Arta de la bataie de joc la grotesc

Ca si cum nu am avea destule sperietori in capitala de pe Dambovita se dezveleste o statuie al carei stil si infatisare ne trimit la reprezentarile naziste, sovietice.
Am vazut statuia in poze. Este o reprezentare hidoasa si nonconforma cu arhitectura Bucurestiului si asa compromisa . Statuia vine intr-o serie grotesca -o linie a artei de gen nazist in Germania anilor 30-40.
Aceasta statuie sperie, ingrozeste.
Cat despre voitul simbol al latinitatii nu cred ca se constrange in metafora.
Mai degraba in zoofilie, aici sa fiu un pic rautacios.
Imi aduce aminte deun grup -obelisc executat de un sculptor de curte ce pe locul unei Case numita Dragonner in Orasul de jos din Sibiu - un imobil splendid, un fel de casa insula la o intersectie in jurul careia circulau tramvaie (scoase si astea in 1970).
In ani edilii si-au dat seama ca executia acelui artist numit Fraticiu era o tampenie.
 In plus stilul corcit intre un baroc al lui Barlach si cu linii voit moderniste nu merg. Cineva asocia un modernism revolutionar tipic lui Brancusi. Sa fim seriosi.
Ar fi fost mai cuminte sa fi pus un cioban frumos -stilizat ori re creat in linii moderne si un caine ciobanesc ar fi fost mai potrivite.
Ce ne facem cu incadrarea in spatiu, ce sa mai vorbim de complementaritatea elementelor ? Sa inchidem ochii si sa revedem statuile celebre plasate in alte orase din lumea intreaga (Rio, Montreal, Roma, Milano etc).
Ca un blestem al acestei arte contorsionate intr-o estetica a uratului gasim un omolog in statuia lui Eminescu din Montreal

Ganduri de 1 Mai

Ca de obicei orice sarbatoare isi pierde sensul originar si cade in frigarui, bere. Nu apartine doar poporului roman, ci si celorlalte neamuri.
Sa nu cadem in puritanism si sa ne lasam purtati de simtiri, de bucuria zilei prezente.
Ar fi absurd sa cerem muncitorilor sa-l citeasca pe Kant si sa sculte Brahms in aceasta zi de primavara.
E de criticat doar animalul iesit din om in urma ingurgitarii alcoolului, si dezastrului lasat in urma. Subscriu legii picnicului - lege existenta in tarile avansate unde aplicarea legii induce multa teama celor ce intrec masura.

Breakfast in America. Talking about Romania

Sambata dimineata. Dupa o sedinta de lucru cu colegii mei de lucru am mers la un restaurant specializat pe mic dejun, International House of Pancakes, o taverna deschisa 24 ore. In rutina discutiilor despre vreme si despre nimic ma intreaba ce se mai aude cu Romania. Le spun ca tocmai s-a schimbat guvernul cu o zi inainte. Gabriel pune pe cautare schimbare de govern in Romania, gaseste o droaie de informatii pe Smart phone.

Discutam in linii rezonabile despre o tara lasata in urma si despre care colegii mei americani mai tineri cu peste 20 ani nu stiu mai nimic, si nici nu doresc sa le ruinez micul dejun cu cu istoria de la Burebista pana la Basescu.  De cand cu facebookizarea cei din jurul meu mai afla cateceva despre mine si despre plaiurile natale.

Nu stiu ce sa le spun. Ma aflu printre ei si ei stiu ca sunt roman. Imi aduc aminte de baietelul unui prieten din Germania ce spunea copiilor la gradinita cu multa solemnitate : Mein Vater kommt aus Rumanien !

- De ce nu te intorci in Romania ? Esti inteligent, ai casa, ai lumea ta si poate cei de acolo au nevoie de tine…

Tac. Se schimba inca un guvern pe malul Dambovitei si se vor mai schimba si altele. Oare va fi vreun semn ca ne vom putea intoarce in Romania ?

Imi sorb cafeaua in timp ce colegii mei trec mai departe in tineretea fara griji, in bucuria unei zile de primavara, si imi spun ca mai e loc si pentru mine la umbra zecilor de pomi inverziti, chiar daca nu e acasa.

Nici nu poti cere mai mult in viata !

