Acasa. Chez moi. Zu Hause. Home. En mi casa

Astazi seara am avut rara bucurie sa reintalnesc colegul meu si prietenul meu de o viata Adrian Chilianu. Am copilarit pe aceeasi strada, am fost colegi de la gradinita pana la terminarea liceului.
Parintii nostri au muncit din greu, victime ale trei epoci diferite si cu gandul ca noi o vom duce mai bine. S-au imbolnavit carand apa cu galeata pentru a uda un petec de gradina, au carat pamant cu roabele pentru a inalta o casa.
Am inchinat in tacere pahar dupa pahar. Copiii nostri au crescut frumos si ni se alatura la masa cu fete de mese scrobite inca din vremea bunicilor nostri, in bucuria portilor deschise catre cer si catre oaspeti.
Da, cuvantul dus din tata in fiu infloreste si se poarta ca o camasa doar in zilele de duminica.
Privesc copiii frumosi, in deplina incordare de muzici inalte si-mi spun, cu ce am gresit, Doamne, sa avem o tara trista, defrisata de umbletul lor prin viata noastra. se duc care incotro in lume.
A venit timpul si pentru noi sa ramanem fara ei, ca vioara fara de ecou.
A venit si pentru noi sa asteptam in fata casei ori sa ne ascundem lacrimile.
Ca pe vremea tatilor cinstim din cupele de cristal pastrate in vitrine, neintinate de trecerea anilor.
As fi vrut sa ne fotografiem ca in alte dati. Mult prea tristi, mult prea fericiti am renuntat la intrarea in cliseu.
Copiii ma intreaba de America. Nu-i pot opri din exod. Nu le pot spune cat de grea e departarea. Sunt mult prea tineri pentru a le curma visul. Nu e vina lor ca sunt nevoiti sa ia drumul. Ca parinte le pot spune insa casa ii asteapta. Intr-o buna zi se vor bucura si ei de intoarcere, macar pentru o noapte, vor intelege cuvantul acasa.
Am ales cateva versuri, cateva cuvinte in loc de fotografii si un cantec drag.

De Amicitia

Prietene, se lasa mai devreme seara
cortina vietii si ea, se inclina
isi arde din plin ceara,
pentru o ultima lumina.

Cana cu vin impietreste in cristal,
painea rotunda-pamant in rod,
pantece de femeie, in valul pal
trezeste nenascutul plod.

O muzica tine loc de adiere,
si cat de simplu e sa inseli iarna,
si iubita cu o mangaiere.

Prietene, razboiul secular a sfarsit,
cat de simplu e sa inseli larma
mortii in al ghetii inalt harsait.

Intoarcerea fiului risipitor. De Amicitia

Am revenit in Sibiu in plina iarna unde streasina iernii se inclina sub zapezi si gheata. Nimic nu mai razbate din cetate ca intr-un han inchis in vreme si in stele, unde vinul tremura rubinul, femeile de altada isi tremura faldurile in dans.
Multe lucruri le intelegem tarziu in viata.
Aici intre prieteni, in strada joasa si neasfaltata am inteles cat de nepretuita e senzatia intoarcerii acasa si unde esti acceptat asa cum esti, asa cum ai plecat.
Antoine de Saint Exupery spunea ca "prieten iti e cel ce

nu te judeca".
De fiecare data inteleg acest lucru numai aici la Sibiu, acasa.

Constelatia Sibiu in poeme

Un poet de talent si de o expresie surprinzatoare prin care metamorfozele realului se desfasoara in versuri mestesugite cu gand de bijutier se inscrie in galeria poetilor sibieni, ne incanta cu o poezie mereu densa in lirism, si nu intr-o zicere arbitrara.
Ma refer la puterea asocierii cuvintelor in limbaj poetic, nu in clisee ieftine, si totodata la tinuta clasica a constructiilor- ritm si rime.
Va reproduc cateva poeme din creatia lui Walter Johrend:


SONET PENTRU IOANA

Ioana lui Crăciun și Doamna mea
cu strungă între croitori și dinți,
vino să-mi cânți la Rășinari ceva
și să mă scoți din lotcă și din minți,

când vin pe Valea Caselor în trunchi
de arbore tăiat la curmături
cu zeci de pietre scumpe la rărunchi
plutind pe unda cu atâtea guri,

la pieptul meu plin de grăsimi, și spân,
să-mi șuieri cântul viperei bătrâne
când dintelui doar mierea-i mai rămâne,

să-mi dai iluzia că încă sunt stăpân
pe bradu-n care am ascuns azi noapte luna
să nu ne-o fure, din mormânt, Șaguna... 

