LILI MARLENE

A fost odata o printesa blonda cu profil nibelung si zgarcita la cuvinte, la zambete.
A parasit Germania nazista si s-a stabilit in America.
Numele ei ramane Marlene Dietrich si a coborat in stea peste ani .
Vocea soptita, usor de lament, intr-un ritm cadentat de mars construiesc in blues germanic, post expresionist inceput la Berlin inainte de Noaptea de Cristal, a ticalosilor.
Alaturi de Komedian Harmonists si alti zeci de muzicieni de cabaret at fi putut ridica Berlinul la acelasi nivel cu Parisul, daca nu at fi fost cuprins de venirea dictatorului.
Marlene Dietrich s-a bucurat de multa apreciere in S.U.A.. ca si Charlie Chaplin si atatia alti refugiati.
Sa sarbatorim ziua ei de nastere prin a asculta celebrul ei poem musical :

A doua lumina de Advent

Inainte de sarbatorile supreme ale Nasterii Domnului am celebrat Ziua Sfantului Nicolae si Craciunului la serviciu.
Intr-un centru de studio a limbilor straine in America profesori si student au organizat cate-in program de Craciun in diferite limbi, si totodata cum e sarbatorit Craciunul in lume.
Cantece in araba, portugheza, germana, romana si in alte limbi au adunat bucuria unui turn al Babilonului ca in  conglomeratul ideal al pacii.

Prima lumina de Advent

Primele zile de decembrie se strecoara printre copacii despuiati de bogatii, Si gerul loc isi face.
Aprind prima lumanare si mirosul bradului ne inunda casa.
Iarna cu inaltime de catedrala lasa orga cea mare sa anunte canturile lumii, ale bucuriei ca e timp si pentru odihna la gura sobei.

Sarbatoarea Romaniei in Washington, 2017

Ziua de 1 Decembrie a devenit o traditie  pentru romanii din jurul capitalei Statelor Unite ale Amaericii si anul acesta ca si in anul trecut, imediat dupa preluarea functiei de Ambasador Plenipotentiar, Excelenta Sa George Maior aduce un suflu nou transformand sediul ambasadei intr-o mica Romanie primitoare.

1 Decembrie marcheaza nu numai Ziua Nationala a Romaniei, ci si un moment de stransa prietenie si parteneriat dintre SUA si tara noastra.

Unirea de la 1918 nu ar fi fost posibila fara contributia presedintelui Woodrow Wilson si a Reginei Maria, care a si  vizitat America, scriind un memorabil jurnal de calatorie in urma cu aproape un secol.

Celebrarea s-a derulat in doua actiuni: una in cadrul luxosului club Cosmos, si a doua in sediul Ambasadei Romaniei cu participarea multor oficiali americani si binenteles a zeci de romani americani din diaspora.

S-au intonat cele doua imnuri de stat, s-au arborat doua drapele si in anul acesta spre deosebire de alti ani, bufetul romanesc s-a aflat la inaltime, atingand note superlative in prezentarea mancarurilor pregatite, dar si a vinurilor traditionale. Sarmalele, drobul, salata de boeuf, platoruile reci sunt doar cateva piese de rezistenta in fata carora nimeni nu a cedat tentatiilor gurmande.

Echipa de lucru a ambasadei secundata de catre Gabriel Rotaru, Stefana Rotaru si de multi alti mai tineri angajati s-au dovedit adevarate gazde ospitaliere facandu-ne sa ne simtim ca la un festin romanesc.

M-am simtit ca acasa !

Inceput de iarna. Inainte de Advent

Ma doare toamna  ce se duce,
a ramas padurea hidoasa.Pesemne am imbatranit odata cu copacii,
scormonesc albastrul,

E timpul sa ne asezam la masa cu servet de nea.

Vinul a stat din fiert,
ceasul isi opreste si el nisipul,

Domnul a adormit si el, pentru o clipa,
cu clepsidra in mana.

Omul cu care stai la masa

Astazi Ioan Vecerdea s-a dus pe drumul fara intoarcere si din nefericre nu am avut cum sa-l insotesc. Va ramane mereu prezent intre noi, pe strada Ana Ipatescu asa cum bunica lui, tatal lui si mama lui traiesc mai departe prin faptele lor. O familie plecata din Toparcea, sat exemplar romanesc si asezat printre coline transilvane. Dormi in pace, prieten drag !

Omul cu care stai la masa

 

Noaptea fără stele, fără lună se așează la masă,

Işi face loc între noi, lasă întunericul ca pe o cortină,

Ioan cel neînfricat nu-I intinde măna, nici nu-i toarnă vin

și încearcă să o păcălească într-un joc ultim de-a baba oarba.

 

Dimineața peste masa golită de bucate, și de vin,

au adomit mesenii cu capul pe mușamaua rece,

un scaun e gol,

paharul plin încă. Telefonul alături.

 

Am ieșit in fața casei cu merii rumeni,

tac greierii, tace apa de munte,

nimeni nu-mi spune că omul cu care am stat la masă

a plecat

Și nu ne-am luat rămas bun.

 

 

Poem de iunie. Colegilor mei lazaristi

Carte din America

 

 De data aceasta cartea are cine-o face și cu durere vă anunț că nu pot ajunge în Dealul Ursulinelor de dinaintea Liceului Gheorghe Lazăr, în altă denumire – Bastilia. Cartea are cine-o face, dar nu pot mere…

 Mi-ar fi plăcut să fiu cu voi, să închin un pahar sau două, să dansăm, să ne ținem unul de celălalt precum camarazii în luptă. Din păcate voi sunteți fericiți, pentru că sunteți acasă.

 Noi, cei plecați în lume păstrăm anii de liceu precum bunica floarea uscată într-un sertar, cândva podoabă la nuntă ei.

 Pe mulți dintre voi nu v-am mai văzut, dar vă asigur că nu v-am uitat.

 Poezia s-a născut în băncile învechite, și încă mai stăruie tremurul șoldurilor adolescentine trecând printre bănci. Pe atunci nu știam mai nimic despre amor, despre știința primului sărut.

 Ne lăsam furați de dans până în zori, de pânzele alcoolului.

 Aveam să înfruntăm rigorile liceale, pe liderii zbiri, și mai ales pe Flax.

 Mulți dintre noi am avut de suferit de pe urma escapadelor nepermise de morala comunistă. Nici vorba de recomandare pentru a studia la anumite facultăți.

 În ciuda gardurilor înalte reușeam să le sărim, să fugim de la ore.

 Iubiți colegi, am învățat ceva în acel timp, să rămânem tineri, semeți și să absentăm, să amânăm ultimele lecții precum moartea.

 Deja unii dintre noi ne-au părăsit prematur, într-un drum ireversibil.

 În afară de poezie nu am știut, nu am putut mai mult. Am rămas la fel de sărac, la fel de visător, nestatornic prin lume. Ca drept încheiere va dedic câteva versuri:

 “M-am trezit în prima zi de vară,

 Ploaia ori  muzica înnăbușita de lacrimi  mă cheamă către geamuri,

 Și nu trece nimeni pe aleea dinspre Piața Mare,

 Nici peste treptele nesfârșite,

 Butoiul de aur a secat,

 Tramvaiul a pierit în timp,

 Scufundat,

 Sigur, veți spune că am îmbătrânit, că ne place siropul ieftin 

 al zilelor de vară,

 vândut la colțuri.

 

 Veți spune multe, dar știți bine, cântecul numit tinerețe fără bătrânețe

 Hoinărește prin noi,

 Și nu se stinge."

A comsemnat Florin PREDESCU din Washington DC