Patria mea

Octavian Paler vorbea despre o tara personala, simpla intruchipata prin parinti. Cei cu parinti minunati ca ai mei sunt binecuvantati.
Ma simt privilegiat sa identific patria cu dragii mei parinti, simpli, nestiutori de cartea lui Kant. Ei stiu sa sadeasca un pom, sa taie vita de vie. Tatal meu a lucrat zeci de ani intr-o fabrica, mai asculta motorul unei masini precum medicul o inima si ii intelege suflul.

Cineva ma intreba deunazi daca imi e dor de tara. Imi e dor de cei din fotografii, nu insa de circoteca de pe Dambovita.
Astazi e ziua Canadei, imi e dor si de aceasta tara minunata  unde fiul meu Sebastian isi duce viata.

PS Multumesc Lilianei pentru trimiterea fotografiilor.

Dupa tornade

Doar trei zile,viata fara internet si acel suflu magic numit electricitate isi inceteaza pulsul ne reduc la singuratate, dar si la regasirea noastra cu noi insine, cu prietenii, cu cei dragi.
Ne acordam timp dialogului, contemplatiei.

Am iesit cu Stefan, cu familia lui, cu cei trei copii si m-am trezit in anii petrecuti la bunici, care s-au nascut si au murit intr-o casa taraneasca fara curent electric.
Ne-am vorbit, am descoperit jocuri noi, bucuria ca in momente grele, de singuratate sunt inconjurati de prieteni.
Am iesit la o plimbare in parc. Echipe de pompieri au distriubuit apa si gheata intr-o zi torida de peste 36 grade, si au invitat copiii sa se fotografieze alaturi de masinile lor.

Dintre sute de catarge. Ruxandra Anton

Am placerea de a relua o subrubrica mai veche menita sa directioneze lecturii creatii literare reusite, promitatoare,  si nu numai atat, sa demonstreze ca poezia nu se stinge, ca inca suprevietuieste intr-o lume acaparata de iregularitatile sociale-politice, si abrutizata.

Intentia mea e sa oferim adapost tuturor iubitorilor de literatura, creatorilor de talent sis a contribuim la punerea in circulatie a cuvantului scris (in  www.Acum.tv ). Din proprie experienta stiu cat de greu e nu sa publici o carte, ci sa o pui intr-o vitrina spre vanzare. Librariile, si asa putine sunt monopolizate de interese obscure. Am incercat in zadar sa gasesc o librarie pentru prima mea carte. E mult mai usor sa vinzi plante etnobotanice, tigari de contrabanda, manele, marfa contrafacuta, insa mai putin o carte.

Astazi  am ales un grupaj din poeme semnate de catre Ruxandra Anton. Versurile sale se diferentiaza prin coerenta lirica, o curgere a ritmului, o simplitate a rostirii si reincarneaza cotidianul, evenimentele de zi cu zi intr-un imaginar gen Prevert.

Ruxandra Anton nu incearca sa incifreze poezia, o deschide cu seninatate de copil, ne pofteste cu o ceremonie dezarmanta intr-o croaziera de argonauti in cautarea unei comori.

Romantismul, cumintenia stilului se deruleaza intr-un nivel paradigmatic al portului. Poeta se afla sub mirajul asteptarii la tarm, al sosirilor si plecarilor pe mare.

Ii uram un bun venit in paginile publicatiei Acum cu speranta sa devina un colaborator de valoare.

Ruxandra Anton

(din Cartea lumilor dispărute – Editura Tracus arte, 2011 - secţiunea visele mele povestite de lana)

O VREME NU VOI MAI SCRIE

o vreme nu voi mai scrie
decît dacă-mi vor sîngera mîinile
voi sta pe malul celălalt
unde oamenii se îneacă în frunzele toamnei
voi călca peste hîrtiile îngălbenite

care nu vor să mărturisească nimic
voi fi un om cenuşiu

ca un copac plin de cuiburi părăsite
cînd voi obosi de atîtea singurătăţi
voi merge în căsuţa de la malul mării
unde lana visează tot ce voi scrie.

VISELE FURĂ DIN REALITATE

lana se trezeşte dimineaţa devreme
să scoată soarele din mare
merge in vîrful picioarelor
pe lîngă patul meu
fiindcă spune ea visele fură din realitate
şi se fac nevăzute
ea ştie tot ce am visat
după felul in care mă uit în depărtare
cel mai departe e atunci cînd mă uit în oglindă
pentru că oglinda şterge totul
şi din acel nimic
lana face o călătorie la capătul lumii
ea este singura care-mi poate povesti visele
fără să mă umple de groază
ea face din orice poveste o sărbătoare
şi trupul meu se înalţă sus tot mai sus
înainte de a mă trezi.

