Tata si fiu
Sebastian in vizita la bunici, la SibiuUneori mi-as dori sa fiu altceva decat un visator.
Ma gandesc ca poetii nu ar trebui sa fie tati din pricina saraciei. Anii isi scutura verdele precum padurea toamna si intelegem ca ne vom retrage in munti, ca intr-un poem de Wang Wei.
Doare trecutul cu bunici si parinti a caror copilarie nu a cunoscut vreodata dezvelirea unei ciocolate sau a unei portocale. Se pare ca trecutul cu generatii sacrificate se tot repeta obsesiv ca intr-un rondeau trist din care nu mai iesim.
Ma rup de poezie si sunt convins ca metaforele departeaza perceptia si incerc adresarea clara sau poate tacerea serii de toamna cand fosnetul frunzelor, parcul si muzica alamurilor tin loc de cuvinte.
Cadoul meu oferit fiului meu nu e un Porsche si nici aura unei beizadele neobrazate, ci puterea de a-si croi singur un drum in Canada, tara in care nu va mai indura povara bunicilor, a strabunicilor si nici a tinerilor din Romania de azi.
De ziua fiului meu, Sebastian un singur indemn: Sa nu repete greselile mele si La Multi Ani !



