Wolf von Aichelburg la Toledo in 1986.La 03 ianuarie 1912 s-a nascut poetul sibian de expresie germana, Wolf von Aichelburg.
Ma simt dator sa dezmint zvonul ca acesta s-ar fi sinucis in Mallorca.
Viata cumpatata, alegerea unei alimentatii sanatoase, drumetiile montane, placerea inotului i-au mentinut o vigoare continua, o vioiciune in deplina armonie cu spiritual sau universal.
Deprinderea latinei si ale altor limbi straine, talentul de pictor si compositor de muzica simfonica, gustul pentru calatorii in tari departate ca America de Nord, Africa, Asia i-au consacrat un titlu de baron nomad.
Motivul “oaspetului uitat” si al “hanurilor in vant” se contureaza intr-un portret de caminante dornic sa recupereze din anii de temnita stalinista (Aiud, Gherla, Poarta Alba si domiciliile fortate din Baragan, din Moldova). Se imbraca modest, bagajul sau se limita doar la cateva obiecte de stricta trebuinta. Nu-i lua mult sa purceada la drum.
Nu-si uita prietenii trimitandu-le ilustrate de prin locurile vizitate.
L-am cunoscut indeaproape. Am calatorit impreuna in multe locuri. Am inotat impreuna in Marea Neagra, lacul Geneva, in raul Douve, in lacul din spatele locuintei sale din Freiburg (Landwasser) etc. Mi-l amintesc ca pe un iscusit inotator sfidand geamandurile si avertismentele salvamarilor. Ca orice temerar sfida riscurile adancurilor, si ale varstei de octogenar.
Calitatile sale de sportiv disciplinat apar in mentiuni biografice si mai ales in romanul epistolar Radu Stanca, Ion Negoitescu.
In ultima noastra convorbire telefonica din 1994, cu putin timp inaintea sfarsitului sau tragic i-am depanat impresiile mele dupa primul voiaj in Romania de la plecarea mea din tara. Mi-a replicat usor ironic : “ Tu te-ai intors din Romania, eu de la Roma.”
Refuz sa accept judecatile pripite pe seama unui posibil suicid.
Alti prieteni apropiati ca Emil Hurezeanu, Dan Danila, Johannis Zultner, Contele Nicolas de Sainte Agathe, medicul Gheorghe Telea si atatia altii ar putea fi referinte contestatare ale presupunerilor de defaimare la adresa personalitatii lui Wolf von Aichelburg.
Ma simt dator sa dezmint zvonul ca acesta s-ar fi sinucis in Mallorca.
Viata cumpatata, alegerea unei alimentatii sanatoase, drumetiile montane, placerea inotului i-au mentinut o vigoare continua, o vioiciune in deplina armonie cu spiritual sau universal.
Deprinderea latinei si ale altor limbi straine, talentul de pictor si compositor de muzica simfonica, gustul pentru calatorii in tari departate ca America de Nord, Africa, Asia i-au consacrat un titlu de baron nomad.
Motivul “oaspetului uitat” si al “hanurilor in vant” se contureaza intr-un portret de caminante dornic sa recupereze din anii de temnita stalinista (Aiud, Gherla, Poarta Alba si domiciliile fortate din Baragan, din Moldova). Se imbraca modest, bagajul sau se limita doar la cateva obiecte de stricta trebuinta. Nu-i lua mult sa purceada la drum.
Nu-si uita prietenii trimitandu-le ilustrate de prin locurile vizitate.
L-am cunoscut indeaproape. Am calatorit impreuna in multe locuri. Am inotat impreuna in Marea Neagra, lacul Geneva, in raul Douve, in lacul din spatele locuintei sale din Freiburg (Landwasser) etc. Mi-l amintesc ca pe un iscusit inotator sfidand geamandurile si avertismentele salvamarilor. Ca orice temerar sfida riscurile adancurilor, si ale varstei de octogenar.
Calitatile sale de sportiv disciplinat apar in mentiuni biografice si mai ales in romanul epistolar Radu Stanca, Ion Negoitescu.
In ultima noastra convorbire telefonica din 1994, cu putin timp inaintea sfarsitului sau tragic i-am depanat impresiile mele dupa primul voiaj in Romania de la plecarea mea din tara. Mi-a replicat usor ironic : “ Tu te-ai intors din Romania, eu de la Roma.”
Refuz sa accept judecatile pripite pe seama unui posibil suicid.
Alti prieteni apropiati ca Emil Hurezeanu, Dan Danila, Johannis Zultner, Contele Nicolas de Sainte Agathe, medicul Gheorghe Telea si atatia altii ar putea fi referinte contestatare ale presupunerilor de defaimare la adresa personalitatii lui Wolf von Aichelburg.