COVRIGI ÎNTINŞI PE SFOARĂ

Azi i-am cumpărat lanei covrigi

vînzătoarea i-a ales pe cei mai fierbinţi

şi i-a legat cu o sfoară din cînepă

lanei îi plac lucrurile rotunde

dar sînt atît de puţine lucruri rotunde

în oraşul acesta

lana spune că atunci cînd adorm

camera se umflă ca un balon

şi zboară cu mine deasupra oraşului

pînă acasă mă simt urmărită de atîtea priviri

care zvîcnesc ca un arc şi mă izbesc cu neruşinare

cred că arăt destul de ciudat

cu sfoara asta în mînă -

accesoriu dadaist la hainele mele elegante

aşa că e o victorie uneori

să treci nevătămat prin mulţime

lana mănîncă covrigii cu înghiţituri mici

se teme să nu-mi înghită mîinile

şi ochii aceia răi

întinşi pe sfoara aerului

apoi îşi coase gura cu sfoara din cînepă

să nu-i iasă căldura din trup

măcar pînă la noapte

cînd marea ne va ajunge deasupra capetelor.

ÎN IARMAROC

lana mă duce la circ

să vedem femeia cu gîtul foarte lung

înainte de a o vedea ne închipuim gîtul ei ca pe o reptilă uriaşă

cînd ieşim nu ne amintim deloc de culoarea ochilor ei

nici de gît

doar de părul ei lung şi albastru

care ne unduieşte pe umeri

lana vrea vată de zahăr pe băţ

vrea să se dea în bărci şi în lanţuri

(lanţurile sînt nişte scaune legate cu lanţuri

de un stîlp care se învîrteşte)

tata îşi ia bicicleta de coarne

şi ne trimite acasă

lana are ochii lipiţi de vata de zahăr

a unui băieţel

tata nu se mai vede

drumul e lipicios şi ne intră în oase.

INSECTARUL CU FLUTURI

lana îmi povesteşte despre bărbaţi

ca despre un insectar cu fluturi

ea spune că atunci cînd iubeşti

lumea îţi stă la picioare

e ca atunci cînd calci pe apă

şi apa te ţine

lana spune că între mine şi cel iubit

va fi mereu un zid

şi că niciodată zidul nu cade

dar că pe el încep să crească

trupul meu şi-al iubitului

pînă devine un zid de carne

şi atunci zidul intră puţin în pămînt

şi este imposibil să-l muţi din loc

lana nu a călcat niciodată apa

deşi şi-a pus aripi de fluturi la picioare

bărbaţii pe care i-a cunoscut ea

erau atît de uşori

încît trecea prin ei.

                                

Ruxandra Anton s-a născut în satul Fruntişeni (Vaslui). Este absolventă a Facultăţii de Management  Financiar Contabil din Bucuresti şi a Colegiului Universitar de Artă Studium din Galaţi, fiind licenţiată în design publicitar. A debutat în revista Incandescenţe (Galaţi), în 1975. De atunci, publică poezie, cronici de teatru, cronici de carte şi interviuri la: Liternet, Teatrul azi, Drama, Timpul, Cronica, Ateneu, Vitralii, Cultura, Antares, Contemporanul, Porto Franco, Hyperion, Luceafărul, Axis Libri, Bucovina Literară, Dunărea de Jos, ş.a. Este membru fondator al cenaclului literar Noduri & Semne (1983).

A debutat editorial în 2004, cu volumul de poezie Izvorul zidit (Editura Cronica, Iaşi). Cartea a fost bine primită de critică, despre ea scriind Liviu Antonesei, Amalia Voicu, Horia Gârbea, Valeria Manta Tăicuţu, Viorel Ştefănescu,  A. G. Secară, Emilian Marcu, Ioan Toderiţă. În 2011, poeta publică la Editura Tracus Arte – Bucureşti, al doilea volum de versuri, Cartea lumilor dispărute, despre care Liviu Antonesei scria în revista Timpul: „Ruxandra Anton a publicat una dintre cele mai puternice cărţi de poezie din anul care se apropie de sfîrşit”.

Cartea lumilor dispărute a primit premiul pentru cel mai bun volum de poezie la Festivalul Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” (2011) şi premiul pentru cartea de poezie a anului 2011, acordat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”  (2012).

Insemnari pe un Iphone. Societatea in deriva

Nu sunt un fan al politicienilor bine ancorati in societatea postdecembrista tocmai pentru abaterile de la misiunea lor de a servi interesele alegatorilor, ale poporului. Rotatia partidelor s-a identificat cu un tavalug nociv aducand Romania pe un loc mediocru pe plan international.