SALON PUSTIU

Noi doi într-un salon pustiu.
Un blues se scurge-încet din boxe.
Aș vrea să iau un bisturiu
să-ți scot din cap câteva doxe, 

precum că ești deșteaptă foc
și știi găti orice tocană, 
că poți cânta pe-un singur floc
trei sârbe și o hațegană;

că din lindic îți faci muștiuc
pentru un bot răsfrânt și roșu
să mă trezească-n loc de cuc
sau când a ostenit cocoşu’.

Dar nu-apelez la fier călit, 
înnobilat în inox suplu, 
cum din priviri ai consimțit
să fim, o noapte albă, cuplu…

Carte catre un presedinte

Klaus Johannis si-a inceput  anul 2015 la Sibiu, intr-o scurta vacanta inainte de inceperea din plin a mandatului sau de presedinte. De acum incolo el nu mai apartine numai cetatii transilvane, ci intregii tari.

Participarea sa la serviciul religios la Catedrala ortodoxa din Sibiu, prezenta sa pe strazile natale si in ultima parte a zilei antrenamentul de tenis pe terenul Pamira, alaturi de antrenorul Marius Vecerdea fac parte din agenda primei duminici a noului an.

Desi in ultimele saptamani timpul sau nu-I mai permite ca in alte dati sa ne vedem si sa depanam amintiri ori sa bem o cafea, Klaus a avut amabilitatea sa-mi acorde ragazul unei scurte intalniri inaintea plecarii sale spre Bucuresti.

Klaus si Carmen nu s-au schimbat. Au facut semn agentilor de protectie din jurul sau, am trecut printre masinile oficiale si ne-am imbratisat urandu-ne La Multi Ani . I-am felicitat pentru reusita si ne-am limitat la bucuria revederii ca fosti colegi. Nimic nu s-a schimbat in comportamentul lor.

Au acceptat cu bucurie mesajul  din partea revistei www.Acum.tv si un mic insemn transpus intr-o imagine de catre pictorita Dorothy Maier din Washington DC. I-am adaugat ca nu numai editorii publicatiei noastre  ii transmit ganduri de bine, ci si alte zeci de romani imigranti din zona capitalei S.U.A. Conturul modest transpus in acuarela reprezinta un peisaj transilvan, o definire a sufletului celor ce nu uita de unde au plecat.

In discursul sau de la investitura sa a accentuat asupra coeziunii dintre tara si diaspora.  Klaus Johannis  e primul presedinte roman ce intelege importanta celor din afara tarii printr-un posibil aport la restaurarea unei alte Romanii.

Masinile au demarat lent prin ninsoarea abundenta. Klaus a deschis portiera :

-Multumesc, Florin !

Ma aflu acasa de ceva timp si ca alti mii de sibieni incerc tristetea pierderii unui bun primar. Este ca si cum te desparti de un dascal drag. O alta voce imi spune ca prefacerile orasului nostru pot deveni realitati pentru intreaga tara, si nu e loc pentru regrete.

                                                                           Cosemnat astazi pe 04 ianuarie 2015

Peisaj transilvan -satul Vladeni . Dororthy Maier

Sibiul imprejmuit de faldurile poeziei. Wolf von Aichelburg

Astazi se implinesc peste o suta de ani de la nasterea poetului Wolf von Aichelburg (nascut 1912-d 1994) si poate e timpul ca autoritatile locale sa-i rezerve o strada cu numele sau ori o placa comemorativa.

Oamenii de seama se distingeau prin modestie si multa apropiere de cei de jos. Wolf von Aichelburg, poet si om de cultura, sibian si cerchist(Miscarea literara cunoscuta sub numele cercului de la Sibiu) isi sarbatorea ziua de nastere pe 03 ianuarie fara fast, nu voia sa-si aminteasca de trecerea anilor.
Era invitatul parintilor mei, oameni saraci si veniti de la tara. Nu-l citeau pe Rilke si nici nu ascultau Wagner.
Ii intindeau o masa simpla cu bucate traditionale de iarna, si mai ales o salata din varza murata preferata poetului de limba germana. Zambea si asculta cu multa rabdare vorbele oamenilor simpli adunati in bucataria dintr-un subsol putin iluminat.
Tatal meu repeta mereu:
- Puneti-i Domnului profesor un pachet de dulciuri, zeama de vaza, carnati. E singur si strai, saracul. Cu totii se gandeau infiorati la anii de puscarie petrecuti de catre poet la canal, la Gherla.