Carte de Sfantul Gheorghe

Astazi il sarbatorim pe Sfatntul Gheorghe. Uneori asocierea numelui consacrat biblic sa aiba o influenta asupra persoanei ce il poarta. Exista deja preocupari in acest domeniu...
Nu departe de mine, intr-un stat invecinat am un prieten pe nume George. Daca e sa ma iau dupa trimiterile numelui gasesc ca George al meu se identifica in a fi un om exceptional amintindu-mi de lumea aleasa, educata si binevoitoare, pe cale de disparitie - mostenire din satele de altadata. Putini se opresc astazi sa admire albul iiei, al simplei panze de in mereu pastrata curata nu prin clor sau alti detergenti sofistificati, ci prin sapunul de casa si apa raului.
Inainte nu se spunea spala, ci se lamureau panza, rufele. Verbul a lamuri imi suna atat de semnificativ si amplu.
la fel si sufletul lui George, un om ca miile de romani plecati din tara si pripasiti in lumea exilului, se lamureste prin fapte bune, prin rolul unui tata si bunic exemplar ce isi imparte ultimii bani pentru cei dragi fara a astepta vreo recompensa.
George ramane pentru mine o lectie a celui ce intelege ca mersul lumii merge altfel aici, in America si trebuie sa acceptam cu tristete ca intr-o buna zi copiii si copiii copiilor nostri se pierd de noi nemaivorbind limba si uitand de semintia noastra.
Imprejurarile legate de munca nu imi permit sa-i bat astazi la usa mereu deschisa, sa ma simt ca la mine acasa, si sa dialogam, sa ne bucuram de partajul unei amintiri comune, tara pierduta din noi si de langa noi.
Sotia-i draga, Zina ii e suflet aproape si ne incanta cu painea plamadita ca acasa la Sibiu.
Imi fac timp insa si sa lamuresc cateva cuvinte iscate dinauntrul meu, sa ne amintim ca in zi de sarbatoare la sate taranii cei apasati, umiliti si marginalizati, cei fara de baie si sampon reuseau sa se poarte frumos, sa-si potriveasca vorba, sa iasa imbracati in alb, in inul neuitat al unei zile de primavara.

Nimic nu s-a schimbat din perioada lui Diocletian- omoratorul Sfantului George, mai ales pentru noi locuitorii Daciei magna. Daca nu ne mai apasa altii, am ajuns sa ne otravim intre noi, sa ne torturam in vrajba si dezuniune. Nu numai pentru cei de acasa e nevoie de lamurirea sufletului intr-o alta apa, ci si pentru cei departe de tara, departe de noi insine!

Din Lirica lui Gabriel Gherbaluta

Prietenul si colegul meu de camera de camin, Gabriel Gherbaluta continua sa scrie poezie de calitate. Reproduc un poem din creatia sa:

Inorogul,rogu-l…

Lapte să-mi întoarcă,

Sângele să-şi stoarcă,

Cornul alb de domn,

Să mă piardă-n somn,

Cornul dinspre lună,

O poveste-mi spună,

Despre eu şi tu,

Si de-i da sau nu,

Să te readucă,

Harpie sau nurcă,

De din dosul lumii,

Către albul spumii !

Inorogul rogu-l…

Coama-i impletită,

De la est de mine,

Să mi te  trimită,

Călărind o rază,

Sus,din cer, să cază,

Mai de dintr-o parte,

Zâna mea-i departe…

Pagină de carte,

Iarăşi ne desparte…

Si mi-i dor de moarte…

Si îmi esti departe !

Inorogul, rogu-l…

Si pe cea aspidă…

Să mi te deschidă,

Chiar de ne împarte,

Câte trei,in carte…

Eu şi tu,deci noi,

Inorogi de soi…

Un secol de la tragedia Titanic-ului

Inca ne framanta intrebarea : "De ce ?"
Cum de nu s-a evitat pierderea colosului aflat in prima croaziera?
Laudabila initiativa celor ce pe ocean. In locul tragediei s-a organizat un moment de In Memoriam.
Anexez o superba compozitie iscata de catre Ofenbach in urma vizitei sale in SUA.
Un moment de pace, de prietenie in lume.
Tristetea si bucuria unesc religiile si popoarele.

In loc de elegie in april

Au sosit si sarbatorile pascale cu cinstirea lui Iisus. Multumesc tuturor ce se gandesc la mine, mai ales fiintelor celor mai dragi -aflate departe.
Daca ma intrebati cum celebrez, va spun ca in niciun fel, Daca viata de imigrant ne-a daruit bucurii, surprize nesperate - iata si pretul acesteia in sarbatoririle maxime de acasa, tristetea, nostalgia zilelor de pregatire de dinaintea sarbatorilor de la stersul geamurilor, de la batutul covoarelor pana la vopsitul oualor, la coptul cozonacilor. Strada mirosea a nuca, scortisoara si zahar caramelizat.
Daca ma intrebati cum celebrez va repet in niciun fel, De ani de zile muncesc de Pasti, de Craciun si alte sarbatori. In acest fel nu ma apasa prea mult durerea departarii,
Chiar daca as incerca sa injghebez o copie a ceea ce am trait noi in casa parinteasca nu aduce nimic.
Imi amintesc cu ani in urma am adus cateva oua vopsite catorva colegi de serviciu. In naivitatea mea am crezut ca si ei ar putea impartasi momentele noastre. Una din colege a aruncat oul daruit la gunoi de frica sa nu se imbolnaveasca de vreo boala.
Ca sunt Paste catolice, ortodoxe prefer sa nu vorbesc de lumea noastra, de traditiile noastre.
Nu sunt in masura sa evaluez pulsul sarbatorilor de acasa, fiind plecat in lume de zeci de ani si nu de ani.
Sunt convins ca si acolo nu mai ca in vremea cand la sate, de la Inviere si pana la Rusalii  oamenii se salutau prin:
- Hristos a inviat !
- Adevarat a inviat !

La ora la care scriu impartit lumina sfanta in tara, ma aflu cu peste sapte ore in urma.
Mai am cateva ore de somn si incep alta ca oricare alta. Poate e mai bine asa !