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase acapareaza spatiul mediatic: pentru unii fostul premier devine un erou, pentru altii un subiect de satisfactie.

Si intr-un caz si in altul devierile de la normal ne claseaza si mai mult intr-un panopliu rusinos in Europa cea noua.

Orice sinucidere comporta un sentiment extrem.

Nu sunt in masura sa emit judecati pe teme juridice, insa inclin sa cred ca starea de coruptie generala, imbogatirea rapida a multor demintari si instituirea unei noi oligarhii asezate in limuzine cu geamuri fumurii aduc si victime, ca in cazul luptelor dintre clanurile mafiote din perioada new-yorkeza. Urmarind dezbaterea televizata din 2004 si conflictul dintre cei doi titani Nastase si Basescu aveam sa anticipez  multe dintre episoadele de dupa rezultatul alegerilor.

Pensionarii, taranii redusi sa traiasca din agricultura de subzistenta, bancile devalizate, escrocheriile bancare, si atatea altele sunt efectele guvernarii incoerente.

Cu ce am gresit noi, romanii stabiliti in afara tarii, sa fim categorisiti, confundati cu o lume necivilizata, criminala ?

In demnitatea sa acuzatul ar fi putut alege cei doi ani de condamnare ca toti ceilalti infractori. Diferenta e ca legea ar trebui sa se aplice in mod diferit, in functie de rangul politic ?

Nu ma bucur, nu imi face placere sa assist la incercarea lui Adtian Nastase de a se sinucide. Nu incerc nicio bucurie, nicio scandare a victoriei de razbunare.

Cred ca iesirile salbatice ale unor demnitari, ziaristi, cetateni si jubilarea caderii celuilalt ne amintesc de peliculele “mortal combat”- spectacol nedemn de o societatea europeana moderna.

Nostalgie de vara. Ziua tatilor, postfestum

Pe timpul verii, in urma cu multi ani ieseam si noi cu parintii la gratar pe valea unui parau numit Sevis.
Ne deplasam cu tramvaiaul pana la Fabrica de covoare , ca apoi pe drumul catre Cisnadioara o luam pe jos incarcati cu sarsanalele pline de paine, slanina, carne, ceapa cu cam ce avea fiecare prin casa.
Era singura zi libera pentru muncitorii de atunci, in comunism.
Adriana , Liliana , Doinita si alti veri si copii ne harjoneam in apa paraului, ne balaceam sub soarele verii copilariei.
Nu aveam Iphone si nici Nintendo. Cunosteam ierburile, cunosteam ciupercile cele bune de mancat si le puneam pe gratar unplute cu branza de burduf, cu slanina.
Beam si noi vin indoit cu apa minerala. Unchiu' Stanga avea radiou portativ si aparat de fotografiat.
Ne mai certam noi cu parintii, caci lor le placeau Invartitele si Doinele, noua formatia Mondial.
Daca ne e dor de tara, ne e dor de acei parinti, matusi si unchi simpli, saraci, muncind din greu pentru familie.
Abia asteptam duminica de vara sa iesim la Sevis.
Abia asteptam sa se coaca ciresele. Pe atunci timpul nu avea limite decat in soare, apa peste pietre ca joc de cristaluri sunatoare,
Incep sa treaca in nefiinta pe rand cei dragi. Ei raman in amintirile noastre, soldati de terracota impietriti in dragoste fara tarm.

Magnolia Sudului

In plin inceput de iunie un arbore cu frunze ce nu se vestejesc iarna, asemenea bradului, infloreste inclinand niste flori enorme de forma nufarului.
Frunzele sunt identice cu cele ale Ficusului.
Arborele Southern Magnolia (Magnolia Grandiflora) este originar in regiunile subtropicale si tropicale din SUA.(Florida, Carolina de Sud) isi are habitatul in zonele umed. mlastinoase.
Am surprins cateva imagini menite sa va transmita stare de beatitudine florala :

Noua candidatura Johannis

Aproape 80 la suta din votanti au optat pentru varianta Johannis. Se perinda voci pretinzand slugarnicia unora fata de sasi. Sa recapitulam faptele si inatmplarile precedesorilor lui Johannis. In conditiile unui marsam postdecembrist, in conditiile unei dependente fata de Bucuresti Johannis a demonstrat ca Sibiul isi recapata titlul unui oras european. Prefer slugarnicia fata de sasi, fata de cultura germana decat cea de la Istanbul ori cea a lui Kiril si Metodiu. In luna mai un amic american a vizitat Romania si la indemnul meu i-am sugerat sa viziteze Sibiul. Iata ce mi-a raspuns : Am stat la Hotelul Continental si am mancat la Turnu. Multzumesc pentru tot. Sibiul este cel mai frumos oras din Romania pe care l_am vazut.