vada
si trupul întreg sa respire. mereu, în timp ce un om, 
sub flacara palida care i se aseaza pe fata
trasaturile i se schimba, mai cauta înca.
si pe urma când, în sfârsit, chipul se opreste, si nemiscat
asteapta acum vesnicia – nici atunci
nu s-a terminat totul. caci spaima care ne-alunga
în noi însine când privim nemiscarea aceasta, ne fugareste
pâna când ne auzim chinuiti respirând, spaima aceasta 
o mai bântuie pe fiinta de alaturi, întinsa într-un lent
pat doar cu câteva flori, cu tremurul luminii mate
si cu tacerea pe care, vezi, nimic n-o mai sparge. spaima aceasta
înseamna ca nimeni nu moare, cel putin înca un timp, 
câta vreme ti-e frica privindu-i pe cei care au murit.
si poate ca asa e mai bine. se moare greu. nemiscarea, 
tacerea, lumina galbuie si spaima – 
ochii închisi, adânciti, buzele strânse, decolorate, 
- toate acestea sunt semne. dar moartea ramâne
si în cei care sunt înca vii si privesc. si moartea, în cei vii, 
nu mai e nemiscarea – chiar daca a spaimei desigur.
moartea e o lumina decolorata. privirea spre ea
e si frica si flacara scurta – mata, galbuie – si oarba
asezare de vorbe. 

Breaking News

Doamna Lilly Pierce, coautoarea la romanul nostru FUGA a fost din nou interpret si om de legatura intre liderii americani si soladatul roman Florinel Enache.
Pe langa misiunea Dumneaei de voluntar zi de zi se dedica ajutorului umanitar acordat multor copii din Romania.
Realizez ca a iubi tara de origine nu e numai sa critici, ci si sa ajuti concret.
Ieri a fost alaturi de Michelle Obama, prima Doamna a Americii.
Va anunt ca romanul in pregatire FUGA va fi lansat la Sibiu. 

http://www.acum.tv/articol/62475/
Adaug ca repostarea (copiere) acestei fotografii se face doar cu acceptul Fundatiei Charity for Romania

Delir

O adolescenta in propria-i tara devine victima pentru ca isi expune o preferinta pentru o coredeluta tricolora.
Ce ar fi in SUA ca eu sa fiu admonestat pentru ca mi am pus un insemn cu Romania pe masina mea ?
De bine de rau eleva se afla in Romania si are dreptul  sa poarte orice culori vrea.

Limba schingiuita

Viata pe net, facebookizarea si altele uita de normele limbii corect invatate.
Banuiesc ca multi nu au deprins in scoala ortografierea si regulile gramaticale.
Care va fi viitorul limbii scrise ? Daca am numi scrisa pe Facebook ori pe site-uri ?

O fotografie cat o mie de cuvinte

Lilly Pierce, Doctorul Daniel Murariu si alte cateva persoane din diaspora au initiat de luni de zile actiuni directe in sprijinirea soldatului roman Florinel Enache, ranit grav in Afganistan.
Transferat dintr-un spital din Germania, unde soldatului roman cu picioarele si cu o mana amputate sansele de supravietuire erau minime s-a bucurat de primirea, de asistenta medicala ireprosabila din partea Spitalului Militar Walter Reed din Bethesda, Maryland.
Zile si nopti Florinel Enache s-a luptat cu durerea, cu neputinta exprimarii gandurilor si a tragismului.
La inceput i s-a pus la dispozitie un un aparat menit sa traduca din romana in engleza. Traducerea nu era suficienta unei buni comunicari intre pacient si personalul medical.
Lilly s-a oferit ca voluntar, interesata in alinarea durerii soldatului si in a stabili totodata un minunat purtator de cuvant al binelui intre guvernul american, intre familia Enache din Romania, intre romanii din diaspora.

Lilly Pierce a parasit o tara comunista in momente de opresiune.

Desi originea ei germana ar putea sa o indeparteze de Romania, ea are ca prim gand sa fie aproape de o lume afectata de neajunsuri, de saracie.

Fundatia sa www.LillyBud.org ia fiinta si atrage si alte persoane, organisme,  

Pe data de 5 martie 2013 liderul american Obama isi face timp sa bata la usa soldatului Florinel Enache si sa-i adreseze in persoana cuvinte de recunostinta in onoare, in respect la superlativ.

Lilly Pierce nu este o persoana oficiala de rang inalt,  nici investita de niciun guvern sa fie aleasa in a servi de translator ori de purtator de cuvant al soldatului.

Misiunea ei de inger pazitor a ajuns pe mesele cabinetului prezidential nu ca  o poveste tabloida avida dupa audienta.

Ingerii isi duc la implinire faptele in modestie, in tacere si nu asteapta recompense.

Mi-as fi dorit ca Lilly sa ne redea cu cuvintele ei momentul de intalnire cu presedintele Obama. Mi-a raspuns cu modestie :

-  Iata o fotografie ce vorbeste mai mult decat mii de cuvinte !

PS- Apelurile ingerului Lilly Pierce sau Doamna Lilly cum i se spune, nu raman fara ecou. 

Publicatia www.Acum.tv se implica direct in informarea cititorilor si a le prezenta cazul tragic si nu isi insuseste decat titlul unui grup de persoane aflate aproape de Florinel Enache.

Va reproduc o scrisoare a unei alte doamne de bine din Maryland ce nu are nevoie de comentarii:

 Diaspora romana isi merita proasta reputatie!

La Walter Reed Medical Center din Bethesda, MD se afla internat din vara trecuta un militar din Romania, Florinel Enache, un domn in jur de 40 de ani. A fost in razboi in Afganistan si o bomba improvizata de inamic i-a secerat picioarele si mana stanga. O adevarata tragedie traita de domnul Enache si familia lui. Noi am fost informati de Mircea Ardelean, care lucreaza acolo si l-am vizitat mai demult. Eu am fost si azi si am vorbit cu doctorul roman care a venit sa il vada, cu sotia si fiul. Au fost multiple apeluri la ajutor din partea doamnei Lilly Pierce, o svaboaica din Romania, care are un suflet supergeneros si care este un liant local. Familia domnului Enache a fost aici de cel putin doua ori, sa-i mai aline durerile, tristetea si dorul. Doi romani extremi de generosi i-au pus la dispozitie programe de tv in limba romana si acces la telefon gratuit. Dar in afara de acesti cativa, si poate altii, nu multi la numar, oameni de omenie, ceilalti romani care traiesc in jurul Washingtonului nu-si gasesc 1 ora sa viziteze acest suferind.  Cine se scuza, se acuza! E rusinos. Suntem bombardati cu invitatii la  chefuri si alte destrabalari, dar nu avem timp nici macar sa ne gandim la cel care sufera asa de mult, si care cel putin geografic ne este asa de aproape. M-am intrebat de multe ori astazi intorcandu-ma acasa, si nu am acceptat nici un raspuns potential. De ce? Pentru ca nu-i acceptabil sa fim asa de indiferenti!!!

Poate ca unii nu ati stiut, dar acum stiti.

Adresa este urmatoarea:

Walter Reed Medical Center

8901 Wisconsin Ave(vis-a-vis de NIH)

Building 10/Ward C/camera 430

301 319 7844

Si un telefon face o diferenta in viata unui soldat mutilat.