Insemnari pe un iPhone. Craciun la Ille–et-Villaine

Sibiul nu mai are nevoie de epitete in definirea sa ca un oras multicultural unic si de invidiat. Asociatia de prietenie romano- franceza Ille-et-Vilaine din Sibiu se distinge prin activitati menite sa apropie doua tari. Infiintat in urma cu peste un deceniu –as numi casa franceza –o mica Franta unde limba lui Voltaire intareste traditia prieteniei romano-franceze.

Cadre didactice din Sibiu, elevi si alti invitati alaturi de cetateni francezi si belgieni au comemorat sarbatoarea nasterii Domnului Iisus prin a aplauda un grup de colindatori. Cu bucurie am tradus versurile incantata “oameni si ingeri canta impreuna”. Romania adevarata redevine un loc al intalnirii divinului cu crestinii prin a fi mai buni, mai curati. Daca in alte parti din lume sarbatoarea Craciunului se reduce la un schimb de cadouri si la o campanie agresiva comerciala, la noi caracterul sacru ramane nealterat.

Gasesc minunata stradania si intentia organizatorilor de a prezenta Romania in lumina umana adevarata si nu in cea contorsionata in tinuta malefica. Sunt convins ca francezii participanti la intalnirile cu sibienii vor duce mai departe mesajul colindelor, al romanilor de bine. Nu au lipsit trio-ul vinului rosu, rose si alb si cozonacii traditionali.

Povesti cu Advent. Maica din deal

Deunazi am avut un intermezzo verbal  soldat cu remarcanta trimitere la origini si la mama.

Conflictul in sine nu avea nimic de a face cu o biata mama ingramadita in basma si in munca de la tara. Mama nu a cunoscut bucurii prea multe in viata. Nu a urmat scoli inalte si si nu s-a lins pe degete de mierea vreunui partid desi a prins deja a treia epoca. Cu ce a gresit biata femeie de la tara sa fie subiectul  unei dispute? Acel “du-te in aia ma-tii” apare ca o lovitura ieftina, as zice si usor de invocat de catre cei puternici. E asa de usor sa lovesti in cei slabi si fara aparare. Cum s-ar putea apara mama invective ?

S-a incetatenit deja in Europa Occidentala ca romanii sa fie portretul a tot ce e mai rau. Aceasta se intampla nu pentru ca romanii ar fi mai rai decat altii, ci pentru simplul fapt ca nu sunt aparati de nimeni, nici macar de propriul sistem de conducere.  Romanii au devenit caini de pripas in lume.  Sa nu uitam insa numarul enorm al celor in exod  ce se evidentiaza prin munca, prin performante. Pentru o populatie relativ restransa concentratia de cadre calificate in informatica, medicina, arte si in alte domenii cifra reala ar da de gandit curentului de etichetare. Sigur nu exista scuze pentru pacatele balcanice si sper ca intr –un viitor romanii vor dobandi o anume demnitate.

Ma duce gandul la lumea de la tara, obidita si mereu injurata. Cand primesti mereu bocancii ultimi ca o lovitura de gratie nici nu poti fi altfel. Imi amintesc de strabunica mea. I se spunea “maica din deal”. Poreclele la tara nu iarta si deseneaza profilul  intr-un cuvant doar. Imi amintesc de o femeie uscata si mica de statura mereu in camasi albe asezata pe prispa. Ochii ii ardeau in ciuda batranetii. Incovoiata spala iile albe de bornagic ori nu mai stiu din ce material intr-o albie de lemn cu sapun de casa. Le fierbea intr-un ceaun la foc de lemn.

Intr—un an s-a intamplat sa si moara. Au dus-o cu un car tras de boi catre cimitirul de pe malul raului. A fost priml meu contact cu moartea. Lumea bocea. Nu intelegeam nimic. Bunicul mi-a zis:

-Ba, nu te speria . Maica doarme. A obosit de atata spalat la camasi. Acolo unde se va duce va scapa de rufe si de lamurit fete de perne, cearceafuri.

Cei apropiati aruncau cu bani. Tata m-a oprit sa alerg cu ceilalti sa culeg monedele zvarlite in drumul mocirlos. Roatele carului se poticneau de parca se impotriveau sa o duca pe mama cea batrana pe drumul de veci.

Tarziu aveam sa inteleg ca “a lamuri” insemna si a clati rufele.

Maica din deal nu a baut, nu injura, nu se certa cu nimeni si nu e o intamplare ca avea mult din aura sfintilor.

Parca o aud cu vocea blanda :

-Dragul meu, nu te intrista. Nu e murdar cel ce lamureste camasile si le intinde la soare. Nu pot ei murdari cat pot eu curata…